Busuiocul este leacul leacurilor

Autor: Mariana Borloveanu

În miraculoasa plantă de busuioc, îşi au originea multe dintre legendele care au circulat de-a lungul vremii. Despre busuioc se spune că  ar fi crescut deasupra locului unde Sf. Constantin şi soţia sa Elena, au descoperit Sfânta Cruce.

Busuiocul este considerat o plantă sfântă

Originar din India şi preţuit de-a lungul vremurilor de  mai toate popoarele europene, busuiocul este o plantă sfântă, o plantă a sufletului, care, pe lângă faptul că aduce noroc, aduce şi sănătate.

Busuiocul este una dintre cele mai folosite ieruburi aromatice din lume.  Originar din subcontinentul Indian acesta a fost cultivat şi în Italia în timpul Imperiului Roman. Originea cuvântului "busuioc" se regaseşte în grecescul "basileus"( care înseamnă rege, regal).  Aroma busuiocului este cu atât mai puternică, cu cât planta este mai expusă razelor solare. Miraculoasa plantă creşte atât la latitudinile tropicale cât şi la cele temperate.

Iarba medicinală creşte în grădinile mănăstirilor

Planta a fost adusă în Europa de Carol cel Mare şi a fost cultivată ca iarbă medicinală în grădinile de pe lângă mănăstiri. În culturile vechi precreştine din Orientul Apropiat, dar mai ales în Palestina, busuiocul era considerat de asemenea o plantă sfântă, folosită în scopuri religioase şi păstrată până în vremurile creştinării Europei.

O altă legendă, de origine greacă de această dată, ne transmite mesajul că busuiocul este dintotdeauna planta care vindecă orice rană, aşa cum a vindecat rana unui monstru, care era  jumatate şopârlă, jumătate dragon, în timpul unui atac. Toate aceste poveşti sau legende, despre planta sfântă de busuioc, au la originea lor apartenenţa divină şi proprietăţile miraculoase, care vin din îndepărtate vremi.

Terapii cu frunze şi flori de busuioc     

Busuiocul este considerat un antidepresiv sigur, având puternice efecte sedative. Planta de busuioc este o sursă importantă de fier, calciu şi vitamina A, conţinând şi vitamina B6, magneziu şi potasiu. Datorită acestor proprietaţi, calmează tulburările de stomac, balonarea şi anorexia, şi stimulează producţia lactică a tinerelor mame. Infuzia de busuioc ajută la procesul de transpiraţie sau la eliminarea mucusului, în anotimpul rece şi acţionează ca diuretic, carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal şi renal.

Leacuri din bătrâni cu busuioc proaspăt sau uscat

• Sucul din busuioc proaspăt se picură în urechi pentru a combate congestionarea internă sau se aplică pe leziunile verucoase (negi, papiloame), repetînd tratamentul pînă la dispariţia lor.

• Esenţa de busuioc, luată cîte 5-6 picături adăugate în lapte, ceai sau puse pe o bucată de zahăr cubic, are un rol benefic împotriva spasmelor gastrice, a durerilor de cap de origine atonă digestivă şi contra nevrozelor atonice.

• Macerat la rece obţinut prin ţinerea a 4-8 linguriţe de busuioc în apă, vreme de 8 ore, urmată de filtrare. Se bea acest preparat pe stomacul gol, de preferinţă dimineaţa. Acest remediu este considerat un adevărat elixir al tinereţii, recomandat în cazurile de îmbătrînire prematură, în tulburări de menopauză, andropauză, sterilitate masculină şi feminină, frigiditate, fiind un regenerator rapid, care opreşte procesele de uzură din organism.

• Infuzie din 1 lingură busuioc, uscat şi mărunţit, la 200 ml apă clocotită; se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze 10 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri călduţe pe zi, prin înghiţituri rare, după mesele principale, obligatoriu un ceai seara, la culcare. Ceaiul de busuioc este un foarte bun energizant. Ajută la combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare, insuficienţei circulatorii, a reumatismului şi la desfundarea mucoasei nazale.

• Decoct din seminţe de busuioc, o lingură la 500 ml apă rece; se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară şi se bea toată cantitatea în cursul zilei; combate unele boli reno-genitale.

 • Sirop de busuioc, din 75 g părţi aeriene la 1 litru de apă. Are aromă suavă şi este recomandat pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul intestinelor.

• Alifie de busuioc, din 20 g plantă uscată şi măcinată fin, amestecată cu 30 de g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc. Se pun la foc slab pînă se topesc şi se amestecă pînă la răcirea unguentului, după care se toarnă în cutii de plastic. Se foloseşte la tratarea rănilor purulente, a buzelor crăpate, călcîielor crăpate şi a ulceraţiilor infectate.

 • Cataplasmele din frunze proaspete, zdrobite şi aplicate pe răni deschise, favorizează vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţînţari), reducînd mîncărimea pielii şi prevenind infecţiile provocate prin scărpinat. Se aplică pe frunte, în cazul durerilor de cap.

Frunzele de busuioc sunt folosite în mai toate bucătăriile lumii

Gustul busuiocului este aromat, dulce şi piperat în mod plăcut, împrumutând mâncării o aromă proaspătă. Mirosul şi gustul busuiocului se datorează uleiurilor esenţiale pe care acesta le conţine. Frunzele şi florile de busuioc sunt folosite astăzi în mai toate bucătăriile lumii.