Thursday 29 June 2017

Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”- Israel

Popas la malul Mării Galileii

Autor: Mariana Borloveanu


Am ajuns la Marea Galileii, puțin după răsăritul soarelui, la ceas de utrenie și-n dangăt de clopot, am rămas cu privirea pierdută spre locurile acelea încărcate de duh. Nu știam ce să admir mai întâi, razele blânde ce se pierdeau pe luciul apei, în dulce mângâiere, sau briza binefăcătoare a dimineții, dar dintre acestea toate a răsărit o bisericuță albă, ale cărei cupole roz, îți dădeau senzația că o mare de flori s-a contopit într-un sfânt lăcaș de lumină. Așa mi-a apărut imaginea Bisericii ortodoxe ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Coborând printre alei cu arbori exotici și multă, multă mentă, am ajuns în oaza de verdeață și lumină, ce înconjura bisericuța ca o mireasă. În lăcașul acela, frumos împodobit cu fresce bizantine, simți pașii Mântuitorului, simți duhul Sfinților Apostoli, simți că Dumnezeu îți ascultă și îți răspunde la toate rugăciunile.

Multe din minunile Mântuitorului s-au împlinit aici
Nu departe de casa Sfântului Petru, printre ruinele de la Capernaum, se deslușește un ținut ortodox de mare frumusețe , Biserica ” Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Încă din vremea Mântuitorului acest loc s-a dovedit a fi unul ales și asta pentru că aici a propovăduit dreapta credință, îndemnând la pocăință și tot aici a început să-și aleagă ucenicii: "De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor. Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe cei doi frați, pe Simon, ce se numește Petru, și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: "Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni." Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și de acolo, mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor" (Matei 4, 17-23). În acest loc binecuvântat, Mântuitorul a săvârșit multe dintre minunile Sale: În casa lui Petru, a vindecat o mulțime de bolnavi, printre care și pe soacra acestuia: "Și, îndată, ieșind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan, iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, și îndată I-au vorbit despre ea. Și, apropiindu-Se, a ridicat-o, apucând-o de mână, si au lăsat-o frigurile și ea le slujea" (Marcu 1, 29-31); aici a vindecat un demonizat, dar și un paralitic, adus pe pat de către prietenii săi (Matei 9, 1-7); tot aici a fost vindecată și sluga sutașului (Matei 8, 5-13).


Biserica cea nouă din ”orașul lui Iisus”
Așezarea de la Capernaum a fost întemeiată în perioada elenistă, traversând fie perioade de prosperitate, precum aceea din timpul ocupației romane, fie perioade de prăbușire, ca cea din secolul al VI-lea, când Capernaumul a fost distrus de armata persană. În aceste timpuri, locul a rămas încă presărat cu ruine, de aceea biserica cea nouă este atât de impunătoare și vie. Biserica ortodoxă greacă, dincolo de oaza de verdeață în care a fost construită, mai are în proprietate și două hectare de teren, presărat cu ruine. Până a ajunge să te închini în sfântul lăcaș ortodox, trebuie, mai întâi, să deslușești cele mai îndepărtate repere ale sfințeniei acestor locuri, iar cel mai important lucru este acela că Însuși Mântuitorul a iubit acest loc situat chiar lângă Lacul Ghenizaret. Orașul Capernaum era numit și ”orașul lui Iisus”, pentru că întotdeauna, atât când pleca, dar și când se întorcea din călătoriile Sale în Galileea, Iisus Hristos poposea aici. Din punct de vedere cromatic, Biserica ” Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Capernaum, este cel mai ”viu” lăcaș de închinare. Spun asta, făcând referire la pereții de un alb imaculat ai bisericii, peste care tronează mai multe cupole roz, care acoperă biserică de la malul mării, într-o impresionantă paletă coloristică. Biserica este relativ nouă, fiind construită de greci în anul 1931. Construcția este sub formă de cruce, iar spre deosebire de construcțiile standard ale bisericilor ortodoxe, aceasta are șapte turle, de dimensiuni diferite.

Mângâierea brizei și a sfinților ortodocși de la Marea Galileii
 Am zăbovit o vreme la țărmul răcoros al Mării Galileii, la umbra deasă a lianelor frumos împletite, asemenea boltei din viță de vie de la noi. Cu fiecare pas, cu fiecare foșnet, simți cum te copleșește pacea locului, iar
duhul Mântuitorului, înconjurat de ucenicii Săi, este prezent pretutindeni. Desprinzându-mă cu greu din această stare, am pășit în interiorul Bisericii ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde aveam să fiu uimită de izbitoarea asemănare cu bisericile noastre de acasă. Frumos împodobită cu frescă bizantină, biserica este caldă și primitoare. Scenele expuse în altar, în turla cea mare a bisericii, cât și în naos și în pronaos, sunt minuțios pictate, într-o cromatică armonioasă și vie în același timp. În fața Sfântului Altar mi-a atras atenția o bufniță din piatră, aurită, iar părintele Gherontie ne-a dezlegat enigma acestui postament de neânțeles pentru noi: ” Bufnița este la ortodocși, simbol al înțelepciunii și al cunoașterii. Această pasăre a nopții este menționată de 8 ori în Vechiul Testament, iar în contextul de față, bufnița reprezintă locul în care s-au adunat înțelepții pustiei”. Interesant! Trebuie să mărturisesc faptul că n-am cunoscut aceste detalii, până acum.


După mângâierea brizei de la malul mării, după căldura și pacea care coboară de pe chipurile sfinților,am întregit bucuria acestui loc cu Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel : ”Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor!”.






Sunday 11 June 2017

Bisericuța monument istoric Brebina

Se pierd valorile lăsate de străbuni 
Autor: Mariana BORLOVEANU


După ce ne-am răsfățat privirea cu bijuteriile sculpturale de la Târgu Jiu, am trecut pe la Hobița, acasă la Brâncuși, apoi ne-am continuat drumul spre Baia de Aramă, de unde am luat calea Munților Cernei. Și pentru că drumul spre Herculane trece printr-un sătuc numit Brebina, după ce am parcurs câțiva kilometri pe șoseaua mărginită de o mare de verdeață, am ajuns în fața unei coline pe care tronează o biserică impunătoare, iar lângă ea, asemenea unei ”cenușărese” o bisericuță de lemn, abia se zărește printre crucile cimitirului. Ajungând lângă ea m-a trecut un fior, pentru că mă aflam în fața unui monument istoric extrem de valoros, dar din păcate, aflat în paragină. ”Ne pierdem valorile!” a fost gândul care m-a cutremurat din toată ființa mea.




Un episcop a prevăzut ruinarea monumentului istoric
Ca orice drum ce duce înspre răcoarea munților și drumul ce leagă Baia de Aramă, de Băile Herculane, este unul care te fascinează. Lăsând în urmă Râul Bulba, șoseaua mărginită de pâlcuri de pădure, te duce în satul Brebina. Printre crucile cimitirului și vegetația destul de înaltă, o bisericuță din lemn îți atrage inevitabil atenția. Bisericuța cu acoperiș de șiță datează din anul 1757 și nu e de mirare că trecerea anilor și-a pus amprenta, asemenea multor monumente istorice de la noi, ar fi păcat însă ca frumusețea acesteia să fie asemenea unei umbre pe pânza vremii. Oamenii sunt vorbăreți și-n simplitatea lor își laudă vatra satului și biserica cea nouă, dar sunt îngrijorați văzând cum bisericuța cea veche din cimitir se degradează pe zi ce trece. Nu este lucru ușor să fie consolidată, pentru că, fiind monument istoric, doar cei autorizați pot interveni pe alocuri și totuși…ne uităm neputincioși la un lăcaș de sute de ani, uitat ca multe altele de același fel. Acum vreo 20 de ani, când încă se mai slujea în bisericuță, aflându-mă acolo cu vrednicul de pomenire Episcop Damaschin, acesta mi-a detaliat cât de anevoios este să intervii pentru a ajuta la conservarea unui astfel de monument:” Scrierile de specialitate spun că s-a reparat în anul 1864, pe când se transformase în ruină, apoi în anul 1868, 1922, 1934,1958, iar de atunci a rămas așa cum se vede. Cu vremurile de acum (zâmbește vlădica, deși asta i se întâmpla foarte rar), nu știu dacă cineva își va mai aminti de lăcașul acesta, mă tem să nu asistăm neputincioși la degradarea lui. Se pierde zestrea de la străbuni…”. Abia acum îmi dau seama, câtă dreptate avea înțeleptul episcop!



O bisericuță asemenea unei case țărănești
Bisericuța cu hramul ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” , chiar dacă este deteriorată, emană o căldură și un iz ancestral de excepție. Biserica, de forma unei nave, este joasă, cum se făceau construcțiile în vremea aceea, iar acoperișul este din șindrilă autentică. A fost construită din bârne groase, cu tencuială din var și nisip, pe o fundație solidă de piatră, și spre deosebire de bisericile construite mai târziu, aceasta este lipsită de turle, având doar două cruci treflate, care marchează lăcașul de cult. În momentul în care am intrat în ea, am trăit senzația că pășesc într-o căsuță țărănească, uitată în timp. La intrare lăcașul are un mic pridvor, sprijinit pe patru stâlpi de lemn, care încă mai poartă urme de curpen și tencuială, pesemne, din intervențiile ulterioare. Deși pereții pridvorului sunt brăzdați de crăpături, în cele patru medalioane în care sunt pictați Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfântul Andrei și Sfântul Toma, se păstrează vie culoarea albastră, care emană prospețime, în pofida sutelor de ani, care s-au scurs peste timp. Compartimentarea este cea tipic bisericilor ortodoxe: pronaos, naos și altar. Din cauza ploii, care s-a infiltrat de-a lungul anilor, și pereții interiori au suferit deteriorări; aceeași cromatică, în care predomină albastrul, dar, din păcate, în stadiu avansat de degradare. Prin draperia, care ține loc ușilor împărătești, am zărit o Sfântă Masă din piatră masivă, cu o frumoasă cruce în relief, sculptată pe partea din față a piciorului acesteia. Tot în altar se mai păstrează încă un Liturghier, un Octoih și un Ceaslov. E tot ce a mai rămas.



Enigma grilajului de fier din ușa bisericii
Din motive nu tocmai ortodoxe, cineva a avut neinspirata idee de a pune un grilaj de fier în fața ușii de la intrarea în biserică. Stând de vorbă cu părintele Vasile Ganțu, am înțeles că încă din perioada interbelică bisericuța a început să fie ținta hoților, fiind păgubită de toate broderiile și pânzeturile, dar și de un rând de veșminte preoțești, care în 1929 au fost înlocuite cu altele noi, prin bunăvoința enoriașilor. Acesta însă nu a fost singurul jaf, în anul 1990 furându-se din altar, Sfânta Evanghelie și un potir din argint aurit. Dar cea mai dură intervenție a hoților, consemnată chiar pe ultima filă a Liturghierului, a fost aceea din 1998, când au săpat în pronaos, la informația că acolo ar exista o comoară de aur. Abia acum am înțeles, de ce sătenii au ferecat ușa bisericii și până unde poate ajunge ispita, pentru niște oameni lipsiți de cele sfinte.



Am ieșit din bisericuță, zăbovind în pridvorul a cărui panoramă cuprinde un imens peisaj submontan. Contrastul dintre frumusețea locului și bisericuța, care stă să cadă, este uriaș. Mă trec fiori la gândul că multe astfel de minunății se pierd sub privirea neputincioasă a oamenilor și sub ignoranța celor care ar trebui să restaureze și să conserve astfel de valori.