Cu fruntea
lipită de ieslea Nasterii Domnului
Autor : Mariana Borloveanu
Când spui Betleem, ai în față steaua de argint, la care
toți creștinii se închină, dar când trăiești binecuvântarea unei Sfinte
Liturghii în Peștera Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, devii parte a
acelui loc divin, iar clipele acelea le simți ființial în tot restul vieții.
Părintele Ioanichie Bălan, ne-a lăsat un dar de mare preț, o rugăciune, pe care
se cuvine să o rostim, ori de câte ori ne vom apropia de locul acela sacru:“Primeşte-ne
şi pe noi, Iisus, Păstorule cel Bun, Cel ce Te-ai făcut Prunc pentru noi.
Primeşte-ne să intrăm cu credinţă în peşteră, sa cădem în faţa ieslei, să ne
închinăm smereniei Tale, să lăudăm pe Fecioara Maria, să cinstim pe dreptul
Iosif, să mărim pe înţelepţii magi, să vedem pe păstori, să ascultăm cântarea
îngerilor”.
Betleemul nu mai este acel mic sat de păstori despre care
cu toții am aflat din Biblie, iar când ajungi pentru prima oară aici, ai toate
șansele să te pierzi pe străduțele înguste și întortocheate, care împânzesc orașul.
Am pățit-o și eu, dar asta mi-a dat prilejul să mă bucur de începutul de zi în
locul acesta sacru și încărcat de emoție. Înainte de răsăritul soarelui, am
plecat cu maica Antonia spre Biserica Nașterii Domnului și cum drumul de la
hotel, până la biserică nu era deloc simplu, bine-nțeles că ne-am rătăcit. Pe
cine să-ntrebi la ora 5 dimineața încotro să mergi, când străzile erau pustii.
Ce-i drept, Betleemul emană la ora aceea o prospețime de care niciodată nu te
poți bucura într-un alt moment al zilei, dar având în vedere că zona palestiniană
este destul de nesigură, nu pot spune că a fost o plimbare matinală relaxată.
În sfârșit, după ce am parcurs de câteva ori labirintul de străzi, care
înconjura biserica, am ajuns. După ce m-am închinat la icoana Maicii Domnului
cu lacrimi de bucurie, am rămas o clipă cu fruntea lipită de icoana făcătoare
de minuni și m-am lăsat în voia Domnului. Cu cât mă apropiam de intrarea în
peşteră simţeam că-mi tremură picioarele şi fiecare treaptă pe care o coboram
îmi dădea fiori. Tot lucrarea Domnului a făcut să ajungem chiar în momentul în
care începea Sfânta Liturghie.
Binecuvântarea
împărtășirii în Peștera Nașterii Domnului
Am coborât cu grijă cele câteva trepte care duc în
Peștera Nașterii Domnului, după care, mi-am găsit un locșor, chiar lângă iesle.
Nu-mi venea să cred că pot să privesc atâta vreme imaginea aceea dumnezeiască a
locului în care S-a născut Mântuitorul și cele cincisprezece candele ce
străjuiesc steaua de argint ( 6
aparţin grecilor, 5 armenilor şi 4 latinilor). Cel mai mult m-a bucurat faptul
că la slujbă erau doar vreo 10-15 greci și noi, ceea ce-mi dădea posibilitatea
să fac nestingherită fotografii și să și filmez. Dar dincolo de preocupările
jurnalistice, mai bine-zis, înainte de toate, era participarea la Sfânta
Liturghie. Au slujit grecii în dimineața aceea. Tipicul era oarecum asemănător
cu cel de la noi, doar ca durată slujba a ținut ceva mai puțin, cam de la ora
6, până pe la 7și jumătate. Cântări frumoase, înmiresmate cu smirnă și tămâie,
frumoasă slujbă! Și cum stăteam acolo, lângă iesle, mă uitam fascinată la
preoții greci, în timp ce se împărtășeau cu Sfintele Taine, din potirul ce se
afla pe Sfânta Masă, chiar deasupra stelei de argint, pe care scria"Hic de
Virgine Maria Jesus Christus natus est" ( Aici S-a născut Iisus Hristos
din Fecioara Maria ). Mă bucuram de bucuria lor, când dintr-o dată, preotul
grec, cu potirul în mână ne-a făcut semn să ne apropiem, mai întâi maicile,
apoi eu. Simțeam că mi se sparge pieptul, atât de tare îmi bătea inima.
Dumnezeul mare! M-am împărtășit la Peștera Nașterii Mântuitorului Hristos! Vă
fac această mărturisire, cu toată ființa mea și vă doresc din suflet, ca într-o
bună zi să fiți binecuvântați cu o astfel de clipă!
Ortodocși,
catolici și armeni, în același lăcaș
Dacă în vremea nativităţii, Betleemul era o mică așezare
a păstorilor, astăzi persectiva este cu totul alta. Credincioși din întreaga
lume vin să se reculeagă în locul acesta biblic. Biserica Naşterii Domnului
face parte dintr-un complex de trei biserici diferite, una ortodoxă, una
catolică şi una armeană, într-o
fascinantă armonie, structurată pe o reţea de grote intercomunicante de o rară
frumuseţe. Încă de la intrare impactul este foarte puternic, pentru că trebuie
să treci pe sub o poartă de numai 1,20m înălţime. Această “poartă a umilinţei”,
cum a fost numită ulterior, a fost micşorată până la această înălţime în sec.
al XVII-lea, pentru ca musulmanii să nu poată intra călare în biserică. O dată
ajuns în incinta bazilicii, ai senzaţia că întreaga omenire este susţinută de
cele patru şiruri de coloane din calcar roşu, câte unsprezece din fiecare,
coloane care te fac să ridici privirea spre ceruri. Lumina coboară lin,
dându-ţi senzaţia că şterge toate păcatele unei vieţi, lăsând privirea să se
piardă în fascinantele mozaicuri din incinta bazilicii. Lăcaşul Naşterii
Domnului de la Betleem are trei altare, unul central şi două mai mici,
aflate în absidele laterale, dar peste tot pluteşte harul cu miros de smirnă,
care coboară peste catapeteasma cu îngeri, icoane şi candele aurite. Altarul
celor Trei Magi aparţine armenilor, iar Capela ieslei, romano-catolicilor.
Totul este fascinant, dar Grota Naşterii Domnului este punctul de maxim interes
şi cinstire a Betleemului.
Departe de Țara Sfântă, pe pământul nostru străbun, se
cuvine să cinstim lumina ce vine dinspre Betleem și să așteptăm cu bucurie
Praznicul Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, cu colindele noastre
românești și sufletele limpezite de
florile dalbe.
No comments:
Post a Comment