Thursday 17 May 2018

Muntele Măslinilor - locul Înălțării la Cer a Domnului


Hristos S-a înălțat!

Mariana Borloveanu

Sfântul Evanghelist Luca primește evenimentul Înălţării la Cer a Domnului, sub semnul unei mari bucurii duhovniceşti. Un loc central al derulării acestui eveniment biblic, îl ocupă fără îndoială Muntele Măslinilor. Grădina Ghetsimani, al cărei mesaj biblic ne impresionează și ne îndeamnă la rugăciune, în locul în care Însuși Mântuitorul S-a rugat, este înconjurată de biserici care aparțin creștinilor de pretutindeni. Turlele aurite ale bisericii ruse își coboară lumina precum o mângâiere peste Grota și Mormântul Maicii Domnului, pentru ca pe culmea Eleonului să strălucească cele două lăcașuri de închinare în chiar locul Înălțării la Cer a Domnului.


Din vârful Muntelui Măslinilor Iisus S-a ridicat la Cer
Odată ajuns pe Muntele Măslinilor, inevitabil, privirea se înalță către Eleon. Nimic nu se compară cu adierea măslinilor, care împânzesc unul dintre cele mai cunoscute locuri biblice ale Ţării Sfinte. Încărcătura emoțională a locului este dată însă de lăcașurile de închinare care domină în acele locuri, unde Iisus Hristos a petrecut o îndelungată perioadă de timp, de-a lungul misiunii sale în Ierusalim. Pe când se afla pe aceste meleaguri, Mântuitorul era însoțit de ucenicii Săi, cu care a stat o vreme în Betania, iar în drumul Său înspre și dinspre vechea cetate traversa Muntele Măslinilor. Pe povârnișul dealului, în Grădina Ghetsimani, a fost luat prizonier, iar din vârful Muntelui Măslinilor S-a ridicat la cer. Dând ultimele sfaturi Apostolilor, El le-a poruncit să rămână în Ierusalim până când vor primi o nouă putere din ceruri. În timp ce le vorbea, a fost învăluit într-un nor luminos și S-a Înălțat la Cer în slava cetelor îngerești. În timp ce Apostolii priveau spre cer, doi îngeri în haine strălucitoare au apărut înaintea lor spunând: „Bărbați galileeni, ce stați căutând spre cer? Acest Iisus, care S-a înălțat de la voi spre cer, va veni așa precum L-ați văzut pe El mergând la cer”. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă” (Faptele Apostolilor 1, 9-12).


În Capela Înălțării Domnului  se află urma tălpii Mântuitorului
Fiecare pas făcut pe aleile care străbat Muntele Măslinilor înseamnă o clipă de meditație în fața imensității Harului Divin. Când am ajuns în curtea pavată cu lespezi de piatră a Capelei Înălțării Domnului, mare uimire m-a cuprins văzând simplitatea unui loc atât de venerat de creștini. Mi-a atras atenția mulțimea de cârlige înfipte în pereții curții capelei, cârlige care sunt folosite în fiecare an la praznicul Înălțării Domnului, pentru întinderea corturilor în care sunt adăpostiți pelerinii veniți din întreaga lume. În momentul în care am ajuns la ușa de la intrarea în capelă, aceasta era închisă, dar, după ce am tras clopotul, ușa ni s-a deschis și astfel am reușit să intrăm și să ne rugăm în sfântul lăcaș. Pereții octogonali exteriori sunt decorați cu arce și coloane subțiri de marmură de Carara, de inspirație musulmană, coloane care sprijină capiteluri din secolele al XI-lea și al XII-lea. Acestea sunt bogat împodobite cu ramuri și flori, împletite în motive dintre cele mai diverse. Înălțarea la Cer este recunoscută și în islamism, deși nu este menționată în Coran. Capela a fost folosită pe post de moschee timp de sute de ani. Musulmanii, devenind posesorii de drept ai lăcașului de pe Muntele Măslinilor, au ridicat alături de capelă o moschee și un minaret. În capelă se păstrează și astăzi o piatră care are imprimată o urmă de picior, despre care Tradiția spune că aparține Însuși Mântuitorului. Pelerinilor care se închină acestui loc li se permite ca la plecare să ia cu ei și o bucățică de piatră. Părintele David ne-a asigurat că îi vom simți puterea binefăcătoare, atunci când ne va fi cel mai greu.


Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”
Biserica Eleonului este ca o regină înveşmântată în alb, vălul ei arhitectonic fiind o continuare a impresionantelor mozaicuri şi coloane păstrate de la prima biserică creştină. În incinta bisericii, un altar luminos veghează în duhul de pace al icoanelor şi sfintelor moaşte, la care creştinii vin să se închine. Harul este însă întregit de alte două paraclise: Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, care încă mai păstrează fragmente din pardoseala cu mozaicuri seculare, şi cel de‑al doilea paraclis, închinat Sfântului Filaret cel Milostiv. Auzisem că la Eleon se află o icoană făcătoare de minuni, în Biserica Înălțarea Domnului. Acest așezământ aparține Bisericii Ruse, fiind lăcașul de slujire al obștii monahale formate acolo. Începând cu anul 1906, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a recunoscut în mod oficial mănăstirea, pentru ca numai după un an de zile obștea să numere în jur de o sută de viețuitoare. Așezământul nu mai seamănă întru totul cu vechiul lăcaș de închinare, acesta extinzându-se cu un corp de chilii, un atelier de pictură și unul de broderie. Mănăstirea rusească a Înălțării Domnului este ușor de identificat de pelerini, datorită unui turn care poate fi zărit de la mari depărtări. Frescele de o frumusețe aparte de pe pereții mănăstirii au fost pictate chiar de măicuțele care au viețuit aici. Mănăstirea păstrează și astăzi numeroase icoane deosebit de frumoase, precum și părticele din sfinte moaște ale mai multor sfinți. Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, pe care cu toții ne doream să o atingem, se află chiar lângă Sfântul Altar și pe care creștinii de pretutindeni o venerează, pentru că multe minuni a săvârșit de-a lungul anilor. Cele 30 de maici care viețuiesc astăzi acolo au venit în timp din Rusia, Arabia, România, Germania, Estonia și chiar din Australia.
 Sărbătoarea Înălţării Domnului păstrează aceeaşi lumină a veşnicei Învieri, lumină care sporeşte semnificaţia spirituală a locurilor străjuite de măslini în floare.