Cuviosul Antonie veghează sihăstria de la Iezer

Mariana Borloveanu

Zăpezile de lângă noi ne dau întotdeauna sentimentul unei limpezimi ce vine din nebănuită lumină. La Schitul Iezer, în cea mai izolată sihăstrie de maici din Oltenia, am găsit o dalbă imensitate, care domnea peste sfinţenia locului şi o obşte vegheată de permanenta binecuvântare a Cuviosului Antonie de la Iezer. O mare încărcătură spirituală are sfânt lăcaşul acesta, spiritualitate a cărei imensitate este dată de urme ale bordeielor pustnicilor care s-au nevoit în asceză şi rugăciune prin aceste binecuvântate locuri. Rugăciunea de lângă racla cu moaştele sfântului, continuată cu privegherea de la Peştera Cuviosului, aduce tămăduirea celor aflaţi în suferinţă şi înălţătoare pace sufletească.

 Cine a trecut pe la Râmnicu Vâlcea şi nu a ajuns la Iezer, a pierdut bucuria de a se desfăta cu frumuseţile şi binefacerile acestor locuri binecuvântate. Şi pentru că drumul care le leagă trece prin Băile Olăneşti, este binevenit şi un popas la izvoarele cu miraculoasele ape minerale, care au ajutat în lecuirea multor boli trupeşti ale celor suferinzi. Dar alături de grija pe care o purtăm trupului, întotdeauna trebuie să veghem şi la tămăduirea sufletească şi-atunci, continuăm drumul spre munţii sihaştrilor. Drumul forestier care urcă spre munţi începe de la satul Cheia şi după numai câteva sute de metri, îţi dă senzaţia că ai păşit într-o lume de poveste. Rădăcinile ieşite din stâncă şi copacii care parcă stau să cadă, îţi taie respiraţia, lăsându-te uimit de sălbăticia pădurii ce străjuie drumul. Din când în când, câte o troiţă ne aminteşte că e vremea unui scurt popas, iar fiecare popas înseamnă rugăciune. Drumul devine parcă mai prietenos, iar pădurea îşi scutură crengile, lăsând lumina să curgă peste acele locuri fascinante, pe lângă care un râu de munte îşi leagănă limpezimea printre pietrele străjuite de o dantela de gheaţă. Aerul tare şi liniştea care parcă-ţi înfundă urechile, îţi dau senzaţia că ai desluşit, în sfârşit, taina celei mai curate singurătăţi. Ajungând la Iezer, înainte de a descoperi minunile din incinta mănăstirii, straşnicele ziduri de piatră îţi dau sentimentul unei adevărate fortăreţe.  

Aurul secular a fost înlocuit cu aur din candela credinţei

O poartă masivă, din lemn cu meşteşug sculptată, a fost primul semn că am ajuns la Schitul Iezer. Am deschis cu grijă poarta, de teamă să nu trezim acea imensitate a rugăciunii, care te întâmpină încă de la intrare. O altă revelaţie am trăit în momentul în care am zărit bisericuţa veche a schitului, era ca şi cum o siluetă elegantă ne dădea bineţe... Şi când te gândeşti câtă vreme s-a scurs de când Radu cel Mare şi fiul său, Mircea cel Bătrân, au ctitorit acest sfânt lăcaş, iar bisericuţa a dăinuit peste timp, zveltă şi zugravită în alb, de o puritate care vine să întregească albul zăpezii. Înscrisurile istorice atestă faptul că vechimea acestui aşezământ monahal datează de la sfârşit de secol al XV-lea, iar din scrierile lui Alexandru Odobescu aflăm de zăcământul de aur care exista pe atunci în aceste locuri: „Pe lângă Iezer, se zice, că au fost mine de aur exploatate de saşii din Ardeal. Tradiţia spune, ca însuşi Mihai Vodă -Viteazul şi-a lăsat la Iezer rezerva vistierei sale, mai înainte de a pleca în războiul din Ardeal, şi că după ce a fost ucis pe Câmpia Turzii, mănăstirea a fost devastată de năvălitori straini, care au omorât 300 de călugari ce locuiau pe atunci întrânsa şi au luat cu ei comorile ascunse de Mihai, la Iezer." Ajungând la Iezer, am trăit însă certitudinea sentimentului că bogăţia aurului secular a fost înlocuită cu aurul spiritual din candela vie a credinţei.

 O fericită îngemănare între artă şi spiritualitate

În pacea adâncă ce sălăşluieşte la schit, chiliile maicilor strălucesc în marea de lumină în care razele de soare se îmbină armonios cu strălucirea zăpezii. După un scurt popas de rugăciune, am ieşit din bisericuţa veche şi nu ne mai săturam de priveliştea albă, ce ne înconjura cu mărinimie. În această lume de vis am întâlnit-o pe maica Mihaela Popa, stareţa mănăstirii, care ne-a arătat cu mare drag aşezământul monastic, dar care ne-a îngăduit să pătrundem şi-n viaţa de obşte a mănăstirii, minunându-ne de impresionantele ascultări pe care le aveau măicuţele în acea binecuvântată după-amiază. Am stat ore în şir în atelierele de ţesătorie şi pictură. Culorile naturale ale covoarelor olteneşti, fac din aceste ţesături o adevărată operă de artă. Această fericită îngemănare între artă şi spiritualitate îţi dă senzaţia că frumosul s-a născut aici, în sacralitatea schitului Iezer. Maica Ecaterina picta o icoană a Maicii Domnului, iar maica Nectaria desăvârşea o reprezentare a cuviosului Antonie de la Iezer. Aceste icoane pictate în post şi rugăciune vor fi de mare preţ în casele creştinilor de pretutindeni. M-a fascinat dăruirea cu care măicuţele pictau acele icoane şi mi-am amintit ce mare dreptate avea maica Marina de la Nürnberg, când îmi spunea că: „Adevăraţii iconari nu reprezintă realitatea exterioară, ci pe cea spirituală, care este adevărul prin excelenţă”. După ce ne-am limpezit privirea în faţa minunăţiilor făurite cu migală de măicuţe, ne-am oprit în cerdacul chiliilor. De-acolo de sus, priveliştea curţii paradisiace îţi dă senzaţia că nu se mai termină. Curtea aceea extrem de mică, pare acum o imensitate, accentuată de albul pur al zăpezii.

 Rugăciunea la racla sfântului aduce tămăduire

Când am intrat în noul sfânt lăcaş al schitului, maicile începuseră pregătirile pentru Utrenie. Biserica nouă a mănăstirii este oarecum diferită, fiind de fapt o prelungire a corpului de chilii din partea stângă. Spre deosebire de bisericuţa veche, cea nouă se conturează într-o lumină aparte. Nu are turlă, iar intrarea în biserică se face printr-o uşă laterală, în timp ce pereţii exteriori sunt prevăzuţi cu un brâu median. Dincolo de aceste particularităţi, abia după intrarea în biserică trăieşti adevărata revelaţie. În lumina difuză dinaintea slujbei, am încremenit în faţa baldachinului pe care se află racla cu moaştele Cuviosului Antonie de la Iezer. Am simţit atunci o eliberare de toate cele lumeşti şi o limpezime a firii, care îţi dă senzaţia că pluteşti, într-o lume a rugăciunii, încununată cu o pace sufletească de nedescris. Lângă moaştele sfântului, toate relele lumii rămân uitate, undeva departe, iar harul care se coboară peste cel îngenuncheat lângă raclă, este aducător de sănătate, în acelaşi timp sporind nădejdea şi dorinţa de mântuire. Mare evlavie au la acest cuvios creştinii de pe toate meleagurile şi-n preajma „Sfântului Antonie Sihastrul”, cum îl numesc oamenii locului, toate nevoinţele îşi găsesc împlinire. Oameni în grele suferinţe şi-au găsit vindecarea, după rugăciunea lângă sfintele moaşte  şi asta pentru că, aşa cum ne-a mărturisit părintele Vartolomeu, Exarhul acestor sfinte mănăstiri: „Pentru nevoinţa Sfântului Cuvios Antonie, pentru posturile, privegherile, rugăciunile şi multele sale osteneli, a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al tămăduirii”.

Cu priveghere şi rugăciune Cuviosul Antonie a sfinţit Iezerul

Cu o privire caldă şi o limpezime a minţii cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, stavrofora Mihaela  ne-a făcut inedite confesiuni, legate de calea trecerii Sfântului Antonie prin aceste binecuvântate locuri, unde de sute de ani s-au nevoit călugării însetaţi de schimnicie. „Este impresionant, ca un un om care până la vârsta de 64 de ani a trăit în lume, alături de familie, să găsească cu atâta uşurinţă calea spre mântuire. Acel machedon înstărit, ajuns pe aceste meleaguri după ce o vreme s-a ocupat cu negustoria în Grecia, într-o bună zi a renunţat la cele lumeşti şi s-a retras să mediteze, la Mănăstirea Sărăcineşti. Avea să fie însă doar un scurt popas. Într-o dimineaţă, după slujba Ceasurilor, a plecat fără să spună un cuvânt.Târziu s-a aflat că şi-a găsit liniştea în pustiul din pădurile Builei, fiind tuns în monahism la Schitul Iezer. Aici a trăit în nevoinţă şi permanentă rugăciune, uitând pentru totdeauna desfătările vieţii lumeşti. Şi-a făurit propriul lăcaş de rugăciune, astfel încât timp de trei ani de zile a săpat singur un mic paraclis în stâncă. Ziua lucra, iar noaptea privegea şi se ruga, făcând sute de metanii şi plângându-şi păcatele, apropiindu-se din ce în ce mai mult de bucuriile nemuritoare ale Veşniciei. După ce micul paraclis a fost sfinţit, de sărbători mai venea câte un ieromonah de la schit şi săvârşea Sfânta Liturghie. În tot acest timp sfântul s-a hrănit numai cu grăunţe aduse de păsări şi cu lăstari din pădure. Doar permanenta rugăciune îi dădea puterea de a se lupta cu neputinţele firii, în neâncetata luptă cu duhurile rele, pentru că nebănuit de grele sunt ispitele celor care aleg pustnicia. Multă lume îl căuta pentru puterea de tămăduire sufletească şi trupească şi schimnici din tot muntele Builei veneau să-i ceară sfaturi. La 92 de ani a trecul la Domnul, după 28 de ani de sihăstrie şi desăvârşită asceză. Multe lacrimi au curs pentru cuviosul iubitor de Dumnezeu şi pustnicească  rugăciune. Noi niciodată nu vorbim despre Cuviosul Antonie la timpul trecut, pentru că el a rămas aici, în lăcaşul pe care l-a sfinţit, iar harul lui ne ajută şi ne întăreşte în rugăciune”.

 Urme ale bordeielor de sihaştri sporesc rugăciunea

Chilia din peşteră a Sfântului Cuvios Antonie s-a transformat în loc de pelerinaj, meditaţie şi închinăciune. Maica Antonia, care cunoaşte Iezerul ca pe propria sa fiinţă, ne-a povestit multe despre peştera sfântului, dar şi despre lumina nescrisă, care coboară peste aceste locuri. Şi mai are maica un crez, pe care şi l-a asumat după ani şi ani de convieţuire în această sihăstrie. Ea spune că: „ Nimeni nu ajunge la Schitul Iezer şi la Peştera Cuviosului Antonie, fără îngăduinţa Bunului Dumnezeu. Mulţi au pornit înspre schit, dar foşnetul pădurii le-a dat fiori, iar vuietul vântului i-a întors din drum. Aici ajunge doar cel căruia îi este rânduit să ajungă. Nimic nu este la întâmplare, ci doar după voia Domnului, nu oricui îi este îngăduit să ajungă în acest loc de plângere a păcatelor şi de permanentă închinăciune. Vedeţi urmele acelea de bordeie din pământ sau din stâncă, de sute de ani, pe aici s-au nevoit cei mai râvnitori sihaşrti. Acesta este misterul locului: tot muntele Builei era ca o adevărată biserică, un imens lăcaş de-nchinăciune. Ultimul călugăr care s-a nevoit în Peştera Sfântului a fost monahul Silvestru Stancu. El povestea adesea cum în toiul nopţii era vrăjit de frumuseţea psalmilor, pe care un cor nevăzut îi cobora peste sfinţenia locului”. Şi astăzi puterea rugăciunii este nespus de mare la peştera sfântului. Iarna este mai greu de ajuns, dar de primăvara şi până toamna târziu vin pelerini de pretutindeni şi rămân chiar şi peste noapte aici, pentru rugăciuni şi pentru priveghere, închinându-se în Peştera Cuviosului Antonie, pentru a primi binecuvântarea şi ajutorul sfântului.

 „Pentru nevoinţa Sfântului Cuvios Antonie, pentru posturile, privegherile, rugăciunile şi multele sale osteneli, a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al tămăduirii”.      

Arhimandritul Vartolomeu Androni

Acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil

 8 NOIEMBRIE
Rugăciuni începătoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului!

Icosul 1 :

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condacul 2 :

Pe ingerii cei nemultumitori vazindu-i trufindu-se si din cerul cel infocat cazand, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob multumitor stand, ai strigat : " Sa stam bine si sa luam aminte ", cantand Sfintei Treimi : Aliluia !

Icosul 2 :

Gavriil, al mintiior celor ascunse si al tainelor Celui Preainalt partas te-ai aratat, facand mai inainte cunoscute cele ce aveau sa fie si bunele vestiri de bucurie oamenilor spunandu-le. Pentru aceasta, cu dorinta ma grabesc a-ti canta tie :

Bucura-te, vazatorule al luminii celei necunoscute;
Bucura-te, partasule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce descoperi cele ascunse ale vointei;
Bucura-te, vestitorule de cele negraite ale lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca stralucesti cu mintea in stiinta cea ascunsa;
Bucura-te, ca intru aceasta stiinta inveti pe fata pe oameni;
Bucura-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiesti;
Bucura-te, vestitorul lucrurilor celor imbucuratoare;
Bucura-te, aratarea multor nestiinte;
Bucura-te, ca mai inainte ai cunoscut cele ce aveau sa fie;
Bucura-te, prin care in lume s-a adus bucuria;
Bucura-te, prin care intristarea a fost indepartata afara;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului!

Condacul 3 :

Proorocului Daniel mai mult decat tuturor proorocilor ai aratat taina cea straina a venirii celei infricosatoare a lui Hristos si a iconomiei, preamare Gavriile; si pe el l-ai inteteptit a canta cu bucurie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Avand numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiasca minte puternic in razboaie pururea te-ai aratat; si pe Iacov in lupta l-ai intarit ca sa biruiasca neamurile straine; pentru aceea marim puterea ta, zicand :

Bucura-te, cel ce esti mai puternic decat focul;
Bucura-te, cel ce esti maa ascutit decat vapaia;
Bucura-te, cel ce ai inecat ostile egiptenilor;
Bucura-te, cel ce ai invins cetele canaanenilor;
Bucura-te, ca pe Moise si Aaron i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe Isus al lui Navi indraznet l-ai facut;
Bucura-te, cel ce deodata ostirea asirienilor ai taiat;
Bucura-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucura-te, pierzarea lui Og, imparatul Vasanului;
Bucura-te, paza a marelui Moise;
Bucura-te, prin care se pierd cei raucredinciosi;
Bucura-te, prin care dreptcredinciosi se inalta;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 4 :

Mihaile, capetenie a ingerilor, roaga cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi care prealaudatul tau praznic cu dragoste il cinstim, ca zilele noastre in fapte bune sa le petrecem, si ne invredniceste ca, viata cea mai buna dobandind, lui Dumnezeu impreuna cu tine sa-I cantam : Aliluia !

Icosul 4 :

Venit-ai de la Cel Preainalt, Gavriile, minte dumnezeiasca, aducand Anei si lui Ioachim bunele vestiri de bucurie cu dezlegarea sterpaciunii lor; pentru care, bucurandu-ne, tie cu credinta iti graim :

Bucura-te, aducatorule al stirilor frumoase;
Bucura-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucura-te, cel ce esti rodire data de Dumnezeu celor neroditori;
Bucura-te, nastere placuta a lui Dumnezeu, a celor fara de copii;
Bucura-te, ca fericitului stramos i-ai adus nastere marita;
Bucura-te, ca fericitei stramoase i-ai dat odrasla pantecelui;
Bucura-te, cel ce dezlegi legaturile nasterii de prunci;
Bucura-te, cel care povatuiesti darul celor ce se nasc;
Bucura-te, lauda a multor parinti;
Bucura-te, mangaierea maicilor celor bune;
Bucura-te, prin care creste neamul omenesc;
Bucura-te, prin care nasterea mai inainte se vesteste;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 5 :

Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si Doamna lumii, venind in biserica Domnului, trimis ai fost, o Gavriile, sa-i aduci cu ingrijire hrana cereasca si totdeauna ai desteptat-o spre a canta lui Dumnezeu : Aliuia !

Icosul 5 :

Pe stramosii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mantuit din multe rele, o Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost inaintemergator; de aceea intr-acest fel graim tie:

Bucura-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucura-te, cel ce pe insetatul Ismaii l-ai racorit;
Bucura-te, straina mangaiere a Agarei celei ce plangea;
Bucura-te, stalpul cel in chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucura-te, norul cel aurit, care pe Israel in cale il acopereai;
Bucura-te, ca pe cei intai-nascuti ai evreilor i-ai pazit;
Bucura-te, ca pe cei intai-naseuti ai egiptenilor i-ai omorat;
Bucura-te, lauda stralucita a evreilor;
Bucura-te, ingradire tare a Legii;
Bucura-te, ca pe popor din Egipt ai scos;
Bucura-te, ca pe el la pamant bun l-ai adus;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 6 :

Cand S-a pogorit in muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrand sa dea Lege evreilor, prin slujirea si mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit si l-ai invatat sa cante: Aliluia !

Icosul 6 :

Lui Zaharia celui sfintit, care odinioara - in locasul lui Dumnezeu - cerea scapare si mantuire pentru popor, i-ai vestit, o Gavriile, nasterea dumnezeiescului inaintemergator. De aceea de bunele tale vestiri spaimantandu-ne, graim tie acestea:

Bucura-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucura-te, cel ce pe ingerul Tatalui l-ai aratat;
Bucura-te, graire imbucuratoare catre Zaharia;
Bucura-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucura-te, ca pe Botezatorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucura-te, ca pe el al doilea Ilie, mai inainte l-ai vestit;
Bucura-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocaintei;
Bucura-te, trambita cea tare rasunatoare a candelabrului luminii;
Bucura-te, vestitorul inceperii Darului;
Bucura-te, vestirea zorilor zilei;
Bucura-te, semnul mantuirii oamenilor;
Bucura-te, temelia imparatiei cerurilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 7 :

Dumnezeu Cuvantul, vrand mai inainte a Se intrupa pentru noi, taina aceasta numai tie, o Gavriile, a incredintat-o si slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu cugetand in sineti la minunea aceasta cantai asa : Aliluia !

Icosul 7 :

Pe cei trei tineri de demult, din vapaia cuptorului i-ai scapat, Mihaiie arhanghele, aratandu-te preamarit si luminat cu chipul si asemanarea lui Dumnezeu , incat de minunea aceasta tiranul s-a inspaimantat; de aceea graim tie :

Bucura-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucura-te, atatarea vapaii celei pururea vii;
Bucura-te, scaparea tinerilor feciori;
Bucura-te, pazire a trupurilor celor neintinate;
Bucura-te, ca tu, cu infatisarea ta, pe tiranul ai infricosat foarte;
Bucura-te, ca tu pe Daniel proorocul, l-ai imputernicit;
Bucura-te, cel ce ai rapit pe Avacum proorocul;
Bucura-te, ca pe el in graba l-ai dus la Babilon;
Bucura-te, invingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucura-te, infrangerea cea stralucita a lui Madiam;
Bucura-te, prin care se intaresc credinciosii;
Bucura-te, prin care se infricoseaza tiranii;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 8 :

Straina minune, vazandu-te pe tine Balaam vrajitorul, si in urma David proorocul, tie, o fericite Mihaile in graba cazand, s-au inchinat : unul de frica incremenind, iar celalalt lui Dumnezeu graind : Aliluia !

Icosul 8 :

Ca un purtator de fulger atotstralucit si atotvoios ai venit catre cea plina de dar, Gavriile, aducindu-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta si noi, bucurandu-ne, te fericim pe tine, cantandu-ti :

Bucura-te, vestitorule al bucuriei celei nesfarsite;
Bucura-te, dezlegatorule al blestemului celui de demult;
Bucura-te, ridicarea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, mangaierea Evei celei intristate;
Bucura-te, inalt lamuritorule al intruparii Cuvantului;
Bucura-te, marite cunoscator al pogorarii lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce, bucurandu-te, ai zis celei pline de dar : " Bucura-te ";
Bucura-te, cel ce ai dezlegat cu " Bucura-te " toata intristarea;
Bucura-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucura-te, luminatorule care ne-ai aratat lumina cea neapropiata;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, prin care intunericul s-a desfiintat;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 9 :

Nasterea Mantuitorului o ai vestit cu bucurie pastorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurandu-te; si la inchinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasa, i-ai condus si pe toti i-ai inteleplit a canta Celui nascut asa : Aliluia !

Icosul 9 :

Ravnitor si puternic aparator al Tesalonicului celui nou te-ai aratat, Mihaile, purtatorule de lumina; si ajutator mare esti pururea popoarelor crestine, de multe nevoi scapandu-le si indemnandu-le a canta tie:

Bucura-te, cetatea poporului celui nou;
Bucura-te, taria neamurilor crestine;
Bucura-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai intarit;
Bucura-te, cel ce pe martiri tari i-ai facut;
Bucura-te, ca pe Petru din legaturi si din inchisoare l-ai slobozit;
Bucura-te, ca tu pe Irod indata l-ai omorit;
Bucura-te, al Bisericii pazitor neinvins
Bucura-te, cel ce esti asupra ereticilor secure cu doua ascutisuri;
Bucura-te, intarire puternica a cuviosilor;
Bucura-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucura-te, prin care se lateste credinta;
Bucura-te, prin care se micsoreaza ratacirea;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 10 :

Sfarsitul a toata lumea cand se va face, Mihaile, trambita cea mai de pe urma vei trambita, dupa care mortii din pamant, sculandu-se, cu frica vor sta inaintea judecatorului nepartinitor, cantand impreuna cu tine cantarea : Aliluia !

Icosul 10 :

Totdeauna numele tau, o Gavriile, purtatorule de lumina, arata luminat inaltimea randuielii tale, caci, dupa chemarea lui Dumnezeu, te-ai aratat cu cuviinta slujitor vrednic al Cuvantului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim, graind :

Bucura-te, prin care logodnicul in taina s-a invatat;
Bucura-te, prin care Fecioara de dansul a fost luata;
Bucura-te, cel ce numele lui Iisus mai inainte l-ai spus;
Bucura-te, cel ce ai vestit mantuirea lumii;
Bucura-te, ca lui Iosif, logodnicului, i-ai descoperit taina;
Bucura-te, ca pe Iisus in Egipt L-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Hristos din Egipt inapoi L-ai chemat;
Bucura-te, cel ce ai vestit ca El va locui in cetatea Nazaret;
Bucura-te, cel ce pe credinciosii magi, taina i-ai invatat;
Bucura-te, ca pe dinsii de Irod i-ai scapat;
Bucura-te, prin care Iisus a fost pazit;
Bucura-te, prin care Irod a fost luat in ras;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 11 :

Deasupra pietrei mormantului celui primitor de Viata, sezand imbracat in alb si ca fulgerul stralucind, Gavriile, invierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicand lor " nu plangeti !" si cantand cantarea : Aliluia !

Icosul 11 :

Faclie lumii esti, Mihaile arhanghele, stralucind mintile credinciosilor si povatuindu-le catre cunostinta cea dumnezeiasca si catre mantuire, luminand si mantuind de rautatile amagitoare pe toti care graiesc :

Bucura-te, aparatorule al tuturor credinciosilor;
Bucura-te, facatorule a feluri de minuni;
Bucura-te, neimputinata tamaduire a bolnavilor;
Bucura-te, grabnica scapare a celor din robie;
Bucura-te, cel ce ai aparat Manastirea Dochiarului;
Bucura-te, ca pe aceasta o ai izbavit de navalirea saracinilor;
Bucura-te, scaparea tanarului celui afundat;
Bucura-te, aratarea aurului celui ascuns;
Bucura-te, cel ce ai facut sa izvorasca izvor de aghiasma;
Bucura-te, cel ce pe apa faci minuni;
Bucura-te, infrumusetatorul Bisericii crestine;
Bucura-te, ajutatorul Bisericii acesteia;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 12 :

Dar dumnezeiesc daruieste celor ce serbeaza cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, si celor ce te cheama pe tine la iesirea lor din viata arata-te ajutator si mai ales pazeste-ne pe noi cei ce in biserica ta cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

De la tine, o ingere al darului, invatandu-ne a canta in psalmi laude de bucurie dumnezeiestii intrupari, tie cele de multumire cu dor cantam si ca unui bun vestitor, marindu-te, asa-ti graim :

Bucura-te, bucuria celor intristati;
Bucura-te, pazitorul celor asupriti;
Bucura-te, bogatia nefurata a saracilor;
Bucura-te, liman de mantuire al celor ce inoata;
Bucura-te, arma prea puternica a credinciosilor;
Bucura-te, lauda preamarita a preotilor evlaviosi;
Bucura-te, intaritorule al manastirilor;
Bucura-te, ingrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucura-te, aparatorule al celor ce pe tine te maresc;
Bucura-te, preabunule aducatorule de bucurie al sufletelor;
Bucura-te, binecuvantare dumnezeiasca a credinciosiior;
Bucura-te, buna povatuire, a calugarilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 13 :

(acest condac se zice de trei ori)

O, dumnezeiestilor capetenii ale ingerilor, Mihaile si Gavriile, care stati aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheena ne izbaviti pe noi, ca impreuna cu voi sa cantam : Aliluia !

Apoi se zice iarasi

Icosul întâi

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

si  Condacul întâi

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin.

Părintele Iustin Pârvu: dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, suntem pierduţi!

Interviu realizat de  Mariana Borloveanu

Dumnezeu a rânduit ca blâda lumină a înserării, cu miros de smirnă şi brad, să mă ducă în chilia singurului mare duhovnic care ne-a mai rămas, Părintele Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă. Cu chipul lui de sfânt, care emană o siderală seninătate, m-a ascultat şi m-a mângâiat deopotrivă. Apoi mi-a vorbit despre copiii cărora le dăruieşte atât suport spiritual, cât şi material, în cadrul aşezămâtului de la Petru Vodă. Cât despre mântuire, părintele are propriile-i criterii de valori, pe care ni le împărtăşeşte cu dragoste.

 În faţa măreţiei Harului Divin, de cele mai multe ori, cuvintele sunt de prisos. Şi totuşi, v-am ruga să ne spuneţi cum vedeţi omenirea, cum vedeţi unitatea familiei în marea ei trecere peste vremurile tulburi care ne bântuie?

Dacă nu avem rădăcinile bine înfipte pe altarul credinţei, cu siguranţă putem rătăci drumul, dar puterea rugăciunii şi speranţa în mângâierea Duhului Sfânt, toate acestea ne fac să desluşim aşa cum se cuvine lumina Sfintei Treimi. Vremurile pe care le trăim sunt foarte tulburi, cum bine ziceaţi, dar avem datoria de a arăta tuturor calea spre mântuire, chiar dacă aceasta nu este la îndemâna oricui. Eu am tot spus că trăim într-un veac al minciunii şi-al înşelării, iar timpul a confirmat că nimic nu mai este autentic. Trăim o totală depersonalizare a fiinţei umane. Aici la noi, vin oameni de pretutindeni şi pot să spun că sunt foarte diferiţi unii de alţii. Şi cu ispitele astea care ne bântuie, mă mir de multe ori cum de mai au putere bieţii oameni. Dar ei cred şi credinţa îi mângâie şi îi apără. Oricum, departe de orice discernământ, să ştiţi că dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, suntem pierduţi şi nu ne aflăm pe o axă bună. Mulţi mă întreabă dacă nu obosesc? Nu, nu obosesc, pentru că îmi este tare dragă acestă permanentă şi dulce aşteptare pe tărâmul duhovniciei. E-adevărat că nu toţi vor să urce treptele mântuirii, mulţi dintre cei pe care îi vedeţi, vin doar pentru o binecuvântare, dar numai Dumnezeu ştie ce suişuri şi coborâşuri are calea spre iertare şi mântuire a fiecăruia. 

 Cât de mult conteză în urcuşul spiritual apropierea dintre clerici şi mireni şi cum putem ajunge la desăvârşita vindecare a sufletului?

Trebuie să fim la orice vreme pregătiţi pentru ziua în care vom da socoteală în faţa Mântuitorului pentru toate nelegiuirile noastre. Dar pentru asta trebuie să căutăm şi să găsim cât mai degrabă urcuşul. Aşa cum învăţătoarea îi ia pe cei micuţi de mânuţă şi îi învaţă alfabetul, la fel şi preoţii Bisericii ar trebui să-şi coboare harul peste toţi cei care au rătăcit calea. De-acum, credincioşii vin cu miile pe la mănăstiri, pe la biserici, unii vor să se lase de băut, alţii de fumat, alţii de fel şi fel de patimi, dar vedeţi dumneavoastră, dacă preotul nu le iese în întâmpinare să îi înveţe cum să se apropie de biserică, înainte de a face primul pas, aceştia vor rătăci calea din nou. Ei săracii ne caută, dar noooi...nimica! Aţi văzut astăzi la Vecernie, eram doi preoţi şi puhoi de credincioşi. Apăi...ei mai rămân şi peste noapte şi a doua zi, dacă e nevoie, de râvnă nu ducem lipsă...şi nu pleacă până ce nu primesc doctoria duhovnicescă pentru care au bătut atâta drum. Urcuşul însă este greu, iar sănătatea fie ea sufletească, fie trupească, o găseşti doar în potirul preotului. Dar pentru asta e nevoie chemare, de râvnă duhovnicească, de dragoste. Altfel rămânem fie în rătăcire, fie în amorţire, fie în moarte ori pieire. Bieţii oameni trăiesc un creştinism mai căldicel şi-atunci acestea toate rămân oleacă mai departe. Asta e...

Parafrazându-l pe Marin Preda, cu care „timpul n-a mai avut răbdare”, încep să mă tem că moartea ne va gasi la fel de nepregătiţi ca întotdeauna. Părinte, mai avem noi vreme să căutăm şi în acelaşi timp să şi găsim calea spre mântuire?

Apăi, cine va nădăjdui cu toată fiinţa sa la mântuire şi se va înarma cu post, cu rugăciune, cu nevoinţă, cu retragere în sine, acela cu siguranţă va găsi calea. Din păcate însă, din ce în ce mai multă lume e stăpânită parcă de un duh al îndărădniciei şi chiar dacă multe grozăvii le vedem cu ochii noştrii şi le auzim cu urechile noastre, cu niciun chip nu trebuie să credem în drăcoveniile-astea. Aşa se face că ne găsim în faţa primejdiei şi a morţii cu totul nepregătiţi. Şi asta pentru că ne-am obişnuit să trăim în mijlocul unei lumi împietrite de toată tehnica asta avansată, cu televizoare, cu calculatoare, cu interneturi şi alte nelegiuiri care ne dărâmă sufleteşte. Să te ferească Dumnezeu să intri pe internet, dacă nu iei doar ce e bun, ce e ştiinţă, ce e informaţie. În rest, e deşertăciune. Toate acestea sunt pentru pregătirea iadului, pentru pregătirea satanei. E ceva de neânchipuit, să vezi tu cum copiii se uită la fel de fel de lucruri prăpăstioase, cum se-mperechează bărbaţi cu bărbaţi, mame cu fii, taţi cu fiice, fraţi între fraţi, mai rău ca animalele. E ceva înspăimântător! Toate aceste deşertăciuni au fost date spre trezirea omenirii. Ar trebui să plângem cu lacrimi fierbinţi, să ne căim pentru toate fărădelegile şi patimile care ne-au adus la marginea prăpastiei şi să ne-ntoarcem la calea cea dreaptă, fugind cât ne ţin picioarele pentru a ne îndepărta de toată drama asta pe care o trăim.

Cu mare drag admir tinerii care sunt din ce în ce mai prezenţi în bisericile noastre ortodoxe şi totuşi, parcă s-a destrămat liantul acela care ar trebui să-i lege de tradiţie...

Cu tristeţe şi mare durere trebuie să vă spun că şi copiii, ca şi bătrânii, au pângărit tradiţia. Simt un fior pe şira spinării, când văd cum tot ceea ce este frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu este îndepărtat, este strivit şi mai apoi uitat cu desăvârşire. Iar noi, parcă am fi cu toţii satanizaţi  şi îndemnaţi să acceptăm toată scursura asta a societăţii, eeehe....dacă aţi şti cât de primejdioasă este acestă stare pentru mântuirea noastră...Dumneavoastră mă întrebaţi de fărădelegile copiilor sau ale tinerilor, dar pe bătrâni unde-i aşezaţi? Sau credeţi că toate persoanele în vârstă au o viaţă asemănătoare cu cea a bătrânilor din Centrul de la Petru Vodă? Ce să mai vorbim, mi-a povestit un credincios de la Dorna, leat cu mine, cum aproape toţi vecinii lui, oameni bătrâni, stau zi şi noapte cu gura căscată la televizor şi tot acolo mănâncă, acolo cad ispitei ochilor, acolo beau şi adorm cu sticla sub cap. De rugăciuneee, nici pomeneală. Ce mai vorbă, în felul ăsta nu ne putem pregăti pentru sfărşit, dacă aşa înţelege creştinul nostru să primească fiorul  haric pe care ni-l trimite Dumnezeu, apăi, ce să mai vorbim de mântuire...Dacă nu vom reânvia tradiţia, vom avea generaţii din ce în ce mai străine de ţărişoara asta a noastră. Şi ştiţi cum vor fi generaţiile-astea doamnă? Vor fi dresate să nu pună nicio întrebare şi să accepte tot ceea ce li se spune!

Pentru că venim cu mare bucurie la Aşezământul de copii şi bătrâni de la Petru Vodă, aş vrea să ne spuneţi care mai este starea acelora pe care îi îngrijiţi?

Întradevăr este prilej bucurie ori de câte ori veniţi pe la copiii noştri... Mare bucurie ne faceţi, când ajungeţi aici din toate colţurile ţării, cu gândul bun de mângâiere, nici nu ştiţi câtă lumină aduceţi în sfânt lăcaşul acesta. Şi ştiţi ce e înălţător? Veniţi la copii şi la bătrâni, la suflete nevoiaşe, care au atâta nevoie de dragoste. Aici avem de toate, pentru că lumea aduce mult mai mult decât ar fi necesar pentru toţi cei care vieţuiesc din grija sfintei mănăstiri. Ştiţi ce nu înţeleg cei din afară? Că aici, ca pretutindeni în ortodoxie, este nevoie de multă dragoste. Dumneavoastră aţi venit discret, aţi ajutat, aţi pus degetul pe rană, aţi alinat...şi fetiţa aceea Ioana, v-a simţit. A vrut chiar să vă însoţească acasă. E o regulă nescrisă, pe care doar oamenii apropiaţi de mila cerească o simt. Faptul că trebuie să ne oprim lângă nevoile semenilor noştri, nu este întâmplător. Timpul ne arată binele şi răul din lume, dându-ne posibilitatea să ne oprim acolo unde este nevoie de noi. Aţi văzut cum ştiu ei să se bucure şi cât de simţitori sunt în faţa oamenilor deschişi la suflet şi iubitori ai semenilor? Şi asta pentru că temelia societăţii a fost dintotdeauna familia. Toţi copiii din lume ar trebui să crească şi să prindă aripi în familia aceea tradiţională, pe care cu toţii o ştim. Aşezământul nostru de copii este doar o întregire a familiei creştine. Copiii noştri au mame, au taţi, au bunici, dar sărăcia i-a adus aici, să înveţe viaţa, ca şi cum ar învăţa o permanentă rugăciune.

 Părinte, mai înainte spuneaţi că la sfânta mănăstire mirenii vin în număr mult mai mare decât preoţii sau monahii. Să înţeleg că cei care gândesc la mântuire sunt totuşi mai mulţi decât pierduţii despre care vorbeaţi mai sus şi dacă da, care ar fi treptele rugăciunii în urcuşul spiritual al fiecărei zile?

 

Apropierea de cele sfinte se poate face doar după o temeinică pregătire a sufletului. Nu trebuie să laşi să treacă o zi fără să te-ntrebi: „Măi, ce am eu de făcut astăzi?”. Şi uite-aşa începe ziua: mai întâi trebuie făcute rugăciunile de dimineaţă, continuate întotdeauna cu un Paraclis al Maicii Domnului, în care găsim atâtea tablouri frumoase, de sănătate, de trezire a omului înspre pocăinţă şi de multă mângâiere. Paraclisul este cea mai frumoasă rugăciune în cinstea Maicii Domnului. După putere, eu îi sfătuiesc pe toţi să mai citească şi două-trei catisme, urmate de câteva metanii. Seara, orice bun creştin îşi face canonul, după care mai citeşte un acatist, mai face câteva metanii, dar cel mai minunat lucru este ca toată familia să se regăsească în rugăciune.Vedeţi dumneavoastră, dacă copiii îşi vor vedea părinţii făcându-şi cu evlavie rugăciunile, apoi vor face şi ei o închinăciune, o mătănuţă şi uite-aşa învaţă urcuşul rugăciunii. Să ştiţi că cel mai bun pedagog nu este urechea, este ochiul. Copilul ce vede, aceea face şi el! Să ne ajute Bunul Dumnezeu şi să ne apere de toate primejdiile astea grele, pentru ca toate tehnicile astea să nu ne ducă în fundul mâlului, pentru că prea miroase a nenorocire şi pustietate, prea ne afundăm într-o nesfârşită sărăcie spirituală. Eu rămân la părerea că cineva are tot interesul să ne ducă la acea stare de fierbere, spre definitiva noastră pierzanie sufletească. Eu mă tot rog la Dumnezeu să ne dea nouă tuturor mintea cea de pe urmă şi să ne găsim sănătatea sufletească la puţinii duhovnici adevăraţi, pe care îi mai îngăduie Dumnezeu. 

Părinte, ce-i sfătuiţi pe aceia care mai cred că este cu putinţă să ne poziţionăm undeva între bine şi rău, între lumină şi întuneric, sau altfel spus, putem fi cu adevărat creştini atâta timp cât ne înfruptăm din toate plăcerile vieţii, departe de răbdare şi rugăciune?

Cu Dumnezeu nu negociem! Cine nu-şi pleacă genunchii la rugăciune, nu va reuşi nimic. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dum­nezeu va face ca totul să fie posibil. Asta trebuie să facem cu toţii: să ne rugăm la Bunul Dumnezeu să ne ajute să putem răbda toate necazurile şi nenorocirile care vin peste noi. Singura noastră cale, pentru a ţine departe ispitele este să învăţăm răbdarea şi permanenta rugăciune. Cu toţii Îl vom găsi pe Dumnezeu şi îi vom găsi şi pe cei care au trăit în Duh şi Adevăr întru eternitate. Cuvântul care trebuie să se audă înlăuntrul Bisericii este: înapoi la învăţătura nevoitorilor purtători de Hristos, înapoi la Sfinţii Părinţi ai Bisericii....Apăi, Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze calea! Amin.

Părintele Ilie Cleopa. Predică la Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)

Troparul praznicului:

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta;           
Biruinţă binecredincişilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte

Şi cu Crucea Ta păzeste pe poporul Tău.                      

Iubiti credinciosi,

Pentru a vorbi mai deslusit despre praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, la care ne-am invrednicit a ajunge, este bine sa incepem cu un istoric mai vechi si sa aducem in mijloc marturii mai de mult, ca sa ne putem da seama cind a inceput si cum a ajuns la noi praznicul acesta.

 Ati vazut griul cind de-abia il bate vintul, cind este doar de o palma de la pamint sau cind este aproape sa dea in spic? Atunci veti vedea o taina mare. In firul acela de iarba gasesti toata asezarea griului foarte amanuntit, caci foarte mic se arata inauntru si spicul si boabele si toate celelalte. La fel si porumbul, cind abia ii da spicul si boabele si toate celelalte abia se urzesc, papusa aceea, care nici macar matase nu are, mai tirziu se va face mare, va face boabe si-si va arata toata frumusetea ei lasata de Dumnezeu.

Tot asa sint si cele lasate in dumnezeiestile Scripturi. Prealuminatele praznice, pe care le vedem astazi in Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodata, desavirsite si preasfinte, cum le vedem astazi. Ci, ele au fost in Legea Veche abia in fasa, abia incoltite si in umbra. De aceea este nevoie sa vorbim despre umbra, despre fata si despre clipa cind ele de-abia se plamadeau, inainte de Legea Noua si chiar de Legea Veche.

Mai inainte de Moise si de Legea Veche, patriarhul Iacov, inchipuind Sfinta Cruce, a binecuvintat pe fiii lui Iosif, pe Manase si pe Efraim, in chipul crucii (Facere 48, 13-19). Apoi mai inainte de a muri el, s-a inchinat la virful toiagului sau, adica la lemn, care simboliza Crucea inainte de venirea Legii Noi. In Legea Veche, simbolul crucii cel mai umbros il vedem mai intii cind serpii veninosi muscau cu muscatura de foc pe evrei in pustiul Sinai, omorind multime nenumarata de oameni. Iar Moise, vazind ca moare atita popor, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ei si i-a poruncit Dumnezeu: Fa-ti un sarpe de arama si-l pune pe un stilp. Toti cei ce vor fi muscati de serpi, sa priveasc la sarpele de arama si asa se vor vindeca (Numerii 21, 8).

Acesta era simbolul Crucii preaadevarat cu mult inainte de venirea Mintuitorului, Care trebuia sa Se rastigneasca pe Cruce. Si a zis Dumnezeu lui Moise: "Vezi, spune ca toti cei muscati, care vor privi la sarpele inaltat sa-si inchipuie ca viata lor este acolo si vor trai". Si le-a spus Moise atunci: "Vezi, Israile, viata ta rastignita pe lemn". Si toti care priveau la sarpe se vindecau. Ca aceasta asemanare simbolica si tainica a Sfintei Scripturi a inchipuit pe Hristos Cel adevarat, Insusi Mintuitorul a adeverit-o cind a spus: Si precum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa se cade sa Se inalte Fiul Omului (Ioan 3, 14-15).

Unde mai vedem taina Crucii si puterea ei? La Mara, in pustiul Sinai. Dupa ce a tabarit poporul lui Israel linga Marea Rosie, cale de trei zile, a ajuns la o mare care se chema Mara. Atunci poporul si dobitoacele toate fiind insetate, a strigat, cirtind catre Moise: "Ce sa bem?" Ca, dupa cum arata Sfinta Scriptura, apa Marei era amara si otravitoare, iar poporul nu putea sa bea cu toata setea ce o avea. Atunci Moise a strigat catre Dumnezeu: "Doamne, ce sa fac?" Si i-a zis Dumnezeu: "Ia un lemn si arunca-l in apa si apa se va indulci!" Si Moise a facut intocmai, aruncind lemnul in apa. Atunci s-a indulcit apa si astfel a baut poporul si dobitoacele cele insetate s-au racorit (Iesire 15, 23-25).

Ce simbolizeaza lemnul aruncat in apa si cum poate un lemn sa indulceasca o apa atit de amara? Lemnul inchipuieste Sfinta Cruce, iar apa cea amara, numita Mara, inchipuieste marea cea amara si cu multe ispite a acestei vieti, care se indulceste si se usureaza ori de cite ori privim la Sfinta Cruce si cugetam la patimile lui Hristos. In viata aceasta, frati crestini, mereu sintem apasati de intristari si necazuri. Dar cind privim la lemnul Crucii lui Hristos si cind ne aducem aminte cite patimi infricosatoare a rabdat Hristos pentru noi, se indulceste marea amara a vietii, pentru ca ne gindim ca noi nu am rabdat nimic pentru dragostea lui Hristos.

Iata si alte simboluri ale Crucii inainte de Hristos. Moise se lupta in pustie cu madiamitii, cu amalecitii si cu alte popoare care se aflau acolo. Cind amalecitii biruiau pe israeliteni, Moise se ruga lui Dumnezeu, ridicind bratele in sus, inchipuind semnul Sfintei Cruci. Cind Moise ridica miinile in sus, Israel biruia pe Amalec, iar cind le cobora, Amalec biruia. Vazind preotii Aaron si Or ca Moise nu mai putea tine miinile in sus in semnul Crucii multa vreme, pentru ca sa nu biruiasca Amalec, au pus o lespede sub picioarele lui Moise, ca sa-l ridice mai sus, iar Aaron si Or ii sprijineau miinile si astfel il tineau in semnul Sfintei Cruci, pina a biruit poporul lui Israel pe Amalec definitiv (Iesire 17, 8-13). Toate acestea sint simboluri ale Crucii din Legea Veche.

Iubiti credinciosi,

Ce este Crucea lui Hristos? Ce trebuie sa intelegem prin Sfinta Cruce? Taina cea mare a Crucii este ascunsa in taina mintuirii neamului omenesc, care s-a pregatit chiar de la intemeierea lumii. Crucea lui Hristos este cel dintii altar de jertfa al Bisericii Crestine pentru ca pe dinsa S-a jertfit Mintuitorul lumii a sfintit-o cu preascump Singele Sau, iar pe noi ne-a rascumparat din robia pacatului. Iata ce spune Apostolul Pavel in epistola catre Evrei: El - Hristos - a intrat o data pentru totdeauna in Sfanta sfintelorr, nu cu singe de tap si de vitei, ci cu insusi Singele Sau si a dobindit o vesnica rascumparare. Caci daca singele tapilor si al taurilor si cenusa junincilor, stropind pe cei spurcati, ii sfinteste spre curatirea trupului, cu atit mai mult Singele lui Hristos, care prin Duhul cel vesnic S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfa fara de prihana, va curati cugetul vostru de faptele cele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului Celui viu (Evrei 9, 12-14).

Crucea este arma cu care Mintuitorul lumii a biruit pe diavolul. Zic dusmanii Crucii, ca noi trebuie sa cinstim numai pe Hristos, dar nu si Crucea "fiindca este maciuca care a omorit pe Hristos!" Blestemata este parerea acelora. Sfinta Scriptura ne arata ca David a taiat capul lui Goliat cu o sabie. Pe aceasta o socotea poporul sfinta si era tinuta in Sfinta Sfintelor, invelita intr-un vesmint linga efod, pentru ca cu dinsa a invins David pe Goliat (I Regi 21, 8-9). Cu atit mai mult aceasta biruitoare arma a lui Hristos cu care s-a biruit satana si puterea intunericului, trebuie pastrata de crestini la loc de cinste cu toata sfintenia, pentru ca prin Cruce a fost biruit Goliat cel nevazut, adica diavolul.

In alt loc spune iarasi Sfintul Apostol Pavel: Cuvintul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mintuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Cu Sfinta Cruce sfintim toate: cu ea binecuvintam, cu ea ne aparam de cel rau, cu ea biruim pe diavoli, izgonim duhurile necurate din oameni, vindecam pe cei bolnavi. Crucea este steagul Bisericii lui Hristos si arma biruitoare, de temut vrajmasilor Lui, pentru ca are in sine "puterea lui Dumnezeu", iar nu o putere oarecare.

Ce este Crucea lui Hristos? Este pecetea Dumnezeului Celui viu. Auzim pe proorocul Iezechiel ce spune, ca a venit minia Domnului peste Ierusalim "pentru faradelegile si rautatile poporului". Si Iezechiel a vazut o vedenie cu un inger al Domnului care striga cu mare glas: Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim, si insemneaza cu semnul crucii (litera "tau" care in alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe robii lui Dumnezeu Cel viu. Si cind va veni sabia Domnului va cruta pe toti cei insemnati pe fruntile lor. Deci, cind a venit minia Domnului, a lovit pe toti de la tinar pina la batrin si numai cei insemnati pe frunte de ingerul Domnului au fost scutiti de primejdie si de moartea sabiei, dupa porunca ingerului care zicea: ...sa nu va atingeti de nici un om care are pe frunte semnul "+" (Iezechiel 9, 4-6).

Dar aceasta a fost in Legea Veche. Avem inca marturii mai puternice in Legea Noua. Sfintul Ioan Evanghelistul, dupa ce arata descoperirile cele mari despre sfirsitul lumii, despre taina intruparii lui Dumnezeu Cuvintul, spune: Am vazut un alt inger care se ridica de la rasaritul Soarelui si avea pecetea Dumnezeului Celui viu. Ingerul a strigat cu glas puternic catre cei patru ingeri, carora li s-a dat sa vatame pamintul si marea, zicind: Nu vatamati pamintul, nici marea, nici copacii, pina ce nu vom pecetlui, pe fruntile lor, pe robii Dumnezeului nostru (Apocalipsa 7, 2-3).

Pina acum am vazut ca Sfinta Cruce este altar, este arma si pecete a Dumnezeului Celui viu. Dar Crucea lui Hristos mai este pricinuitoarea inaltarii si a preainaltarii lui Hristos. Crucea este pricina si mijlocul prin care S-a inaltat Domnul Nostru Iisus Hristos mai presus decit tot numele. In Epistola sa catre Filipeni, Sfintul Apostol Pavel spune ca pentru dragostea cea catre noi, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-Se pina la moarte, si inca moarte de cruce. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamintesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 8-10).

Vedeti, fratilor, cita cinste ii aduce lui Hristos Crucea? Ca L-a preainaltat Dumnezeu Parintele nostru pe Dumnezeu-Cuvintul, pentru ca a rabdat moarte de ocara, si mai ales moarte de cruce si L-a suit pe El mai presus de toata stapinia si incepatoria si domnia.

Crucea lui Hristos este steagul si "semnul Fiului Omului", este stema si steagul de biruinta al lui Hristos, care va straluci mai inainte de sfirsitul lumii, nu numai pe pamint ci si pe norii cerului, cum spune Evanghelistul Matei: Si atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plinge toate neamurile pamintului (Matei 24, 30). Deci, iata cit de mari taine s-au lucrat prin Cruce. S-a lucrat mintuirea neamului omenesc, caci a zis proorocul Isaia: Inaltati un steag peste neamuri (Isaia 62, 10). Vedeti, acest steag dinainte de Hristos este Sfinta Cruce, care inalta toate popoarele spre Cel ce sufera si Care ramine in veac Domn si Stapin in cer si pe pamint (Matei 24, 30). Iata deci citeva simboluri si marturii privitoare la Cruce, atit din Vechiul, cit si din Noul Testament.

Iubiti credinciosi,

Sa aratam cum a luat nastere praznicul Inaltarii Sfintei Cruci. In anul 313 Sfintul Constantin cel Mare a biruit pe Maxentiu si a fost proclamat imparat al Imperiului roman de Apus, cu capitala la Roma. In anul 323 acelasi mare imparat crestin a biruit si pe imparatul pagin de rasarit, Liciniu, si se proclama imparat al intregului Imperiu latin, cu capitala la Constantinopol.

Primind botezul crestin de la Sfintul Silvestru episcopul Romei impreuna cu mama sa Elena, Sfintul Constantin cel Mare avea dorinta fierbinte sa afle Mormintul lui Hristos la Ierusalim si Crucea pe care a fost rastignit Domnul pentru mintuirea lumii. Caci dupa anul 71, Ierusalimul fiind ocupat de romani, Mormintul Domnului si toate locurile sfinte din Ierusalim au fost profanate si acoperite cu pamint ca sa nu se mai inchine crestinii aici. Tot atunci au fost ascunse intr-o pestera din apropiere si Crucea lui Hristos, impreuna cu celelalte doua cruci pe care au fost rastigniti cei doi tilhari.

Astfel, Sfintul Imparat Constantin a trimis la Ierusalim pe mama sa - Sfinta Elena - sa afle Mormintul Domnului si lemnul Sfintei Cruci, prin care s-a savirsit taina mintuirii neamului omenesc. Deci, mult ostenindu-se Sfinta Elena cu Patriarhul Ierusalimului Macarie, au aflat Sfintul Mormint si locul Golgotei, acoperite de pamint si de gunoaie, dar Sfinta Cruce nu puteau s-o afle nicaieri. Atunci, auzind ea ca un iudeu batrin, numit Chiriac, stia locul unde fusese ascunsa Crucea lui Hristos, indata l-a chemat si au aflat intr-o pestera din apropiere trei cruci acoperite cu pamint; dar erau nedumeriti care este Crucea Domnului.

Tocmai atunci duceau pe acolo un mort la groapa. Atunci a poruncit Sfinta Elena sa atinga pe rind cele trei cruci de mort si la care va invia mortul, aceea este Crucea lui Hristos cea datatoare de viata. Astfel, cind au atins de sicriu a treia cruce, indata a inviat mortul si a inceput a se inchina lemnului celui sfant. Apoi au facut procesiune cu Sfinta Cruce pe ulitele Ierusalimului cu multime de credinciosi, laudind pe Dumnezeu pentru aceasta minune. La urma s-au urcat pe Golgota si patriarhul Macarie a inaltat Sfinta Cruce ca s-o vada tot poporul si toti cei din fata s-au inchinat ei, strigind: "Doamne miluieste!"

In amintirea acestei zile, Biserica Ortodoxa praznuieste Inaltarea Sfintei Cruci in fiecare an la 14 septembrie, numarind-o intre cele douasprezece praznice imparatesti.

Iubiti credinciosi,

In cuvintele Sfintei Scripturi intelesul Crucii este tilcuit in mai multe feluri, dar in linii generale in doua si anume: un inteles duhovnicesc si unul material. In sens duhovnicesc prin Cruce intelegem toata suferinta si patima cea preainfricosata a Domnului nostru Iisus Hristos pentru ca El a purtat pentru mintuirea noastra crucea suferintei pina la moarte si chiar moartea pe cruce. In acest sens se inteleg si cuvintele Mantuitorului din Evanghelie care zice: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze (Marcu 8, 34). Crucea materiala este chiar Crucea aceea pe care a dus-o Mintuitorul in spate. Ati auzit cum zice Evanghelia de astazi: Ducindu-si Crucea, a iesit la locul ce se cheama al Capatinii, care evreieste se zice Golgota, unde L-au rastignit (Ioan 19, 17-18). Mai zice Evanghelia de astazi: Statea linga crucea lui Iisus, mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena (Ioan 19, 25). Cind zice ca "stateau linga crucea Lui" sa stim ca tot despre crucea de lemn se vorbeste.

Dar de ce Mintuitorul, in drum spre Golgota pe calea durerii, a ingaduit unui om cu numele Simon Cirineanul sa duca Crucea lui o bucata de drum? A ingaduit pentru ca la patima Sa, Hristos nu a patimit ca Dumnezeu, ci numai ca Om. Dar daca ar fi voit, Hristos putea sa duca tot pamintul pina la Golgota. Dar atunci El patimea ca Om pentru pacatele oamenilor, iar ca om avea nevoie sa fie ajutat. Cine mergea cu Crucea in spate atunci? Cine o tinea? Cine era insetat si ranit? Cine o purta? Firea omeneasca a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Deci ca om El slabise din putere si avea nevoie de ajutorul altui om ca sa-I duca mai departe Crucea. Asa spun si Sfintii Parinti ca si noi trebuie sa fim ajutati uneori de fratii nostri in necazuri si in scirbe, ca sa putem duce crucea suferintei pina la usa mormintului. Dar Crucea Mintuitorului, pe care a dus-o Simon Cirineanul in spate si pe linga care statea Maica Domnului impreuna cu celelalte femei mironosite, este Crucea cea materiala, Crucea propriu-zisa, cea din materie. Mare greseala fac toti acei care desi isi zic "crestini", nu cinstesc Crucea lui Hristos. Ei primesc Crucea numai ca simbol tainic, deci numai crucea spirituala, iar pe cea materiala nu o recunosc. Indoit este omul, avind o parte vazuta si una nevazuta, fiind alcatuit din trup si suflet (I Corinteni 6, 20), indoita este, deci, si crucea. Una materiala, pe care o purtam la piept si cu care ne insemnam pe frunte; iar alta spirituala, in suflet, adica hotarirea de a rabda cu dragoste toate necazurile, pentru a putea implini poruncile lui Hristos.

Fratii mei, sa vorbim si in alt inteles despre Sfinta Cruce. In viata noastra paminteasca, fiecare trebuie sa-si duca o cruce, crucea pe care i-a rinduit-o Dumnezeu, cum ar fi: crucea celor casatoriti, crucea monahilor, crucea fecioriei, a celor bolnavi, a vaduvelor, a ostasilor si altele.

Caci toti trebuie sa duca o cruce pentru dragostea lui Hristos, ca sa se poata mintui. In "Urmarea lui Hristos" se spune: "Omule, daca te numesti urmator al lui Hristos, nu se poate sa nu mergi pe calea Lui, caci altfel nu te poti mintui". Hristos ne-a aratat calea imparateasca ce duce la cer prin suferinta, caci fara cruce nu este mintuire. Fara minte este cel ce crede ca se poate mintui fara suferinta, fara rabdare si fara barbatie mare de cuget in toate imprejurarile vietii.

Cei casatoriti au crucea lor de a naste si creste copii, de a munci si a se osteni, de a asculta de Sfinta Biserica, de a face milostenie, de a cistiga cu truda si osteneala existenta lor si a copiilor lor. Cei feciorelnici si monahii au alta cruce mai frumoasa decit a celor casatoriti, cum ne invata Sfintul Apostol Pavel la intiia epistola catre Corinteni, capitolul 7. Cei necasatoriti duc o cruce mai grea, caci duc razboi cu firea. Ca ce este monahul? "Este sila necontenita a firii si taierea voiei pina la moarte" (Sfintul Ioan Scararul, Filocalia IX, Cuv. 4).

 Monahul este om de jertfa. El se jertfeste pururea pentru dragostea lui Iisus Hristos, renuntind la toate placerile lumii si ale trupului. Neincetat se smereste, posteste, privegheaza se osteneste si plinge. Mintea lui nu poate sa fie niciodata fara de grija pe acest pamint, caci se lupta cu duhurile rautati. Deci, monahul are o cruce, intr-o anumita privinta mai grea, pentru ca mai cinstita este fecioria decit nunta, dupa cum a inteles Apostolul Pavel, care zice: Cel ce isi marita fecioara bine face; dar cel ce n-o marita si mai bine face! (I Corinteni 7, 38), aratind astfel ca mai buna este curatenia si fecioria cea desavirsita a trupului cit si a sufletului (I Corinteni 7, 25-40). Deci, crucea celor din feciorie este mai grea, dar mai mare plata vor avea in ceruri.

Grea este si crucea celor bolnavi. Bolnavului i se pare noaptea un an; nici mincarea nu-i mincare si nici bucuria vietii nu o simte. Fericit este cel ce poate rabda boala ca Iov, caci acela va lua mare plata. Crucea celui din boala il smereste pe el, atit cu sufletul cit si cu trupul. De la cel bolnav nu cere Dumnezeu nici post, nici metanii, ci numai doua lucruri ii cere, asa cum spune Sfantul Efrem Sirul: "De la omul bolnav doua lucruri cere Dumnezeu: rugaciunea si multumirea, adica sa se roage lui Dumnezeu necontenit pina la ultima suflare si sa-I multumeasca lui Dumnezeu pina la sfirsitul vietii pentru boala sau crucea care i-a dat-o, si va avea cununa de mucenic". Caci asa au rabdat sfintii martiri, sfintii pustnici, crestinii cei buni, ca si cei bolnavi, care au avut credinta tare in Hristos Dumnezeul nostru.

Sa stiti, iubiti frati, ca pe pamint nimeni din cei botezati in numele Preasfintei Treimi, nu se poate mintui fara cruce. Se spune in Urmarea lui Hristos: "Omule, daca vrei sa lepezi o cruce, nenumarate alte cruci vor veni asupra ta!" Cine isi duce crucea cu multumire si cu dragoste pentru Mintuitorul si este multumit cind este certat de Dumnezeu cu pagube, cu necazuri si ocara, cu foamete si sete, cu boala si intristare, acela este urmator al lui Hristos. Fiecare sa-si duca cu bucurie crucea sa, aducindu-si aminte ca Crucea lui Hristos a fost de mii de ori mai mare si mai grea decit a lui, fiindca El a rabdat pentru toata lumea, fiind cu totul fara de pacat.

Iubiti credinciosi,

Incheiem predica de astazi cu citeva sfaturi: Cind faceti cruce, sa o faceti drept pe fetele voastre, ca sa nu rida vrajmasul de noi, ci sa fuga de semnul care simbolizeaza Sfinta Treime. Duceti degetele impreunate mai intii la frunte, in numele Tatalui; apoi la piept, in numele Fiului, Care S-a coborit din cer pentru mintuirea noastra; apoi la umarul drept si cel sting, prin care se leaga dragostea lui Dumnezeu de om si de mintuirea noastra. Caci prin Duhul Sfint tinem legatura cu Dumnezeu, Parintele, cu Fiul si Duhul Sfint. Acestea ne invata Sfantul Ioan Gura de Aur in cuvintul "Despre Sfinta Cruce". Apoi sinteti datori sa aveti toti Sfinta Cruce in casele voastre, iar cind plecati la drum si cind va intoarceti acasa insemnati-va cu semnul Sfintei Cruci cu evlavie, rostind aceasta scurta rugaciune: Crucii Tale ne inchinam Hristoase, si sfinta Invierea Ta o laudam si o marim! Toate sa le incepem cu rugaciune si cu Sfinta Cruce. Nu uitati sa impodobiti crucile si mormintele celor raposati ai nostri din cimitire. Pacat de moarte savirsesc cei ce necinstesc Crucea lui Hristos si mai ales o injura.

Deci toti care vrem sa ne mintuim, trebuie sa ducem cu dragoste si cu bucurie crucea noastra, data de Dumnezeu spre mintuire. Apoi sa fim adevarati inchinatori ai Crucii lui Hristos, atit a celei vazute, cit si a celei nevazute, pentru ca omul si Crucea au doua sensuri. Deci, crucea spirituala inseamna sa rabdam toate necazurile pentru imparatia cerurilor, iar crucea materiala este aceea pe care o facem noi din aur, din argint, din lemn, din vopsele si din orice materie. Dar sa nu uitam ce zice Sfintul Ioan Damaschin in Dogmatica sa: "Macar din aur sau din pietre scumpe de ar fi facuta crucea, dupa chipul ei, anatema celui ce s-ar inchina la acea materie". Deci, trebuie sa stiti ca noi nu ne inchinam materiei din care este facuta crucea, ci ne inchinam semnului Fiului Omului pe care-l reprezinta.

 Domnul Dumnezeu si Preacurata Lui Maica si puterea Sfintei Cruci sa ne ajute noua pacatosilor sa ne ducem cu dragoste crucea, fie la piept, fie in miinile noastre si in toate faptele noastre si sa ne inchinam Crucii lui Hristos cu evlavie, caci este semn si arma de aparare si steag de la Dumnezeu lasat pentru crestini pe pamint. Iar crucea spirituala sa o avem pururea in minte si in inima, adica sa fim gata a suferi toate necazurile si incercarile acestei vieti trecatoare pentru mintuirea sufletelor noastre, ca sa fim adevarati urmatori ai lui Hristos si mostenitori ai imparatiei cerurilor. Amin.

 PARINTELE ILIE CLEOPA