Sunday 26 May 2019

Întâlnirea Mântuitorului cu Femeia Samarineancă

Un loc binecuvântat din Samaria
Samaria este un tărâm în care te poți regăsi în unicitatea unei clipe biblice sau să te bucuri de mângâierea suavă a măslinilor în floare, care abundă aceste locuri binecuvântate.  În acest loc, Mântuitorul Iisus Hristos a întâlnit-o pe femeia samarineancă, nimeni alta decât Sfânta Fotini.

Arhimandritul Ioustinos veghează neâncetat acest loc biblic


Încă de la intrarea în sfânt lăcașul grec-ortodox de la Nablus, totul pare învăluit în mister. Arhimandritul Ioustinos, la cei aproape 80 de ani, poartă el însuși taina de a viețui permanent în această biserică, având ascultarea de a veghea Fântâna lui Iacob. 
Fântâna lui Iacob, pe care părintele Ioustinos o păzește cu atâta dăruire, se află în cripta bisericii. Această fântână, venerată de creștinii din întreaga lume, este închinată Sfintei Fotini, femeia samarineancă.

 Sfânta Fotini se smerește și se pocăiește în fața lui Hristos
                                                   
După cum aflăm din ”Geneză” ( 33, 19), Patriarhul Iacov, considerat părintele poporului evreu, s-a așezat în acest loc, împreună cu soțiile și cei 12 fii ai săi, cumpărându-și aici un loc pentru cort și aducându-și turmele pe pământul fertil al Sichemului. În locul acela a săpat și fântâna din care aveau să bea atât cei ai casei, cât și animalele familiei. În drumul spre Galileea, Iisus S-a oprit la Bir es-Samarieh pentru a se odihni și a-și potoli setea. În timp ce El se odihnea, o femeie samarineancă a venit să scoată apă. Și cum fântâna se afla în acea vreme în proprietatea samarinenilor, Mântuitorul i s-a adresat femeii, pur și simplu: ”Dă-mi să beau!” Aceasta s-a mirat peste măsură, pentru că nu se cădea ca o samariteancă singură să stea de vorbă cu un bărbat evreu: „Cum, tu care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii”. Iisus a răspuns şi i-a zis: ”Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie”. Femeia I-a zis: ”Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui”? Iisus a răspuns şi i-a zis: ”Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă  veşnică” . Discuția a continuat pe același ton, în scurt timp samarineanca dându-și seama că în fața ei se află Însuși Mântuitorul. Din clipa aceea femeia s-a smerit, botezându-se cu numele Fotini,  răspândind cuvântul lui Hristos și convertindu-i pe mulți la adevărata credință. A fost persecutată de împăratul Nero, suferind multe chinuri martirice pentru credința ei. O bucățică din capul Sfintei Fotini se păstrează cu sfințenie într-o cupolă de sticlă, așezată în fața altarului Bisericii grec-ortodoxe din Nablus.





Tuesday 21 May 2019

Visul ca un crâmpei de Rai al actriței Leni Pințea Homeag

Schitul „Sfinții Împărați Constantin și Elena“- Moieciu de Jos
În gura de rai de la Moieciu de Jos, în aerul ozonat al muntelui, o siluetă elegantă din lemn te-ntâmpină precum o mireasă a lui Hristos. Acesta a fost primul sentiment pe care l-am trăit, când am ajuns la schitul „Sfinților Împărați Constantin și Elena“ din Moieciu de Jos. Dar dincolo de încântarea privirii, a urmat o întâlnire de suflet, cu o minune de om, care a strălucit pe toate meridianele lumii. Actrița Leni Pințea Homeag, căci despre ea este vorba, este ctitorul acestui așezământ de închinare, de sfințenie și de lumină întru Hristos. Pe vatra casei sale părintești, actrița a ales să înalțe acest minunat lăcaș de rugăciune, unde creștinii de pretutindeni îl caută pe Dumnezeu, primenindu-și sufletele cu credință, nădejde și dragoste.

Trepte spre cer, făurite de meșteri maramureșeni


Acolo, pe tărâmul luminat de har, în locul scăldat în lumina soarelui, domnește o tăcere sfântă. Bisericuța de lemn, pe care picură frânturi de cer, amplifică frumusețea acelui loc dintre munți. Lăcașul din lemn de brad, luminos, străpunge cerul, privit dintr-un unghi anume. Când văd astfel de biserici, nu pot să nu mă gândesc la mirosul de brad care a învăluit fiecare clipă a meșterilor de la Bârsana, care dincolo de frumusețea muncii lor, simt taina lemnului și dau viață bisericilor pe care le înalță. Printre ferestrele asemenea celor de la caselor de țară, străbate splendoarea neclintită şi totuşi atât de plină de viaţă a îngerilor. 
Și pentru că am avut curiozitatea să văd locul care generează acest minunat sentiment de chemare la întâlnirea cu Dumnezeu, am ajuns lângă un frumos clopot de bronz, pe care stă scris: „Hramul Bisericii – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Ctitor – Leni Pinţea Homeag. Anul Domnului 2006. În memoria părinţilor Nicolae şi Maria Pinţea. Veniţi să ne închinăm.“

A dat o casă veche boierească pe o bisericuță din lemn de brad


Nu-mi este greu să găsesc sensul acestui drum, pentru că cea care a ctitorit schitul de la Moieciu de Jos, a lăsat în urmă, la Craiova, o iubire de-o viață, o iubire statornică: scena. Eu am avut bucuria să gust din crâmpeie de gând depănate de Doamna Leni, lângă o cafea aburindă, în primitoarea casă boierească din inima Băniei, deslușind în taină chemarea către rugăciune și drumul fără întoarcere către Dumnezeu. Cu ani în urmă, o așteptam între două turnee de pe cine știe ce meridiane ale lumii, iar la întoarcere, gustam împreună din prea plinul bucuriei împlinite. La vremea aceea erau doar căutări. Astăzi am regăsit-o împlinită, în fața unei jertfe desăvârșite, iar darul ei pentru Dumnezeu este acest schit pe pământul casei părintești.
Despre actriţa Leni Pinţea Homeag s-au scris râuri de cronici de-a lungul anilor, iar cine vorbeşte despre Teatrul Naţional din Craiova nu poate să nu-i asocieze numele, pentru că arta îşi are rigorile ei, dar, mai presus de toate, îşi are statornicia ei. De-a lungul anilor a jucat pe 80 dintre cele mai mari scene ale lumii, iar cu Phaedra a avut 180 de reprezentaţii, acest rol fiind apogeul carierei teatrale a actriţei. Când porţile teatrului s-au închis, Leni a ales să-L caute pe Dumnezeu. Și-a vândut casa aceea imensă și a plecat la Moieciu, cu hotărârea fermă ca din banii obținuți pe casă, să înalțe o biserică pe pământul natal, într-o mirifică oază de lumină şi verdeaţă.

Aici te întâlnești cu Dumnezeu într-un decor de Rai


Anii au trecut. Dacă în anul 2006 se sfințea piatra de temelie, la numai câțiva ani, în 2010, în zi de praznic al Sfinților Împărați Constantin și Elena, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, săvârşea târnosirea lăcaşului sfânt, alături de un evlavios sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii din tot ținutul Branului, dar şi mai de departe, au venit să primească binecuvântarea cerească a slujbei de sfințire şi să se primenească de harul ce picura din ceruri peste pomii în floare. În Hrisovul de sfințire a bisericii se scrie, printre altele: „Biserica este construită din lemn, pe fundaţie de beton, în formă de navă, cu un turn ridicat pe pronaos. Pentru ridicarea ei s-a ostenit Doamna Leni Pinţea Homeag, întru pomenirea veşnică a părinţilor ei, Nicolae şi Maria“. Începând din acea zi, oamenii locului vin cu mic, cu mare, la slujbele mănăstirești, care emană pace și liniște. La Schitul de la Moieciu de Jos, frumusețea este la ea acasă în orice anotimp. Aici te întâlnești cu Dumnezeu, într-un decor de Rai și asta sporește frumusețea locului. Totul pare coborât din Ceruri, precum povestește însăși Doamna Leni:Oriunde te uiţi, totul pare pogorât din cer. Cât eram de fericită! Adesea, noaptea nu dormeam, ca să-mi veghez mai bine fericirea şi fiecare zori de zi erau zorii unei bucurii. Ziua începea prin contemplarea tainică a bisericii. Îmi umpleam ochii cu frumuseţea ei şi-i mulţumeam Cerului că m-a făcut să preţuiesc viaţa mea retrasă. Dar clipa aceasta era sigură, nu se putea atinge nimeni de ea. Stăteam şi mă minunam de realizările mele: biserica şi noua mea casă, iar prezentul nu mai avea nici o însemnătate. Acest crâmpei de timp am să-l păstrez ca pe ceva sfânt”.
Acest  crâmpei de timp s-a întrupat de-acum în veșnicie, o veșnicie născută din duhul monastic, întregit de casa-muzeu, care este un adevărat altar, în care plutește un suav miros de smirnă și tămâie.


Încerc să cuprind cu privirea acest colț de rai, conturat după vrerea lui Dumnezeu, dar amintirile mă copleșesc și îmi promit că într-o zi mă voi întoarce aici, pentru a deschide cufărul cu bucurii și tristeți a omului Leni Pințea Homeag. Viața sa își urmează cursul firesc, dar eu știu că multe au mai rămas nespuse, motiv pentru care cu siguranță mă voi întoarce aici.


Autor: Mariana BORLOVEANU