Tuesday 12 December 2017

SEMNE ALE MÂNTUIRII OMULUI

Iată semnele adevăratei mântuiri
1.Iată, frate, cele două semne adevărate după care vei putea simţi lumina sufletului tău atunci când Dumnezeu te va învrednici să te faci lumină înlăuntru. Ele vor fi de ajuns ca să-ţi facă cunoscut adevărul care a început să strălucească în sufletul tău.
2.Când prin harul şi mila Domnului nostru Iisus Hristos începe să strălucească în tine luminarea gândirii de care au vorbit Părinţii, îţi vor întări acest lucru două semne. Când nu le vei găsi în tine, cunoaşte că eşti încă foarte departe de luminare, chiar dacă ţi se pare că vieţuieşti bine.
3. Unul din semne este următorul: Când această lumină ascunsă străluceşte deja în sufletul tău, iată ce se va întâmpla: ori de câte ori vei lăsa citirea [Scripturii] sau rugăciunea, gândirea ta va fi prinsă de unele versete sau de conţinutul lor, va medita asupra lor şi va cerceta spontan înţelesul lor duhovnicesc; va fi atât de legată de ele, încât nu se va mai depărta de ele şi niciun lucru creat n-o va putea împrăştia. Chiar dacă nu te vei îngriji mult şi nu vei dori aceasta, lucrul se va întâmpla gândirii în mod spontan, dacă nu cu totul sau pe deplin, atunci măcar în parte.

4. Al doilea semn, la fel de precis ca primul, e acesta: când sufletul lasă întunericul şi se face lumină înlăuntru, atunci singuraticului i se dau îngenunchieri îndelungate. Iar zăbovirea în acestea va fi atât de desfătată, încât din pricina desfătării poate rămâne îngenunchiat la pământ trei zile fără să simtă oboseală; el nu mai vrea să se ridice în picioare, şi ori de câte ori îşi ridică capul să se scoale în picioare, din pricina acelei îndelungate desfătări din inima sa, cade iar cu faţa la pământ. Rugăciunea devine pentru el atunci un lucru mic, fiindcă în clipa în care aceasta a trecut în inima lui, el simte ajutorul [lui Dumnezeu] în toată fiinţa lui şi desfătarea devine atât de intensă, încât limba i se opreşte şi inima lui tace. O dulce liniştire cuprinde inima şi mădularele lui, în aşa fel încât am putea spune că nici măcar Împărăţia cerurilor nu se mai compară pentru el cu liniştirea rugăciunii atunci când zace prăvălit cu faţa la pământ în liniştire zi şi noapte. Şi pe cât va intra cineva în luminarea gândirii, pe atât se învredniceşte de desfătare în îngenunchierile sale.

5. Scriu toate acestea, frate, pentru cei ce stăruie necontenit în liniştire, nu pentru cei cărora aceste lucruri dumnezeieşti, săvârşite între Dumnezeu şi sfinţi, într-o taină negrăită, le par vrednice de râs.

6. Dar la ce bun să mai vorbesc, frate, despre lucruri despre care nu se poate vorbi pentru că sunt negrăite? Dedică-te ostenelii rugăciunii şi vei găsi ceea ce nu poţi auzi de la nimeni altul.

                           ( Sf. Isaac Sirul  - Cuvinte către singuratici )




Tuesday 5 December 2017

Biserica Sfântului Nicolae din Beit Jala

Peștera nevoințelor Sfântului Nicolae

Autor:  Mariana Borloveanu

 
Pentru toți cei care au vizitat de mai multe ori Locurile Sfinte, un lucru este cert: de fiecare dată simți fiecare pas într-un fel anume, de fiecare dată, descoperi alte și alte locuri binecuvântate. În decorul acela de pace și liniște, am ajuns pentru a nu știu câta oară în Betleem. Deși îmi creionasem mental un traseu anume, am făcut popas la un lăcaș de închinare mai puțin cunoscut pelerinilor, Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae. Așezământul în sine, dar și peștera deasupra căreia acesta a fost înălțat, totul se conturează într-o notă spirituală aparte. Pășind prin galeriile de sub sfântul lăcaș, ai senzația că în sfârșit, îți poți striga nevoința, în taină, doar tu și Dumnezeu. În locul acela, fiecare rugăciune este binecuvântată de har, dar și de duhul Sfântului Nicolae, mare făcător de minuni.

Mar Nicola, mare făcător de minuni

Fiecare dimineață trăită în Palestina, are o lumină distinctă. Ne-am trezit devreme, pentru că aveam în față o zi de pustie, urmând să plecăm la Hozeva. Părintele David, care ne-a răsfățat cu tot felul de bucurii duhovnicești, ne uimește și de această dată: ” M-am gândit că înainte de a înfrunta drumul prin deșert, ar fi bine să primim binecuvântarea Sfântului Nicolae. Această biserică nu este inclusă în programele de pelerinaj și nici nu se deschide decât foarte rar. Ea este destinată cu precădere creștinilor din Beit Jala, pentru care Mar Nicola a devenit patron spiritual și totodată sfântul protector al localității. Biserica în care ne aflăm, se află de fapt deasupra unei peșteri. Aici Sfântul Nicolae s-a nevoit și s-a rugat multă vreme, într-o perioadă a tinereții sale, când, venit aici într-un pelerinaj, nu a mai plecat din Beit Jala timp de patru ani.
Cum să poposești în acest lăcaș binecuvântat, fără a simți duhul sfântului!? Biserica Sfântul Nicolae se află destul de aproape de Biserica Nașterii Domnului, ceea ce le conferă localnicilor un sentiment de aleasă binecuvântare, dar și de protecție. Pe lângă minunile din viață ale sfântului, pe care noi toți le cunoaștem, locuitorii din Beit Jala povestesc despre multe alte minuni, pe care Mar Nicola le-ar fi săvârșit după trecerea sa la Domnul, începând cu vindecări ale unor boli foarte grave și până la ajutorarea celor aflați în grele încercări existențiale. Bătrânii locului povestesc cum pe parcursul celor două războaie mondiale, Sfântul Nicolae ar fi ținut departe mulțime bombe care se îndreptau către cele două biserici, ca și cum ar fi stat cu brațele întinse întru apărarea acestor locuri sfinte”.

Biserica ortodoxă din labirintul de străduțe arabe

Dacă parcurgi cu mașina drumul cu străduțe extrem de înguste ce duc la Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, ai senzația că în orice clipă ai putea rămâne prins între ele, fără posibilitatea de a mai ieși de acolo. Noi însă am mers pe jos și din dorința de a admira specificul locului, dar și pentru a respira aerul proaspăt al dimineții. Credeți-mă că o astfel de plimbare la ora 6 dimineața, prin labirintul străduțelor înguste din Beit Jala, îți dă energie, dar și bucuria unui altfel de început de zi, inedit! De departe, cupola aurie și turnul care parcă țâșnește dintre zidurile vechi, totul emană căldură și binecuvântare. Ajungând însă la intrarea în biserică, în desăvârșit contrast, te trezești înconjurat de clădiri extrem de solide ca structură, cu uși și ferestre ferecate de grilajuri grele , iar pentru un moment poți rămâne ușor derutat. Totul revine însă la normal, odată cu primii pașii pe care îi faci în incinta Bisericii Sfântul Nicolae. O mare de lumină, coboară dintr-o cupolă imensă și simți mângâierea sfântului, ale cărui icoane sunt așezate cu grijă în mai multe locuri de rugăciune. Cea mai venerată este Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, icoană din care, începând cu anul 2011, periodic izvorăște mir. Pelerinii care au mai fost aici, spun că toate aceste icoane, au o putere tămăduitoare rar întâlnită. Am văzut chiar și câteva verighete lăsate la una dintre icoane, în semn de ofrandă adusă Sfântului Nicolae, pentru creștini de nu se știe unde, care în urma rugăciunilor la această icoană, au dobândit copii.
 
Nevoință și binecuvântare

Biserica cea mare a Sfântului Nicolae a fost construită chiar deasupra peșterii, în care sfântul s-a nevoit în timpul celor patru ani de rugăciune trăită aici. Văzând un basorelief cu icoana Sfântului Nicolae, m-am apropiat să mă închin, pentru ca imediat să îmi dau seama că scara din spatele acestuia, cobora chiar în peștera despre care tocmai aflasem. Părintele David ne-a explicat cum că actualul lăcaș de cult, a fost ridicat pe ruinele unei alte biserici dedicate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Așa se explică și existența altarului care se află cu un nivel mai jos, un altar pe a cărui catapeteasmă sunt expuse pe lângă icoanele împărătești și icoane reprezentând momente din viața Purtătorului de Biruință. Față în față cu acest altar, dar și în partea din dreapta acestuia, se află câteva tunele subterane și peștera propriu-zisă în care Sfântul Nicolae s-a nevoit. După încântarea pe care am simțit-o admirând specificul bazilicii subterane, am simțit fiorul rece al unui gând care m-a tulburat: Cât de iertător este Bunul Dumnezeu, dacă unei păcătoase ca mine i se îngăduie să atingă locuri de rugăciune unice, urme neștiute ale sfinților!? Trăirile absolut personale rămân doar ale mele, dar ceea ce aș vrea să transmit tuturor celor care ajung în Palestina este faptul că, pe lângă locurile cuprinse în programele de pelerinaj, este minunat să descoperiți și Peștera Sfântului Nicolae. La capătul fiecărui tunel se desăvârșește o rugăciune, iar mirul care picură din icoanele aflate acolo, este mir de duh, aducător de alinare a suferințelor , a nedreptăților, a bolilor. După ce m-am strecurat în genunchi ( altfel nu se poate), printr-un mic tunel, la locul de rugăciune al sfântului, am rămas lângă icoana care dăinuie în locul acela sacru, lăcrimând în semn de mulțumire pentru o atât de profundă binecuvântare.

Apărător al Ortodoxiei, l-a pălmuit pe Arie la Sinodul I ecumenic

Despre Sfântul Nicolae, se știe că s-a născut în Patara, o localitate din Asia Mică (Turcia zilelor noastre), într-o familie de buni creștini. După moartea părinților, care fuseseră foarte bogați, sfântul, fiind singurul moștenitor al acestora, împarte averea oriunde era nevoie, devenind cunoscut în întreaga lume pentru nenumăratele sale milostenii. Viitorul episcop al Mirei Lichiei, a fost atras încă de tânăr de studiul Sfintei Scripturi, fiind un apărător consecvent al dreptei credințe. Astfel, în anul 325, fiind prezent la Sinodul I ecumenic, de la Niceea, în apărarea convingerilor sale religioase, l-a înfruntat pe ereticul Arie, pe care, se pare că l-ar fi și pălmuit. De aici s-a împământenit obiceiul ca de ziua sfântului, copiilor să li se dăruiască legendarele jordițe de Moș Nicolae. Cât despre numele Sfântului Nicolae (nike, „victorie” + laós, „popor”), acesta a fost tâlcuit ca ” biruitorul poporului”, pe considerentul că el a fost  cel care a înduplecat mintea poporului spre a îmbrăţişa adevărul despre Hristos sau cel care a covârșit lumea prin bunătatea sa. Sfântul Nicolae a marcat și influențat poziția Bisericii în cele dintâi secole de după Hristos, ajutând la formarea spirituală a creștinilor din întreaga lume. Reprezentarea iconografică a sfântului este de asemenea relevantă, în sensul că acesta este de obicei reprezentat în ipostaze de apărător, fie al marinarilor, fie al copiilor, fie al tinerelor fete, fie al condamnaților pe nedrept. Imaginea pe care am surprins-o și în acest lăcaș sfânt din inima Palestinei, este însă cea care îi conturează portretul de apărător al Ortodoxiei, aceea în care strânge la piept Sfânta Evanghelie.
După această mângâiere duhovnicească, trăită în inima Palestinei, cred că cel mai nimerit ar fi să ne reamintim Condacul 1 al Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae, întru descătușarea sufletelor împovărate:
Cel ce verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae! Tu, ca acela ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește - mă din toate necazurile ca să cânt ție: „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni”!