Mănăstirea ”Nașterea Maicii Domnului” Herculane

Duhul spiritualitătii de pe malul Cernei

Autor: Mariana BORLOVEANU

Nu știu câți dintre noi, trecând pe la Băile Herculane, au poposit la Mănăstirea Ortodoxă ”Nașterea Maicii Domnului”. Un mic lăcaș, aflat între două magnifice frumuseți, Cerna și Domogled, este tot ceea ce întregește puterea tămăduitoare a acestor locuri și dincolo de peisajul fascinant, cu munți și ape, desprinse parcă dintr-o poveste, oameni din toate colțurile lumii se bucură de mângâierea harului divin, care la Herculane se simte profund și viu, asemenea limpezimii râului Cerna sau a luminii care în fiecare zi răsare pe vârful Domogledului.

Peisaj montan de un pitoresc aparte

Parcurgând drumul dintre Drobeta Turnu Severin și Orșova, bătrânul fluviu îți dăruiește o priveliște liniștitoare și caldă, pentru ca apoi, fiecare tunel să te poarte prin contraste de întuneric și lumină, care sfârșește în culoarul împădurit și verde al peisajului montan. Cu  impresia că tocmai am traversat o lume ireversibilă a unor mirifice locuri, cu gândurile încă aninate de frumusețea peisajului, am intrat în Herculane. La scurt timp, aveam să constat că această nouă frumusețe, a Văii Cernei, cu stâncile Domogledului înfipte în cer, era la un pas de ați opri respirația. Un aer proaspăt , pe care nu-l mai simțisem de ani și ani, avea să mă trezească la realitate. Tocmai mă aflam în locul în care privirea se înseninează sub lumina albastră ce curge dintre stânci, iar aerul puternic ionizat face loc unui suflu proaspăt de pace adâncă. Acestei priveliști de un pitoresc aparte i se alătură susurul izvoarelor termale, ce lasă în aer un iz de sulf, ce amintește de tămăduirea pe care oameni din toate colțurile lumii, au căutat-o aici de-a lungul anilor.

Monumente istorice în paragină

Fiind cea mai veche stațiune din România și una dintre cele mai vechi stațiuni din lume, Băile Herculane păstrează o notă ancestrală aparte. Dincolo de specificul locului, liniștea pe care ți-o conferă această oază de verdeață și ozon, este unică. Fiind integrată în Parcul Național Valea Cernei – Domogled, stațiunea Herculane este cunoscută pentru peisajul inedit, dar și pentru puterea terapeutică a aerului și a apei termale. Puțină lume știe, că stațiunea are și un posibilitatea primenirii spirituale a ortodocșilor veniți de pretutindeni. Cu cât înaintezi spre centrul stațiunii, totul este un amalgam de nou și vechi, pierzându-se mult din frumusețea inițială a locului. Clădiri de o valoare arhitecturală deosebită, au fost lăsate în paragină și cu toate acestea nu te poți abține în a le admira. Eu personal m-am oprit lângă multe astfel de clădiri, dar la un moment dat m-am strecurat printre pereții ce stau să cadă, ai unei clădiri vechi de sute de ani. Dacă în exterior totul este în paragină, motivul floral de pe tavanul clădirii, arată ca și cum ar fi proaspăt pictat. Incredibil! Iar în centrul salonului se află o fântână despre care am înțeles că valorează peste un milion de euro. M-am simțit infirmă ca om care trăiește în această țară și nu poate ajuta cu nimic la salvarea acestor valori monumentale. E trist.

Tămăduire trupească și sufletească în Așezământul Social - Monahal

Părăsind malul drept al Cernei, am început să urc spre Vila Doboșanu. Aceasta a fost donată în anul 1925 Episcopiei Caransebeșului, pentru găzduirea preoților veniți la tratament, din parohiile sărace. Din păcate însă, vila a avut o soartă nu tocmai bună, pentru că în primăvara anului 1948, comuniștii și-au însușit-o în mod abuziv, dându-i o altă destinație. Dar Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile, încât la sfârșitul anului 1998, clădirea să fie retrocedată Episcopiei. Prin grija Preasfințitului Laurențiu Streza, Episcopul de la acea vreme al Caransebeșului, Vila Doboșanu a fost renovată, înființându-se aici un Așezământ Social - Monahal, care ani de zile a servit ca loc de odihnă și tratament, clericilor și credincioșilor cu posibilități financiare mai mici. Datorită nevoilor duhovnicești ale acestora, pe durata tratamentului, în clădire s-a amenajat un paraclis, în care toată lumea avea acces, oricând își dorea să se roage sau să se reculeagă. În acest fel, cei care ajungeau la Băile Herculane pentru tratamente care să ajute în diferite afecțiuni, aveau de-acum și posibilitatea întregirii procesului de vindecare, cu tămăduirea atât de necesară neputințelor sufletești.

Noul așezământ monahal, având hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, are patru viețuitoare, iar din anul 2010 a primit și un al doilea hram, acela la ”Sfintei Mare Mucenițe Varvara”. Pe lângă permanenta asistență religioasă, așezământul dispune de personal calificat pentru efectuarea tratamentului balnear, ceea ce face ca mulți credincioși să aleagă această variantă tratare a bolilor trupești, dar și sufletești.

Meditație în chilia de sub privirea Domogledului

În fapt de seară, după ce am părăsit Valea Cernei, urcam agale străduța foarte îngustă care avea să se oprească în pragul Sfintei Mănăstiri ”Nașterea Maicii Domnului” din Herculane. Deși era pentru întâia oară când ajungeam aici, nu știu de ce, dar trăiam senzația că locul mi-era cunoscut de când lumea, iar aerul rece de munte îmi dăruia cu mărinimie răcoarea atât de mult râvnită până acum. Am intrat în biserica mănăstirii, ca orice creștin venit de la drum, spre a mă închina la sfintele icoane și m-am plecat cu evlavie în fața icoanei Maicii Domnului, a cărei față era scăldată de lumina difuză a candelelor ce atârnau într-o simetrie perfectă. După câteva clipe de meditație și rugăciune, am urcat în chilia, pe care măicuțele mi-o pregătiseră după toată rânduiala monastică. Ador să înnoptez într-o chilie! De data aceasta însă, era o chilie mai specială, cu vedere spre Domogled și spre susurul Cernei. Trăiam ca într-un vis, admirând vârful de stâncă înfiptă în albastrul cerului, îmbrățișându-mă in verdele intens al pădurii ce-mi odihnea privirea. Am rămas pe veranda dintre brazi până târziu în noapte, ca nu cumva să-mi scape vreo secundă a trecerii de la lumina zilei la întunericul tăcut al nopții, ca nu cumva să pierd foșnetul înserării, între feerie și rugăciune. Așa am trăit prima mea seară la Mănăstirea Ortodoxă din Herculane.

Sfânta Liturghie la mănăstirea de pe Valea Cernei

Dimineața, tot dintre stânci, a coborât o rază de soare, care mi-a deschis pleoapele întru binecuvântare a zilei care tocmai avea să înceapă. A început să bată toaca, după care, în dangăt de clopot, am coborât la Sfânta Liturghie. Mă așteptam ca în biserică să fie vreo câteva persoane, având în vedere că cei veniți aici, au un program de tratament bine stabilit. Dar n-a fost așa. Încă de la prima oră a dimineții biserica era plină, iar oamenii erau voioși și plini de viață. Ulterior aveam să aflu că marea majoritate a participanților la slujbă, este a localnicilor care vin frecvent la sfânta mănăstire, dar și a celor aflați la tratament și cazați în sfântul lăcaș. Oameni frumoși, cu multă căldură în suflet și iubitori de tradiție, așa cum îi stă bine românului. Multe dintre femei purtau cu drag ia românească, ceea ce pentru mine a însemnat o întregire a actului liturgic. Dar ceea ce am înțeles într-un sfârșit, era faptul că toți acei oameni, tineri sau bătrâni, veneau aici de dragul părintelui Nectarie, duhovnicul acestei sfinte mănăstiri. Deși foarte tânăr, părintele a găsit calea dintre generații, reunindu-i pe toți sub semnul dragostei creștine și a Mântuitorului Hristos.

La Mănăstirea ”Nașterea Maicii Domnului” de la Herculane, am pierdut din nou noțiunea timpului, așa cum mi se întâmplă ori de câte ori întâlnesc oameni frumoși. La plecare, simțeam că îmi doresc să le iau într-o îmbrățișare pe măicuțele Maria și Varvara, care mi-au fost alături în fiecare clipă, în fiecare trăire, în fiecare rugăciune din noapte sau zi. Nădăjduiesc să mă întorc într-o bună zi, în locul acesta monastic din Banat, cu bucuria revederii acestei sfinte mănăstiri de pe malul Cernei.

Atricolul integral în Revista Lumea Credinței