preot pe
pământ apostolic
Autor: Mariana Borloveanu
Despre renumitul
neurochirurg Ștefan Mindea se vorbește în întreaga lume, despre omul Ștefan
Mindea pot da mărturie toți cei care au avut bucuria să-l cunoască, dar de
această dată, în zi de mare praznic al ”Sfintei Treimi”, am trăit bucuria de a
participa la hirotonia preotului Ștefan Alexa Mindea. Hirotonia a fost oficiată
de Arhiepiscopul
Teodosie al Tomisului, alături de un impresionant sobor de preoți. Slujba a
avut loc pe altarul de vară al Mănăstirii ”Văcăreștii Noi”,
inundat de lumina harului, coborât pe pământ apostolic. Frumoasa familie a
medicului, soția și cei șase copii, au înveșmântat bucuria clipei în lacrimi de
fericire. Și nu în ultimul rând, o mare de oameni, mireni și călugări veniți
din toate colțurile țării, au conturat acest fericit eveniment sub faldurile
drapelului tricolor și a costumului autentic popular.
Sfânt așezământ născut la răscruce de vânturi
Nu gândeam când l-am
cunoscut pe doctorul Ștefan Mindea, că într-un viitor atât de apropiat am să
particip la hirotonirea ca preot a acestui vrednic slujitor al Domnului,
deopotrivă tămăduitor de suflete și trupuri. În ziua sărbătorii ”Sfintei Treimi”,
în Constanța coborâse un nor de ploaie, care secondat de briza densă a mării,
nu dădea semne ale unei zile tocmai senine. Pe o astfel de vreme m-am încumetat
să pornesc spre Lumina, un vechi sat dobrogean, așezat între câmpie și mare. Știam
doar că paraclisul închinat ”Sfintei Treimi”, care urma a fi sfințit în aceiași
zi, se afla în mijlocul unei imense întinderi aride de pământ, aparținând
comunei Lumina, care ”este parte a sfântului pământ al Sciţiei Mici, pământ
mereu la răscruce de vânturi, cu multe etnii venind şi plecând, însă cu
statornicia nestrămutată a Credinţei celei Adevărate adusă de Sfântul Apostol
Andrei şi însoţitorii săi. Comuna Lumina este
una dintre aşezările tipice ale Dobrogei. Ca şi foarte multe alte localităţi
dobrogene a cunoscut şi cunoaşte prezenţa străinilor veniţi în această Dicie
(Dacie) străveche, în această vatră de viaţă românească, o prezenţă folositoare
şi stimulatoare, motivaţională întru creşterea culturală, spirituală,
duhovnicească şi economică a românilor. Este aceasta o atitudine ce valorizează
diferenţele şi concurenţa constructiv, nu distructiv. O atitudine tipic
dobrogeană”.
De ce ”Mânăstirea Văcăreștii Noi”?
Cu câțiva ani în
urmă, pe când realizam un interviu cu doctorul Ștefan Mindea, acesta mi-a
destăinuit cu multă emoție, cum a decurs formarea sa duhovnicească și cât de
mult l-au influențat sfaturile părintelui Iustin Pârvu. Astăzi am avut bucuria
să constat că și înălțarea acestui sfânt așezământ, se leagă tot de cel care
i-a călăuzit viața spirituală, deslușindu-i urcușul Ortodoxiei. Aflându-ne azi
aici, la sfințirea paraclisului ”Sfânta Treime”, nu pot să nu mă întreb de ce
aici, în câmpia aridă a Dobrogei, se ctitorește ”Mănăstirea Văcăreștii Noi”?
Răspunsul aveam să-l aflu de la părintele Ștefan: ”Ideea denumirii acestui
așezământ, a venit spontan, impresionat fiind de o carte despre Mânăstirea
Văcărești, pe care o doamna preoteasă de la București, mi-a dăruit-o cu ocazia
creștinării unui prunc. Răsfoind paginile acelei cărți, m-a cutremurat o
realitate greu de imaginat și din momentul acela am început să aprofundez tot
ceea ce avea legătură cu trecutul cutremurător al așezământului de la
Văcărești, trecut al cărui traiect ajungea într-un final la închisorile
comuniste. Asta avea să mă readucă la profunzimea discuțiilor pe care adesea
le-am avut cu părintele Iustin Pârvu, motiv pentru care pot să afirm că ideea
unui astfel de așezământ, tot părintelui i-o datorez, iar proiectul despre care
vorbim nu poate fi atribuit unei singure persoane, iar jertfa tuturor celor
implicați în acest demers creștin, va fi bucuria generațiilor care vor urma”.
Emoționant tablou de familie
Cu toții ne-am
bucurat de slujba de sfințire a paraclisului, din biserică trecând apoi prin
sfântul altar și așteptând hirotonirea arhidiaconului Ștefan Mindea. Peste o
mie de persoane, uitând de pandemie, s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare (multe
costume populare) și au venit aici, în locul acesta sfânt, departe de lume, dar
nespus de aproape de Dumnezeu. Slujbă frumoasă, arhierească, iar soarele a
alungat toți norii, bucurându-ne cu un senin albastru și cald. Toată lumea
savura fiecare moment, iar slujba curgea lin precum o poveste. Arhidiaconul
Ștefan, a parcurs conștiincios toate etapele slujbei, cu zâmbetu-i cald și
privirea emanând lumină. După cum bine știm, toți viitorii preoţi
ortodocşi depun o mărturisire publică în momentul în care sunt hirotoniţi de
către ierarh, promițând că vor respecta întocmai principiile moralei creștine.
În momentul în care părintele Ștefan a dat citire acestei mărturisiri, a
început să se simtă emoția, mai mult și mai mult, pentru ca în aceiași clipă să
surprind două lacrimi care n-au mai putut fi oprite, pe chipul plin de iubire și
prețuire al preotesei Magdalena Mindea, care alături de cele patru fetițe în
straie populare, savurau acel moment extrem de important pentru întreaga
familie. Acesta a fost unul dintre tablourile definitorii ale momentului,
întregit de Ioan și Ștefan, cei doi băieți ai familiei Mindea, care au
participat efectiv la ceremonia de hirotonie, purtând amândoi veșminte
diaconești.
” Vrednic este! ”
Fiecare clipă își are semnificația și frumusețea ei, dar
punctul culminant al slujbei este cel al hirotonirii întru preoție. Doi dintre
preoții din sobor, l-au condus pe părintele Ștefan, înconjurând de trei ori
Sfânta Masă,
apoi a îngenuncheat, arătând prin aceasta că va primi toate
cele ale preoției. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul
Tomisului, și-a pus omoforul și mâna dreaptă pe capul viitorului preot, pentru
ca acesta să primească harul Duhului Sfânt. Apoi, toți cei de față mărturisesc
lucrarea Duhului Sfânt, rostind la unison: ”Vrednic este!”. Proaspătul preot,
deși emoționat ca un școlar, a avut un comportament impecabil. Și-a primit cu
vrednicie veșmintele preoțești și Liturghierul, după care a primit Sfânta
Împărtășanie și a rostit o rugăciune specifică acestui moment. Un alt tablou
memorabil, zic eu, este acela în care preoteasa Magdalena sărută pentru întâia
oară mâna preotului Ștefan Alexa Mindea și asta sub privirile zâmbitoare ale
celor doi băieți, cât și ale tuturor celor de față. Nu mi-a scăpat nici lacrima
acestui moment, dar nici dimensiunea unei familii peste care astăzi Dumnezeu a
coborât Harul Divin. Și ca o întregire a slujbei de hirotonire care tocmai s-a
săvârșit, Înaltpreasfințitul Teodosie i-a făcut proaspătului preot un dar, în
stilu-i caracteristic: Arhiepiscopul însuși a tras noile clopote ale Mânăstirii
Văcărești.
”Mărturisirea pe care am făcut-o astăzi mă obligă mult”
Cunoscându-l deja de
câțiva ani, nu m-am gândit niciodată că doctorul Ștefan Mindea s-ar putea gândi
la preoție și asta pentru că știam cât de dedicat este profesiei de
neurochirurg. Astăzi am înțeles că dragostea lui pentru Dumnezeu este atât de
puternică și statornică, încât a ales o permanentă viețuire în Hristos: ”Ca și
diacon simțeam că am o responsabilitate mai mică, față de cea a unui preot.
Medicina și preoția, sunt două domenii care merg mână în mână, iar preotul
sporește harul care coboară peste bolnavul aflat în suferință. Biserica noastră
Ortodoxă este plină de sfinți care vindecau orice boală. Orice boală trupească
are și o bază sufletească. Dacă mă întrebați pe mine, eu consider că ideal ar
fi ca fiecare medic să fie și preot, această împreună lucrare fiind de mare
folos sufletului, în primul rând. Mărturisirea pe care am făcut-o astăzi mă
obligă foarte mult. Trezvia din slujbele de la biserică va avea o permanentă
continuitate în spital, la căpătâiul pacienților mei suferinzi. Voi face tot ce
stă în puterea mea, pentru ca bolnavii să creadă într-un deznodământ fericit al
bolii. Atunci când ești bolnav, devii
suspicios, temător și dacă nu-L ai pe Dumnezeu în suflet, te risipești în tot
felul de frici. Din acest motiv, după ce ai stabilit toate reperele medicale
ale bolii, trebuie să te apropii de sufletul pacientului, cu credință și cu dragoste.
Există însă și situații în care realmente te simți depășit. În neurochirurgie
lucrurile sunt ceva mai complicate decât s-ar părea și asta pentru că în
cazurile grave, în cancere, în metastaze, te uiți spre Cer și aștepți ca
Dumnezeu să te ajute să iei decizia cea mai înțeleaptă. Nădăjduiesc să fac tot
ceea ce-mi stă în putere, astfel încât harul preoției să mă ajute și să-mi
lumineze mintea și sufletul”.
Bucuria slujbelor de astăzi și a Sărbătorii ”Sfintei Treimi”
mi-au luminat sufletul, dar bucuria de a ști că Biserica s-a îmbogățit cu un om
ales, bineplăcut lui Dumnezeu, mă face să repet iar și iar: ”Vrednic este!”.
