Thursday 18 August 2011

Slujbă arhierească la Mănăstirea Brâncoveni

Mariana Borloveanu
  
Mare bucurie avem noi românii pentru darul pildei Sfinţilor Brâncoveni! Duhul Sfânt Însuşi lucrător în Sfinţi  a coborât şi pe plaiuri oltene, la Sfânta Mănăstire Brâncoveni, acolo unde Liturghia arhierească a reunit ierarhi din toate colţurile ţării, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Sute de credincioşi au înfruntat arşiţa necruţătoare a verii, pentru a primi binecuvântarea Harului Divin. Slavă lui Dumnezeu că mai trăim şi astfel de clipe, cu o încărcătură spirituală aparte.




                                        Rugăciune către Sfinţii Împăraţi Brâncoveni

O, Sfinţilor martiri Brâncoveni, care, prin înţelepte osteneli, comoara sfintei şi dreptei credinţe până în sfârşit o aţi păzit şi de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejita cunună muceniceasăa aţi primit! Ce graiuri vom îndrazni a va aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viaţă, de buni iconomi şi credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum şi sfârşitul vostru vitejesc, de adevăraţi eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ţti făcut privelişte de multă mirare oamenilor şi îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem ingreuiaţi de multe, mari, grele, şi nepocăite păcate şi nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări şi de sfintele voastre virtuţi şi să ne dea o cuvioasă îndrăzneala, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde şi către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul şi Atotştiitorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi şi către voi, ca şi către aceia care, călătoria vieţii prin valea ispitirii şi a plângerii acestui veac înşelator bine săvârşind, ca aurul trecut prin foc de şapte ori v-aţi lămurit şi aţi ajuns lăcaşuri sfinţite, în care Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălăşluit.


Saturday 13 August 2011

Acatistul Adormirii Maicii Domnului


Rugaciuni începătoare:

     In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
    
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
    
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
    
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

    
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

    
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
    
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
    
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
    
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

    
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

     
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
     
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

     
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

     
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1
   Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei, celei ce te sui de la pamant la cer, cantare cu cucernicie, pentru preacinstita ta Adormire, aducem tie Nascatoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinta peste moarte, de toate intamplarile aducatoare de moarte ne pazeste pe noi, ca sa-ti cantam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Icosul 1
  Ingerul intâi statator, din cer a fost trimis, sa spuna Nascatoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fara de grija si mai inainte sa vesteasca venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Si luminat stralucind inaintea ei stand, a zis asa:
Bucura-te, preavesela Maica a Imparatului;
Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, imparateasa cerului si a pamântului;
Bucura-te, preamarita, ca vine cu slava la tine Fiul lui Dumnezeu sa te ia la cer;
Bucura-te, ceea ce esti preamarita, prin vestirea ducerii tale catre Fiul tau si Dumnezeu;
Bucura-te, cea aleasa de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucura-te, sfanta incapere a Cuvantului lui Dumnezeu;
Bucura-te, plinirea vestirii profetilor;
Bucura-te, preacinstita cununa a apostolilor;
Bucura-te, podoaba si stapanirea ocarmuitorilor;
Bucura-te, infrumusetarea arhiereilor si podoaba preotilor;
Bucura-te, povatuitoarea monahiilor celor inteleptite de Dumnezeu catre Împaratia cea de sus;
Bucura-te, ceea ce deschizi usile raiului neamului crestinesc celor care pururea te fericesc pe tine;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Condacul 2
  Marii ierarhi, Dionisie, tainicul ceresc, Irotei cel minunat si Timotei, cel incuviintat cu dumnezeiasca arhierie, vazand ceata apostolilor adusa cu voia ta de fata pe nori de la marginea lumii, la preacinstita Adormirea ta, preanevinovati cantau lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul 2
  Toata faptura cea intelegatoare, impreuna cu capeteniile cetelor ceresti, au venit cu Imparatul lor, Care, in mainile cele incepatoare de viata, a luat sufletul Mamei Sale. Iar Petru, cel cu credinta fierbinte, cu multe lacrimi a zis catre ea asa:
Bucura-te, Maica Facatorului lumii care te-ai suit la cele fara de grija;
Bucura-te, ceea ce te-ai mutat la largimile cele mari ale cerului;
Bucura-te, ca prin suirea ta, ai sfintit cele patru stihii;
Bucura-te, ca prin mergerea ta, ai veselit cele ceresti;
Bucura-te, ceea ce ai fost primita in frumosul Ierusalim de sus;
Bucura-te, ceea ce cu bucurie ai intrat in locasurile cele nefacute de maini omenesti;
Bucura-te, imparateasa heruvimilor si a serafimilor;
Bucura-te, stapana ingerilor si a arhanghelilor;
Bucura-te, mangaierea si izbavirea credinciosilor;
Bucura-te, ajutorul si sprijinirea mostenirii tale;
Bucura-te, solitoarea catre Dumnezeu pentru tot neamul crestinesc;
Bucura-te, intru tot buna si datatoarea tuturor bunatatilor;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 3
Puterea celui de sus a rapit din India pe Toma, care prin oarecare voire a lui Dumnezeu nu s-a intamplat la preacinstita Adormirea Maicii lui Dumnezeu sa fie de fata si a fost dus la mormantul cel primitor de viata. Deci pentru Toma, fiind desfacut mormantul plecându-se sa o vada acolo, a cunoscut ca este inaltata la cer si crezand vedeniei sale celei din calatorie prin vazduh, a cantat: Aliluia!

Icosul 3
  A inteles astfel ucenicul, ca din iconomia lui Dumnezeu i-a fost randuit sa nu se intample sa fie la inmormantarea Maicii Domnului impreuna cu ceilalti. Pentru aceea, bucurandu-se pentru Adormirea ei cea fara de moarte, a zis asa:
Bucura-te, ca ai fost luata de la pamânt de Fiul tau;
Bucura-te, ca te-ai suit la cele inalte spre a te indulci de slava lui Hristos;
Bucura-te, ca te-ai suit la cele de sus inconjurata de toate capeteniile ingeresti si i-ai aruncat lui Toma omoforul tau in vazduh, ca o adeverire, spre marturie;
Bucura-te, ca ai fost purtata de heruvimi la cele mai presus de ceruri;
Bucura-te, ca ai fost inaltata cu cantare de mare cuviinta prin portile ceresti de mai marii puterilor ingeresti;
Bucura-te, ca esti inconjurata si fericita de toti locuitorii cerurilor;
Bucura-te, cer pamantesc, care esti inaltata la locuinta Celui de Sus;
Bucura-te, tronul Domnului, care esti inaltata de la pamânt la Imparatia cereasca;
Bucura-te, solitoarea noastra si tare sprijinire la Fiul tau;
Bucura-te, chezasia noastra catre Dumnezeu spre mantuire;
Bucura-te, imparateasa crestinilor si ajutatoare pentru dobandirea Imparatiei ceresti;
Bucura-te, Maica Vietii, si, dupa Dumnezeu, nadejdea vietii noastre celei vesnice;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 4
  Vifor de ganduri netrebnice si necredincioase avand in sine evreul Atonie, si vazând pe purtatorii de Dumnezeu apostoli ducand la mormant cu mare cinste trupul cel preacurat al Maicii lui Dumnezeu, s-a pornit ca sa-l rastoarne. Dar fara de veste, odata cu orbirea i s-au taiat si mainile, ce au ramas lipite de pat. Acela apoi, prin credinta, Mama a lui Dumnezeu te-a marturisit pe tine cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4
  Auzind tainicii apostoli si singurii vazatori ai Cuvintului pe ingeri cantand inalte cantari, la inmormantarea trupului celui de Dumnezeu purtator, si vrand sa-i dea cinstea cea placuta lui Dumnezeu, s-au nevoit cu un glas a canta asa:
Bucura-te, ceea ce ai luat bunavestire, pentru mergerea ta la Imparatia Cea de Sus;
Bucura-te, ceea ce de la binevestitorul Gavriil ai primit ramura cea de bucurie a raiului;
Bucura-te, ca ai luminat multimea heruvimilor cea prea cinstita;
Bucura-te, ca ai luminat firea serafimilor cea preamarita;
Bucura-te, ceea ce ai fost de patriarhii Avraam, Isaac si Iacov mai inainte inchipuita;
Bucura-te, ceea ce ai fost de profet mai inainte vestita;
Bucura-te, ca ai infrant semetia cea rea a evreului;
Bucura-te, ca ai dat lui vindecare;
Bucura-te, ceea ce ai intors necredinta lui Atonie la credinta;
Bucura-te, ceea ce ai primit pocainta lui;
Bucura-te, ca inalti la cer pe cei ce au iubire si credinta catre tine;
Bucura-te, ca esti izbavitoarea celor ce cu credinta tare cheama numele tau in ajutor;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 5
  Sfintii apostoli, ca niste stele conduse de Dumnezeu fiind in lume imprastiati pentru predicarea Evangheliei, rapiti au fost pe nori prin vazduh si adusi spre inmormantarea Maicii Domnului, pe care cu laude si cu cantare petrecandu-o impreuna cu ingerii cantau: Aliluia!

Icosul 5
  Vazand vazatorii de Dumnezeu pe Stapanul lor luand in maini sufletul Maicii Sale si cunoscand ca El este Domnul, s-au nevoit cu cantari sfintite a lauda pe cea binecuvantata si au cantat asa:
Bucura-te, imparateasa, care ai purtat pe Cel ce imparateste peste toate;
Bucura-te, cea ce si tu insati esti purtata de mainile Fiului tau;
Bucura-te, sceptru imparatesc din dreapta lui Hristos;
Bucura-te, stalparea porumbitei cea din mana lui Noe;
Bucura-te, toiagul lui Aaron care a odraslit neputreziciunea;
Bucura-te, crinul cel nevestejit care a inflorit nemurirea;
Bucura-te, chivotul insufletit de Dumnezeu al dumnezeiescului parinte David;
Bucura-te, psaltire si alauta preafrumoasa ce ai ridicat marirea profetiei;
Bucura-te, chivot insufletit al sfinteniei Domnului;
Bucura-te, viata care ne-ai adus pe noi intru bucurie Domnului;
Bucura-te, cortul cel umbrit de heruvimi;
Bucura-te, Sfanta Sfintelor cea graita de serafimi;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Condacul 6
  Apostolii, purtatori ai cuvantului lui Dumnezeu in lume, dupa ducerea Maicii Domnului la cele de sus, fiind asezati la obisnuita masa comuna si luand o parte de paine si inaltand-o in numele Domnului, deodata au vazut de sus pe imparateasa, Nascatoarea de Dumnezeu, impreuna cu ingerii purtatori de lumina si auzind-o, dandu-le lor pace de la Fiul ei si Dumnezeu, au cantat: Aliluia!

Icosul 6
  Stralucit-a noua de voie Hristos, Soarele dreptatii, din preacuratele tale coapse si prin buna intelepciune a predicii apostolilor lumea s-a luminat, iar pe tine, Maica Lui din neam in neam te-a preamarit. Pentru aceasta si noi te fericim, cantand tie:
Bucura-te, pururea Fecioara, ca de toate neamurile in veci esti marita;
Bucura-te, prea buna si prea indurata, asupra oamenilor mare ajutatoare;
Bucura-te, ca ai implinit fagaduinta cetei ucenicilor;
Bucura-te, ca prin mijlocirea ta dai pace lumii de la Fiul tau si Dumnezeu;
Bucura-te, privire preadorita si dulce a sfintilor;
Bucura-te, bucuria cea intru tot veselitoare a preacuvioaselor maici si a sfintelor fecioare;
Bucura-te, ca treci peste corturile dreptilor din rai;
Bucura-te, ca indreptezi pe toti spre dumnezeiasca slava cereasca;
Bucura-te, plinirea doririi tuturor lucrurilor celor bune;
Bucura-te, inceputul mantuirii omenesti;
Bucura-te, imparateasa celor ce imparatesc dupa Dumnezeu pe pamant;
Bucura-te, Doamna si Stapana celor ce domnesc dupa Domnul si Stapanul cerului;
Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 7
  Pe toti, cei ce vor sa intre cu credinta in sfanta ta biserica, Nascatoare de Dumnezeu, pururea ii miluiesti, iar pe cei ce te maresc, de toate asupririle si supararile ii izbavesti. Pentru aceea, si binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeste, invingere asupra potrivnicului ii daruieste si toate cele de mantuire ne da noua, care ne rugam tie, cantand:Aliluia!

Icosul 7
  Aratat-a faptura noua, aratandu-Se noua Domnul, Facatorul tuturor, prin tine Nascatoare de Dumnezeu; iar tu, avand purtare de grija pentru noi, rudenia ta, care cu cinste serbam Adormirea ta, primeste sa cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, cea aleasa dintre pamanteni;
Bucura-te, ceea ce esti mai presus de cele pamantesti si de cele ceresti;
Bucura-te, ca te-ai suit mai sus de heruvimi si de serafimi;
Bucura-te, ca ai adunat prin nori ceata apostolilor la inmormantarea ta;
Bucura-te, caci cu puterea lui Dumnezeu, dovedire invederata, dupa inmormantarea ta, inaintea lui Toma te-ai aratat in vazduh, cand venea pe nori;
Bucura-te, ca prin aceasta ai adeverit mutarea ta cu trupul la cer;
Bucura-te, ca ai dat lui Toma omoforul tau, ca o podoaba de incredintare a mutarii tale;
Bucura-te, ceea ce esti impodobita cu frumusetea tuturor virtutiilor;
Bucura-te, ceea ce ai primit in pantecele tau pe Fiul lui Dumnezeu spre mantuirea oamenilor;
Bucura-te, ceea ce ai inflorit ca un finic cu trupul;
Bucura-te, ca te-ai inaltat ca un cedru in slava cea cereasca;
Bucura-te, pomul vietii cel sadit in mijlocul raiului celui de sus;
Bucura-te, corabia cea intelegatoare ce te-ai inaltat din potopul mortii, la cele de sus;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu nu lasi pe noi!


Condacul 8
  Ca pe un soare intru cele de sus, stiindu-te pe tine, stapana aleasa, suita de Fiul tau inauntrul frumusetilor celor mai presus de fire si a bunatatilor celor nespuse din ceruri, fiind tinuta cu placere in mainile Lui si cu bucurie stand la dreapta lui cea incepatoare de viata, pururea cantam Lui: Aliluia!

Icosul 8
  Cu totul fiind ridicata la cele ceresti, iar pe cele pamantesti nelasandu-le, Maica lui Dumnezeu, de mâinile Fiului tau ai fost purtata intru cele nepatrunse, la Ierusalimul cel de sus, la cetatea cea frumoasa si cu totul luminata ai intrat, de heruvimi si de toate puterile ceresti fiind inconjurata si cantandu-ti-se unele ca acestea:
Bucura-te, al carei sfant suflet se salasluieste in Sionul cel de sus si prealuminat;
Bucura-te, al carui trup nestricacios se preamareste, impreuna cu sufletul;
Bucura-te, ceea ce ai intrat in cetatea cea imparateasca a Atottiitorului;
Bucura-te, ceea ce te-ai inaltat in raiul cel frumos, sadit sus in ceruri;
Bucura-te, ceea ce te-ai mutat in cetatea impodobita cu pietre stralucitoare;
Bucura-te, ceea ce esti dusa in cetatea cea inconjurata de ostile cele preainalte;
Bucura-te, ca esti luata mai presus de ceruri de Fiul tau, cu buna cuviinta dumnezeiasca;
Bucura-te, ca esti mai cinstita decat toate mintiile cele nematerialnice ale ingerilor;
Bucura-te, ceea ce duci rugaciunea celor credinciosi, la Fiul tau si Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce te rogi neincetat pentru noi la scaunul Fiului Tau si Dumnezeu;
Bucura-te, solitoarea catre Dumnezeu pentru mantuirea lumii;
Bucura-te, aparatoarea neamului crestinesc, daruita de Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Condacul 9
  Toata firea ingereasca te inalta pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, iar neamurile omenesti te maresc ca pe o maica a lui Dumnezeu si serbeaza preacinstita Adormirea ta, imparateasa. Caci pamantenii prin tine se impreuna cu cele ceresti, iar noi intr-un glas cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9
  Cuvintele inaripate ale profetilor, cele de Dumnezeu insuflate, acum le vedem implinite intru tine, Nascatoare de Dumnezeu. Caci cu adevarat ai nascut noua pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea, crezand taina Cuvantului lui Dumnezeu, cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, inceputul cel deplin al legii si al profetilor;
Bucura-te steaua lui Iacov, cea prevestita de Varlaam;
Bucura-te, patul marelui Imparat, cel vestit de Solomon;
Bucura-te, lana cea rourata de Iisus, preainchipuita de Ghedeon;
Bucura-te, rugul cel nears, mai inainte vazut de primitorul legii, Moise;
Bucura-te, munte sfant, privit de barbatul doririlor;
Bucura-te, scara cereasca, vazuta de Iacov;
Bucura-te, usa pecetluita si neumblata, mai inainte vazuta de Iezechiel;
Bucura-te, soarele locuirii lui Hristos, cel mai inainte aratat psalmistului David;
Bucura-te, taina ce s-a prezis de profeti in multe chipuri;
Bucura-te, ca intru tine s-au inchipuit cuvintele prezise ale tuturor profetiilor;
Bucura-te, ca ai primit toata iconomia Celui de sus, pentru mantuirea lumii;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Condacul 10
  Vrand sa mantuiasca lumea, Domnul tuturor, din neamul pamantenilor te-a ales pe tine Maica pentru Sine. Facandu-se om pentru noi, S-a suit la cer, de unde Se pogorase si cu Sine te-a ridicat si pe tine, spre a petrece in slava cea vesnica si a Împaratiei, impreuna cu Dansul fara de sfarsit. Pentru aceea, ca un Dumnezeu, aude de la toti: Aliluia!

Icosul 10
  Zid esti credinciosilor, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara. Si aparatoare tuturor celor ce alearga la tine, Preacurata, caci tu te-ai mutat la ceruri ca sa fii solitoarea cea mai de aproape, pentru toti care canta tie:
Bucura-te, cetatea marelui Imparat, asezata deasupra muntilor ceresti;
Bucura-te, zid si acoperamant, ce nu te ascunzi de la a noastra staruinta;
Bucura-te, ca ajuti pe cei credinciosi sa biruiasca uneltirile dusmanilor;
Bucura-te, ca ai infrant multimea agarenilor;
Bucura-te, pazitoarea cea neclintita a ortodocsilor;
Bucura-te, imprastierea ereticilor;
Bucura-te, ca ne esti pace si bucurie;
Bucura-te, ca ai calcat iadul cel atotpierzator;
Bucura-te, cununa aleasa a celor ce cu mintea intreaga lupta impotriva pornirilor trupului;
Bucura-te, preamarirea cea mult pretuita a nevoitorilor mucenici;
Bucura-te, solitoarea odihnei celei fericite a ostenitorilor cuviosi;
Bucura-te, datatoarea bucuriei celei vesnice a monahilor celor ce bine au vietuit;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 11
  Toata cantarea cetelor ingeresti celor insufletite de Dumnezeu lauda Adormirea ta cea preacinstita, ceea ce esti cu totul laudata, stapana imparateasa, de Dumnezeu Nascatoare. Iar noi din inima aducem tie, care esti maica tuturor, smerita noastra rugaciune, impreuna cu ostile ceresti, cantand unuia Dumnezeu, Celui ce dupa vrednicie te-a preamarit pe tine: Aliluia!

Icosul 11
  Faclie primitoare de lumina cea adevarata te-ai aratat noua celor de pe pamant. Caci tu luminezi sufletele si le indreptezi spre cunostiinta de Dumnezeu, ale celor ce serbeaza mutarea ta cea cu totul cinstita. Pentru aceasta cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, faclia cea nestricata, a focului celui nematerialnic;
Bucura-te, aurora cea netrecatoare, a luminii celei neinserate;
Bucura-te, luna stralucitoare din Soarele dreptatii;
Bucura-te, lumina ce luminezi si in intuneric;
Bucura-te, faclie pusa in sfesnicul cel preainalt;
Bucura-te, izvorul vietii, cel rasarit din mormant la lumina;
Bucura-te, maica luminii, care calauzesti sufletele celor evlaviosi;
Bucura-te, Maica Dumnezeului tuturor, care mangai sufletele celor intristati;
Bucura-te ceea ce daruiesti sfarsit bun celor ce nadajduiesc spre tine;
Bucura-te, ceea ce la judecata Fiului tau gatesti credinciosilor tai mostenirea celor din dreapta Lui;
Bucura-te, preafericita, ca prin tine vom fi si noi fericiti, avandu-te pe tine ajutatoare si sprijinitoare in rugaciuni;
Bucura-te, preabinecuvantata din neam in neam, ca Domnul este cu tine si prin tine cu noi;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 12
  Vazand multimile ingeresti harul maririi in slavitul Tron ceresc daruit Maicii lui Dumnezeu celei cinstite, cu sederea de-a dreapta Fiului ei si Dumnezeu, i s-au inchinat ei Scaunele si Puterile, au inconjurat-o incepatoriile si capeteniile, i s-au plecat infricosati heruvimii, serafimii si domniile impreuna cu arhanghelii si ingerii, care smeriti, o preamareau cantand: Aliluia!

Icosul 12
  Cantand intru tot cinstita ta Adormire, laudam toti inaltarea ta la ceruri, imparateasa, Maica a lui Dumnezeu. Iar tu, sfinteste, mareste si miluieste pe toti cei ce cu dragoste te lauda asa:
Bucura-te, ceea ce ai curatit pamantul cu pasii preacuratelor tale picioare;
Bucura-te, ceea ce ai sfintit vazduhul cu suirea ta la cer;
Bucura-te, ceea ce te-ai suit la inaltimea cereasca;
Bucura-te ceea ce privesti toata frumusetea cea negraita;
Bucura-te, ca sezi intru slava Fiului tau si Dumnezeu;
Bucura-te, ca te bucuri in veci cu Fiul tau si Dumnezeu;
Bucura-te, frumusetea din dreapta Domnului, care infrumusetezi pe toti cei ce in ceruri te fericesc pe tine;
Bucura-te, bucuria tuturor pamantenilor care nadajduiesc spre tine;
Bucura-te, ceea ce esti imbracata in soare, care stralucesti cu harul si cu marirea toata lumea;
Bucura-te, ceea ce te-ai fagaduit a pazi si a mantui pe toti care te cheama din toata inima;
Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, ceea ce esti mai cinstita si de Dumnezeu Nascatoare numita;
Bucura-te, care de la rasarit si pana la apus, esti preamarita de toti credinciosii ortodocsi;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 13
  O Maica prealaudata a Imparatului cerului si a pamantului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vietuieste si dupa moarte, primeste de la noi, la cinstita Adormirea ta, aceasta rugaciune de acum si in viata aceasta si, la vremea mortii noastre, scapa-ne de toata nenorocirea si chinul; si Împaratiei celei ceresti ne invredniceste, imparateasa, pe noi cei care cantam lui Dumnezeu : Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)
(Acest Condac se zice de trei ori).
Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Ingerul intâi statator, din cer a fost trimis, sa spuna Nascatoarei de Dumnezeu...) si Condacul 1 (Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei, ...).


Apoi se zice aceasta rugaciune:

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU
     Preasfanta stapana, de Dumnezeu Nascatoare, departeaza de la noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, trandavirea, uitarea, nerecunostiinta, lenevirea si toate gandurile cele rele si viclene, urate si defaimatoare. Alunga-le de la inimile noastre cele ticaloase si de la sufletele noastre cele intinate si de la mintea noastra cea intunecata. Stinge vapaia patimilor noastre si ne ajuta, ca neputinciosi santem. Fereste-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene si de toate faptele cele rele, din noapte si din zi si ne izbaveste de ele.
      Ca prebinecuvantat si preamarit este numele tau cel sfant, in cer si pe pamant, in vecii vecilor. Amin.

Friday 12 August 2011

IPS Irineu: Rugăciunea isihastă nu se învaţă, ci se trăieşte

Mariana Borloveanu

Rugăciunea isihastă ne fascinează şi ne luminează pe toţi întru aleasă liniştire, aşa cum numai Dumnezeu a rânduit să primim darul de adâncă pace şi trăire  întru Hristos. Discuţia cu IPS Irineu mi-aş fi dorit să dureze o viaţă. Era senin vlădica şi în acelaşi timp, vădit tulburat de subiectul pe care cu îndrăzneală l-am ales. Astfel de trăitori sunt greu de abordat, dar atunci când mănăstirea de metanie este Frăsinei, lucrurile se schimbă. Am vorbit despre rugăciune isihastă, despre smerenie, despre comuniunea cu Dumnezeu, pentru ca în final, să înţeleg că nimic nu este mai de preţ, decât privirea cu sfială plecată în faţa măreţiei Harului Divin.


În abordarea unui asemenea subiect e greu să găseşti tariectul care să definească o stare de lucruri, motiv pentru care dintru început aş vrea să stabilim concret, ce este isihasmul, un concept sau un principiu de viaţă?

Isihasmul nu este un concept, ci un principiu de viaţă. Isihasmul este o modalitate de a trăi în linişte, dar nu neapărat într-un loc retras sau într-un loc ascuns, ci liniştirea despre care vorbeşte Patericul şi experienţa părinţilor. Este în primul rând un soi de viaţă plăcută lui Dumnezeu, care se adresează sufletului, vieţii, intelectului, voinţei şi sentimentului. Cei care doresc să se liniştească pot fi atât călugări, cât şi mireni. Nu este o vocaţie prin excelenţă a călugărilor. Este adevărat că monahul trebuie să practice acestă liniştire. Prin definiţie monahus înseamnă reunit în sine, adică devii una cu Dumnezeu. Şi dacă vrei să devii una cu Dumnezeu, trebuie ca viaţa ta să fie într-o stare de har. Proorocul Ilie a primit descoperirea lui Dumnezeu în linişte, nici în furtună, nici în tunete, ci într-un zefir lin, într-o stare de pace, de liniştire sufletească, astfel încât nimic din ceea ce este pământesc să nu tulbure această linişte. Nevoitorul atunci când iese din lume doreşte să se unească cu Dumnezeu, doreşte într-adevăr viaţa pustnicească, aşa cum se spune la slujba călugăriei. Această dorinţă are un singur ţel, apropierea de Dumnezeu. În activitatea lui, el urcă neâncetat. Dinamismul din fiinţa umană ne face să înţelegem că în fiecare zi trebuie să facem ceva pentru a junge mai sus. Întotdeauna ne raportăm spre o ţintă, la care privim şi la care întotdeauna ne nevoim să ajungem. Sfântul Apostol Pavel fixează această nevoinţă în crucea lui Hristos. Deci cu ochii aţintiţi spre crucea lui Hristos înaintăm, suntem într-o permanentă ascensiune spre Dumnezeu, care este iubire. Din partea lui Dumnezeu această liniştire este împărtăşită prin Sfintele Taine, prin rugăciune, prin nevoinţă. Deci Dumnezeu, în aceste porunci ale sale a aşezat multă linişte, multă pace sufletească. Omul însă trebuie să descopere prin meditaţie, prin contemplaţie, printr-o cercetare de sine, ce este liniştea ca stare sufletească, pentru că isihia, tocmai aceasta este, o pace a noastră interioară. Dar nu este o pace a firii, ci o pace ca dar al lui Dumnezeu, care s-a revărsat asupra noastră prin Duhul Sfânt. Atunci când ne rugăm şi când ne concentrăm asupra rugăciunii, mintea intră într-o stare de nevoinţă, într-o stare de asceză, astfel încât ea trebuie să ajungă la deşertare, la smerenie.
În acelaşi timp şi inima trebuie să se ridice spre minte, pentru că trăirea sufletească are nevoie de Cuvânt, care la rândul lui, trebuie perceput raţional.

Cuvântul ca percepţie raţională implică ridicarea inimii spre minte. Când descoperi însă că eşti în Dumnezeu, că eşti cuprins de puterea Duhului Sfânt?

Psalmistul vorbeşte adesea despre munţi, despre locuri înalte, ceea ce  ne îndeamnă să ne ridicăm de la starea pământească, spre starea cerească.
Coborârea minţii în inimă nu este ceva la care trebuie neapărat să gândim, această coborâre se face numai pe căile smereniei. Calea smereniei este o cale de înţelegere a propriei fiinţe. Este o stare prin care vedem slăbiciunea noastră, vedem neputinţa noastră, dar în acelaşi timp vedem şi puterea lui Dumnezeu. Am putea spune că în momentul acesta suntem în slavă dumnezeiască, aşa cum şi Sfântul Serafim de Sarov ne învaţă. El spune: „ Acum eşti în slavă, acum eşti în bucurie” şi îl întrabă: „Ce simţi?” Iar el îi răspunde că slava dumnezeiască este doar slava de liniştire, care de fapt este o liniştire a propriei identităţi, o aflare şi o împlinire în acelaşi timp. Liniştea o găseşti numai atunci când eşti cuprins de puterea Duhului Sfânt, când ai aflat calea, când ai aflat viaţa, când descoperi că eşti în Dumnezeu, fără să te opreşti vreodată.
Fericitul Augustin spune: „Ne-ai făcut pentru tine Doamne” şi”Ne linişteşte sufletul nostru, până când se va odihni întru tine”. Mistica ortodoxă vede într-adevăr în linişte o lumină, o pace sufletească, pe când mistica apuseană vede întotdeauna un zbucium al crucii, al suferinţei, al durerii, al ascezei dusă la extrem. Omul când ajunge la lumină, nu mai are frică, nu mai are acea încrâncenare interioară, pentru că lumina aduce liniştirea sufletului.         


Isihasmul este perceput ca o permanentă asceză şi o trăire aparte. Totuşi, aţi putea să delimitaţi centrele reprezentative ale isihasmului, ca trăire de sine?

Putem vorbi de centre isihaste, adică locuri unde s-au nevoit părinţii. Isihasmul este unul şi-acelaşi, ca şi trăire, ca şi învăţătură. Pornind de la Sfântul Munte Athos, unde isihasmul este de o asceză şi o trăire aparte şi continuând cu Meteora, vorbim de centre isihaste cu tradiţie. Putem continua cu Sfântul Ioan de Rila, în Bulgaria, cu centre isihaste din Serbia. Un astfel de centru, extrem de important după părerea mea, a fost Palestina, cu trăitori precum Sfântul Sava, Sfântul Teodosie, Gherasim de la Iordan. Un alt centru isihast care trebuie amintit este Siria. Mănăstirea Sfântului Simion Stâlpnicul este un loc ales, de rugăciune isihastă. Felul în care se ruga Sfântul Simion, trăind în vârful stâlpului, este unul dintre cele mai aspre moduri de rugăciune. Dumnezeu a rânduit să ajung în locul acela magnific şi să simt prezenţa acestui sfânt de o smerenie inimaginabilă şi de o trăire aparte. La măstirea Sfânta Tecla, tot în Siria, am simţit aceeaşi putere a rugăciunii isihaste. Şi la noi în ţară sunt centre isihaste de tradiţie, precum cele de la Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Tismana, Mănăstirea Sihăstria. Ca pretutindeni în centrele isihaste şi aici trăieşti certitudinea că fructul se coace noaptea, într-o ardere treptată, în linişte şi lumină dumnezeiască. Cine vrea să fie pătruns de acest foc al crucii, trebuie să se facă pâinea lui Hristos. Jerfa este absolut necesară. Ea ne subţiază, ne transfigurează, pentru că doar aşa vom putea primi lucrarea lui Dumnezeu. Cu cât inima se micşorează faţă de lume, cu atât se dilată faţă de Dumnezeu şi ajungem să-L iubim pe Dumnezeu. Rugăciunea în asemenea cazuri este insistentă, este srigăt. Sfinţii ridicau glasul spre Dumnezeu pentru că ei ajungeau la starea pe care Însuşi Mântuitorul a avut-o pe cruce, atunci când a strigat:
„ Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit!?”. Sfântul Siluan vorbeşte adesea despre această părăsire şi ne face să înţelegem că nu putem ajunge la Dumnezeu dacă nu stăruim. Dumnezeu ne spune „Bate şi ţi se va deschide”, dar această stăruinţă trebuie să fie întocmai ca a lui Iacob cu Îngerul. Mântuitorul ne întreabă: „Vrei să te vindeci?”, iar noi îi răspundem: „Da Doamne, vreau”, dar vindecarea cere sacrificiu, cere jertfă, cere smerenie. Trăirea în suferinţă este o mare catastrofă, te pândeşte următorul pas, moartea, ori ca să scapi de moarte, trebuie să te vindeci. Întotdeauna m-a impresionat o scenă în care Michelangelo l-a redat pe păcătos, încorsetat de şarpe. Este extrem de sugestivă această imagine a omului păcătos, în care se vede clar cum păcatul îl sugrumă pe om. Păcatul implică existenţa în chinuire, dar împăcarea cu Dumnezeu ne arată că trăim în pace şi murim în pace. De-aceea se şi spune:
 „S-a săvârşit în pace”. Asta înseamnă că s-a săvârşit în linişte, în bucurie, în dragostea lui Dumnezeu.

În această mănăstire în care de-a lungul timpului s-au nevoit  desăvârşiţi sihaştri, am putea vorbi despre o trăire desăvârşit atonită?

Mănăstirea Frăsinei este un loc ales de sfinţi. Înainte de Sfântul Calinic, ocrotitorul acestei sihăstrii, la Frăsinei s-au nevoit părinţii sihaştri, care încă din vremea aceea aveau rânduială athonită. În legământul de blestem pe care Sfântul Calinic l-a lăsat acolo este menţionat clar că viaţa monahală de la Frăsinei este o viaţă de tip athonit. Acest loc de rugăciune şi de viaţă pustnicească este şi un loc al prezenţei Sfântului Calinic. El nu a părăsit niciodată acestă sfântă mănăstire, rânduiala impusă de el păstrându-se şi astăzi. Ceea ce-nseamnă că harul pe care l-a primit Sfântul Calinic de la Dumnezeu de a întemeia această sfântă mănăstire este prezent acolo, prezent în viaţa şi trăirea monastică a locului. Ceea ce mă impresionează foarte mult este că cei care ajung la Mănăstirea Frăsinei nu caută un călugăr anume, ci rânduiala sfântului Calinic, care este o rânduială de slujbă, de rugăciune, de viaţă duhovnicească. Prin aceeaşi rânduială, se ştie că femeilor nu le este îngăduit să păşească în Sfânta Mănăstire Frăsinei şi asta din simplul motiv de a respecta regulile monastice ale locului ocrotit de duhul Sfântului Calinic.

Ştiu că mănăstirea dumneavoastră de metanie este Frăsinei, că niciodată nu veţi avea o viaţă duhovnicească menită să se detaşeze de rugăciunea şi asceza athonită. Aş vrea să ştiu însă cum aţi perceput impactul rugăciunii isihaste?

Având în vedere că şi acum mă consider tot acolo, am 34 de ani de Frăsinei. Cele mai multe amintiri şi trăiri duhovniceşti, tot de Frăsinei mă leagă. După cum bine ştim „viaţa pustnicilor fericită este”, iar întâlnirea cu Dumnezeu, la Frăsinei este prezenţă, este profundă, este vie, cel puţin aşa simte sufletul meu de monah.  Să nu credeţi că viaţa de acolo este frumoasă pentru că este lipsită de griji, ci pentru că acolo poţi trăi cu desăvârşire o permanentă asceză. Mănăstirea nu este un loc de meditaţie şi odihnă. Postul, rugăciunea, metaniile, lacrimile, slujbele de noapte, acestea sunt hrana de fiecare clipă a călugărului. Dacă monahul reuşeşte să îşi facă rânduiala, ca pe un principiu de viaţă, abia atunci putem spune că a dobândit calea cea dreaptă a împărăţiei lui Dumnezeu. Slujba călugărească ne învaţă că: „Iisus Hristos trebuie să îţi fie la sculare, Iisus Hristos să-ţi fie la culcare,Iisus Hristos să-ţi fie întotdeauna preocuparea de căpetenie”. Ori eşti ars de focul duhului, ori eşti ars de focul acesta al instabilităţii, sau altfel spus, nu te ţine locul. Frăsineiul a avut dintotdeauna mari trăitori în Hristos.

Trăind puterea rugăciunii isihaste în aceeaşi perioadă cu părintele Ghelasie, aţi putea delimita traiectul spiritual şi ascetic al acestui atipic isihast?

Noi am fost contemporani, el ajungând doar cu câteva luni înaintea mea în mănăstire. Eram din aceeaşi zonă, aveam aceleaşi idealuri, asemănându-ne în dorul permenent după Dumnezeu şi după rugăciune, fiind cu toată fiinţa iubitori ai Sfântului Calinic. Pentru părintele Ghelasie rânduiala mănăstirii era ceva sacru, de care nu-i era îngăduit nimănui să se atingă. El a avut un canon al lui, datorită căruia multă vreme nu a slujit, iar eu am avut marea bucurie să-l repun în activitate ca preot. Şi a fost un preot trăitor şi un bun duhovnic, preocupat de mistică. În cei din urmă ani ai vieţii nu a dorit să fie consultat de medici, ci a ales să-şi ducă propria cruce. Şi a ars ca o lumânare, cu o prezenţă continuă. În ultima perioadă a vieţii mânca extrem de puţin şi slăbit fiind, stătea tot timpul pe pat, cu patrafirul pregătit pentru cei care veneau să se spovedească.

Până la urmă, cine poate practica isihasmul?

Orice om, fie călugăr, fie mirean, oricine! Important este să ajungi la acea stare, în care Dumnezeu să coboare în inima ta şi să te uneşti cu El. Rugăciunea inimii este un dar al lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l căutăm şi trebuie să-l găsim cu orice preţ, dar nu trebuie să-l forţăm pe Dumnezeu să ni-l dea. Ca orişice dar, se cuvine doar aceluia care îl merită cu desăvârşire.


Thursday 11 August 2011

Patru ani l-a ispitit diavolul pe Sf. Nifon că Dumnezeu nu există


Aşa cum îi prevestise Domnul, a venit şi ispita cea mare. Era sâmbătă şi Nifon se ruga. În fiecare sâmbătă îşi începea rugăciunea seara şi o termina dimineaţa. Nu dormea deloc nici nu se aşeza pe scaun cât de puţin. Toată noaptea se ruga şi făcea metanii, imitând pe Daniil şi pe îngeri, despre care proorocul David, zice: Închinaţi-vă Lui toţi îngerii Lui. Această rânduiala o ţinea nu numai duminicile, ci şi la toate sărbătorile împărăteşti, după o rânduială bisericească. Zicea o rugăciune de cu seara şi o repeta până dimineaţa. Şi ce rugăciune era aceea? Plină de sfânta cunoştinţă şi înţelepciune. Cuprindea în sine toată teologia: Naşterea cea fără de început a Fiului, creaţia Puterilor cereşti, cele grăite şi cele negrăite, minunată iconomie dumnezeiască, măreţia făpturii, veşnicia, cele cereşti, cele pământeşti şi cele dedesubt, cele văzute şi cele nevăzute, cele descoperite şi cele nedescoperite, cele înţelese de minte şi cele neînţelese, cum vom vedea mai departe, dacă vom putea aduce de faţă vreo parte din ea.
Deci în această sâmbătă şi-a început rugăciunea ca de obicei. Deodată, aude ceva ca un puternic sunet de toaca, ce-i străbătu în urechi. S-a tulburat şi s-a întrebat ce să fie. În aceeaşi clipă apare şi diavolul care urla, şi ameninţa şi se înfuria asupra lui Nifon. I-a paralizat mintea şi l-a lăsat tulburat şi înfricoşat. A voit să se roage, dar mintea lui nu era limpede. Îl stăpânea toropeala, bâlbâiala, somnolenţa. De asemenea, flecăreala, o întristare apăsătoare şi o mie de alte rele.
Şi a continuat să-l tiranizeze astfel, căutând să-l lipsească cu totul de mintea sa limpede şi stăpână pe sine. Cu totul ticăloşit de întunecarea drăcească, Nifon a exclamat: "O, păcătosule Nifone, ţi-au căzut acum pe cap toate păcatele. Ispita de care te temeai este cu adevărat înfricoşată; balaurul cel din adânc ţi-a întunecat mintea şi se află înaintea ta. Ia aminte să nu te înghită de viu!"
Zicând acestea şi-a făcut semnul Sfintei Cruci. Dar, neruşinatul diavol i-a produs o mare tulburare şi îl chinuia cu aceste cuvinte viclene: "Nu te mai ruga în zadar, că de acum o să trăim împreună amândoi. Nu mai voi mişca de lângă tine nici o clipă şi îţi voi da orice vei cere". Dar Nifon a răspuns: "Să nu te aud, necuratule drac. Dacă Atotputernicul ţi-a îngăduit să mă ucizi, primesc cu smerenie porunca Lui, dar dacă n-a rânduit aşa Dumnezeul meu, îţi dispreţuiesc toate vicleşugurile tale!"
Dar există Dumnezeu?... Dumnezeu nu există!" - i-a suflat diavolul în ureche. Şi împreună cu acest cuvânt satanicesc i-a învăluit mintea cu un întuneric gros, zicându-i iarăşi: "Dar există Dumnezeu?... Dumnezeu nu există!...
Pregătise de mai înainte, vicleanul, acest plan, ca să întunece mintea cuviosului şi să-i strecoare, de ar fi posibil, îndoială că nu există Dumnezeu. Auzind, robul lui Dumnezeu, aceste teribile cuvinte, a strigăt din adâncul inimii: Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!. "Pieri, întuneric urâcios şi nu huli! Pieri din ochii mei, pentru că eu cred cu tărie că există Dumnezeu, Cel ce te-a osândit în focul veşnic pentru vicleşugurile tale".
Urătorul de bine, diavolul, înfuriindu-se, i-a întunecat şi mai mult mintea. Cu pâcla sataniceştilor lui vrăji i-a scos din minte toate cuvintele duhovniceşti. A încercat zadarnic să zică un psalm că de obicei, dar îl rostea numai cu gura, căci mintea lui înceţoşată nu înţelegea nimic. Acest lucru i-a pricinuit o durere şi o mâhnire de nerăbdat.
"Vai de mine nenorocitul, nu ştiu ce să spun!" Şi a început din nou rugăciunea cu mai multă osteneală. Acest chin în rugăciune a ţinut patru ani încheiaţi. Şi diavolul nu contenea a-i repetă zilnic: "Dumnezeu nu există!"
Acest gând hulitor l-a afundat într-o nemângâiată mâhnire. Era aşa de mare tulburarea şi mâhnirea lui, că umbla că un om deznădăjduit şi nepăsător faţă de toate. Iar diavolul îi şoptea continuu: "Nu-ţi cer altceva, fără numai să încetezi rugăciunea de dimineaţă şi de seară".
Robul lui Dumnezeu, uimit de neruşinarea aceluia, îi răspunse: "Chiar de aş cădea în nelegiuirea de a ucide pe cineva, sau orice alt rău aş face, de la picioarele Domnului meu Iisus Hristos nu mă depărtez".
- Ce spui? şopteşte iar diavolul. Dar există Hristos? Hristos nu există!... Eu sunt stăpânul a toate! Tu de ce te lepezi de mine?
- Da, ticălosule, există Hristos! Şi este totodată Dumnezeu şi om, a răspuns Nifon. Până când, înrăutăţitule, o să mai chinuieşti făptura lui Dumnezeu? Îţi închipui că o să mă înşeli, înnegritule şi întunecatule? Ştiu bine că eşti întuneric, că în întuneric te sălăşluiesti şi cu întunericul lupţi împotriva oamenilor şi în întunericul cel mai dinafară te vei chinui în vecii vecilor! Fugi de lângă mine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui!
Înrăutăţitul, însă, nu se dezlipea deloc de lângă el şi repetă mereu că, nu există Dumnezeu. "Ce, îi şoptea, vrei să spui că există Dumnezeu? Unde ai văzut tu pe acest Dumnezeu de care zici? Cine ţi L-a arătat? Unde stă? Unde locuieşte? Arată-mi-L şi voi crede şi eu în El!"
Patru ani, precum am zis mai sus, l-a chinuit astfel. Fie că mânca, fie că stătea, se ruga sau orice altceva făcea, diavolul, îi aducea acest gând, ca să-l facă să creadă că nu există Dumnezeu. Îi sfredelea necontenit creierul şi îi tulbura înţelegerea cu această neîntreruptă repetare. Iar Nifon zicea că există Dumnezeu, dar uneori, amăgit de diavolul, îşi închipuia că nu există. Ajunsese până se se înşele amarnic. Dar cu toate acestea nu neglija rugăciunea şi meditaţia.
Astfel, într-o zi pe când se ruga în biserică, vine din nou diavolul, aducându-i acelaşi gând. Atunci, deodată, vede că-i apare chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Nifon a suspinat din adâncul inimii şi, întinzându-şi mâinile spre dumnezeiescul chip, a strigat: "Doamne, Dumnezeul meu, caută spre mine, pentru ce m-ai părăsit? Încredinţează-mă cu adevărat că exişti, ca să nu fiu silit să încetez ceea ce fac pentru numele Tău şi să fac ceea ce îmi zice cel rău". Apoi, s-a oprit, aşteptând răspuns. Şi, pe când se uită la dumnezeiescul chip, acesta strălucea ca fulgerul, luminându-i fata şi umplându-l de o negrăită mireasmă.
Copleşit de lumină şi neputând răbda înfricoşată strălucire, a căzut tremurând cu faţa la pământ, zicând: "Cred Întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi intru Unul Domn Iisus Hristos, Făcătorul şi Stăpânul meu şi întru Duhul Lui Cel sfânt şi de viaţă făcător. Doamne Iisuse Hristoase, mult Milostive, nu te mânia asupra mea şi nu mă izgoni de la Tine, pe mine nelegiuitul care am îndrăznit să nesocotesc Preasfânt Numele Tău. Tu ştii, Doamne, cum m-a legat vrăjmaşul afundându-mă în otrăvită necredinţă. De aceea, iartă-mi toată lipsa de evlavie faţă de nemărginita Ta iubire de oameni!"
După ce a rostit aceste cuvinte, s-a ridicat puţin de la pământ şi a văzut din nou preaslăvitul chip. O vedenie mai presus de lume. Dumnezeiasca faţă era preastrălucita şi-l privea cu multă blândeţe. Cu sufletul plin de bucurie, Nifon a început să cânte "Doamne miluieşte" şi a rămas copleşit de vederea cea mai presus de lume." Cu adevărat, mare este Dumnezeul creştinilor! e exclamat el, şi de mare slavă se învredniceşte cel ce cade la preacuratele Lui picioare. Căci El nu lăsa niciodată făptura Sa să se piardă. Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, care m-a mântuit pre mine cel ce eram în latura şi în umbra morţii!"
A adus multe alte mulţumiri Domnului nostru Iisus Hristos, apoi a ieşit din biserică, a mers la chilia lui şi a dormit puţin. Inima îi era copleşită de dumnezeiasca fericire. Era acum de mirare să-l vezi umblând vesel, zâmbind şi bucuros. Era aşa de iubitor faţă de toţi, încât cunoscuţii lui se întrebau miraţi: "Atâţia ani l-am văzut abătut şi trist. Cum este aşa de bucuros acum? Nu cumva să fi avut vreo vedenie?" Se străduiau să găsească o explicaţie acelei taine. Dar el, din clipa în care a văzut astfel faţa Domnului, nopţi întregi stătea cu ochii la cer şi zicea:
"Miluieşte-mă, Tu, Care, Te-ai făcut om pentru mine; Tu, Care eşti Fiul Unul născut al lui Dumnezeu, îndrăznirea şi mijlocitorul nostru către Tatăl; Tu, Care eşti bogăţia milostivirii şi negrăită iubire de oameni a necuprinsei Dumnezeiri!"
Apoi începea să-l înfrunte pe cel rău, zicând: "Unde este înrăutăţitul care zicea că nu există Dumnezeu? Să se umple acum de ruşine necuratul diavol, mincinosul, întunecatul, cel plin de ură! Am văzut pe Domnul meu, Care m-a încredinţat că şi pe fericitul Toma, când nu credea. Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu!" Cu aceste cuvinte de mărire ale Maicii Domnului, lăuda şi mulţumea din toată inima Celui ce îl cercetase cu acea negrăită mireasmă.
Într-o seară, după ce şi-a terminat rânduiala sa de rugăciune, a adormit puţin. Şi a văzut în somn o mare nesfârşită şi în mijlocul ei un imens stâlp de foc, având în vârf un tron strălucit. Deodată îi apare cineva şi-l întreabă: "De ce stai? Urcă-te pe stâlp, pentru că trebuie să te urci".
Cum a auzit acest glas, a început să se caţăre. Cu mare osteneala a ajuns până sus, dar în vârf nu putea să se urce. Mai rămăseseră trei coti de urcat; se silea să-şi ridice picioarele, ca să ajungă la tron, dar nu îndrăznea, pentru că uitându-se la nesfârşita întindere a mării, îl cuprindea spaima.
"Vai, se gândea el, ce să fac eu păcătosul! Dacă ridic piciorul să ajung în vârf, mă tem că nu cumva să alunec şi să mă înec, iar ca să mă întorc şi să cobor, este şi mai greu". Era tulburat, nehotărât şi nedumerit. Deodată, fără să-şi dea seama cum a îndrăznit, a făcut un mic efort. A fost de ajuns ca să păşească uşor şi s-a aşezat pe tron. Cu uimire privea acum orizontul deschis în jurul lui şi se minuna, zicând: "Cum m-am urcat eu până aici? Şi cum voi putea să mă cobor?" În acea clipă s-a trezit.
Uimit, se întrebă ce să însemneze toate acestea. Acelaşi lucru l-a văzut şi în altă seară, precum şi a treia oară. Atunci nedumerirea lui a ajuns la culme. "Doamne, s-a rugat el, arată-mi ce înseamnă aceasta vedenie!"
Şi Domnul i-a deschis mintea şi a început să înţeleagă singur. Urcarea pe stâlp este drumul greu al virtuţii, care duce la cetatea cea cerească. Dar greutatea de a ajunge deasupra ei ce înseamnă? De multe ori ne grijim de cele pământeşti şi, astfel ne îngreuiem a ajunge la nepătimire. Tronul pe care am şezut şi m-am odihnit uitându-mă la toate este nepătimirea, care se afla deasupra tuturor virtuţilor, ca un tron. Cine se urcă pe el, vede cu ochii, curat, şi cele omeneşti şi cele dumnezeieşti, şi înţelege cum diavolul înşeală pe oameni.
După ce a tâlcuit visul, Nifon a dat din toată inima slavă lui Dumnezeu, Care necontenit îl ocroteşte şi-i poarta de grijă.
(Viaţa şi învăţăturile Sf. Ierarh Nifon, Episcopul Constantianei)

Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro