Valențe ale postului desăvârșit
Autor: Mariana Borloveanu
În peregrinările mele prin mănăstiri, am căutat întotdeauna să mă integrez pe cât posibil, rânduielilor pe care viețuirea monastică le impune. Între postul practicat de monahi și cel pe care ne străduim să-l respectăm cei care trăim în lume, e mare diferență și asta pentru că postul implică mult mai multe lucruri decât simpla abținere de la hrana ” de dulce”. Pentru a ajunge cât mai aproape de esența acestei practici creștine, am încercat să parcurg valențe diferite ale postirii, în viziunea unor postitori autentici.
Bătrânul Simeon: ” Poți urca treptele postului doar atât cât îngăduie Dumnezeu”
Pe bătrânul Simeon de la Mănăstirea Pătrunsa îl
cunoașteți din paginile revistei Lumea Credinței. Dacă Bunul Dumnezeu l-a
îngăduit în viață până la vârsta de 101ani, trebuie să vorbim și despre o
împreună-lucrare a postului cu rugăciunea. Era o încântare să-l asculți pe
bătrân, iar dacă se-ntâmpla să ajungem la sfinția sa pe vreme mai răcoroasă, ca
o recompensă pentru faptul că învingeam muntele, întotdeauna ne primea cu ceai
fierbinte, din plante, în care punea coji de gutuie, care îi dădeau o aromă dumnezeiască.
Întotdeauna am ieșit îmbogățită din chilia aceea minusculă, în care mirosea a
busuioc și mere coapte. Bătrânul Simeon avea să-mi dezvăluie cât de mult au
însemnat postul şi asceza, în formarea sa pe drumul vieţuirii în Hristos şi cât
de importantă este pentru cel care se hotărăşte să postească, parcurgerea
fiecărei trepte, pe măsura râvnei duhovniceşti.
Iată cum se contura un post autentic, în viziunea acestuia:
Treapta întâi
- Carnivorii, care mănâncă întotdeauna carne.
Treapta a doua - Lactovegetarienii, care nu
mănâncă niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă şi tot felul de legume
fierte.
Treapta a treia - Vegetarienii, care mănâncă numai
zarzavaturi şi legume fierte sau nefierte.
Treapta a patra - Fructiferii, care mănâncă o dată pe zi
pâine şi fructe nefierte, fără a gusta vreodată altfel de hrană.
Treapta a cincea - Cerealierii - la această treaptă
ajung călugării, mai ales cei din sihăstrii şi pustnicii, care mănâncă o
dată pe zi numai pâine pustnicească şi boabe muiate de grâu, porumb, mei,
linte, mazăre etc.
Treapta a şasea - La aceasta ajung cei care mănâncă
numai hrana uscată, cei mai râvnitori. Cei care petrec în această nevoinţă
mănâncă numai pesmeţi de pâine muiaţi în apă, cu sare sau puţin oţet, o dată pe
zi şi cu măsură.
Treapta a şaptea - Hrana sau mana dumnezeiască este
ultima şi cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care ajung foarte
puţini dintre asceţi, după o îndelungată nevoinţă, întăriţi cu harul Sfântului
Duh. Aceştia se îndestulează numai cu Preacuratele Taine, adică cu Trupul şi
Sângele lui Hristos, pe care le primesc o dată sau de două ori pe săptămână,
fără a mai gusta ceva decât numai apă.
Întrebându-l până unde s-a nevoit sfinția sa, de a ajuns
până la vârsta de 101 ani, bătrânul mi-a răspuns zâmbind: „Eu am trăit atâţia
ani pentru că aceasta a fost voia Domnului, dar niciodată n-am fost vrednic de treptele
cele de sus ale postului pustnicesc. Am postit cu râvnă şi priveghere, dar ca
să fii un postitor desăvârşit e lucru mare. Ţineţi minte ce vă spune moşul
Simeon, că nu poţi să posteşti cum se cuvine decât dacă urci treaptă cu
treaptă, până unde îngăduie Bunul Dumnezeu!“
Ieroschimonahul
Varsanufie: ”Omul bolnav postește doar cu binecuvântarea duhovnicului”
În sihăstrie, dar și în perioada în care viețuia în obște, părintele meu duhovnic s-a străduit să-i facă pe monahi să deprindă dulceața slujbelor de noapte, dar și o permanentă împreună-lucrare a rugăciunii cu postul și asceza. Părintele este de părere că în situaţia în care omul este bolnav, bătrân sau neputincios, e bine să asculte de duhovnicul lui, care-i cunoaşte întru totul suferinţa şi temeinicia bolii şi să postească după putere. Rânduiala postului pentru omul bolnav este oarecum mai permisivă, duhovnicul fiind cel care hotărăşte care este măsura rugăciunii şi a postului pentru această categorie de oameni.
Protosinghelul
Damaschin: ”Postul este înainte de toate, înfrânare”
Și pentru că pentru noi mirenii, postul a devenit prilej
de mândrie și nu de smerenie, e bine ca atunci când postim, să cerem sfat de la
duhovnic și să o facem cu ascultare.