HOZEVA

Sfântul IOAN IACOB NOUL HOZEVIT,

canonizat de Patriarhia Ierusalimului

Autor: Mariana Borloveanu

Mai picură încă lumină din candela cerului peste Valea Hozevei, acolo unde Dumnezeu, în nemărginita lui dragoste pentru noi, ne-a binecuvântat cu bucuria sfântă a canonizării de către Patriarhia Ierusalimului a românului nostru drag, Sfântul Ioan Iacob Noul Hozevit. Însuși Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului și a toată Palestina, a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-a săvârșit proclamarea oficială a canonizării sfântului român. A înflorit Hozeva de glasul românilor noștri, care, purtând cu drag drapelul românesc, cântau Troparului Sfântului Ioan Iacob. Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, alături de o delegație a Bisericii noastre, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu sute de români dornici să fie părtași acestei mari împliniri a Ortodoxiei, cu toții au primit binecuvântarea canonizării sfântului nostru de la Neamț, în pustia Hozevei, la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul.

Bucuria canonizării de către greci a unui sfânt român  

Cu sentimentul că Sfântul Ioan Iacob ne însoțește la fiecare pas, trăim bucuria de a avea și noi, sfântul nostru român în Țara Sfântă. Eu personal, mă simt ca și cum Dumnezeu ne-a îngăduit să mai facem un pas către El și către toate Puterile Cerești. Aceeași emoție am simțit și în cuvintele părintelui Arhimandrit Teofil, pe care tot Bunul Dumnezeu l-a învrednicit să viețuiască acolo, aproape de sfinți : ” Vestea canonizării Sfântului Ioan Iacob Romanul, recunoscut de Patriarhia Ierusalimului ca sfânt sub numele CUVIOSUL IOAN NOUL HOZEVIT , a fost un moment de mare bucurie pentru toți românii pelerini și ostenitori la Sfintele Locuri, dar în mod special pentru Așezămintele Românești din Țara Sfântă. Am aflat despre acest fapt încă din vremea când se făceau pregătirile pentru ședința Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, în luna octombrie 2015, de la Secretarul Sinodului Inaltpreasfintitului Arhiepiscop Aristarhos de Constantiani și de la Arhimandritul Constantinos, starețul Mănăstirii Sfântul Gheorghe de la Hozeva. Părintele stareț Constantinos este cel care a pregătit documentele cu mărturiile numeroaselor minuni săvârșite în ultima vreme de către Sfântul Cuvios Ioan Iacob și le-a dus Patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului. În ședința Sfântului Sinod din 22 decembrie 2015, a fost aprobată recunoașterea sfințeniei Cuviosului Ioan Noul Hozevit de către cei 18 membri votanți (11arhierei și 7 arhimandriți)”.

Slujbă arhierească la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul

Pustiul Hozevei s-a îmbogățit duhovnicește, iar noi românii avem bucuria de a fi contemporani cu sfântul nostru de același neam, iubitor de asceză și viață pustnicească. Posibil însă ca mulți dintre noi să nu realizeze de ce o nouă canonizare? Simplu, pentru că Sfântul Ioan Iacob de la Neamț a fost canonizat doar de Patriarhia Română, iar după alte și alte minuni ale sfântului pe pământul Țării Sfinte, grecii au înțeles cât de prezent este acest sfânt în viața și nevoile noastre și câtă mângâiere aduce creștinilor de pretutindeni. Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, părintele Arhimandrit Teofil, ne-a dat mai multe detalii legate de demersurile pentru canonizarea sfântului român, dar și de etapele canonizării, care au culminat cu Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul: ”Data slujbei de proclamare a canonizării a fost fixată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului, în duminica de 31 ianuarie 2016, imediat după încheierea sărbătorilor Nașterii Domnului și Bobotezei – conform calendarului ierusalitean. Am aflat de la starețul Mănăstirii Hozeva că au existat și multe piedici menite să amâne această frumoasă sărbătoare, însă au fost depășite cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile Sfântului Ioan Noul Hozevit”.

După Rugăciunea amvonului Patriarhul Ierusalimului a citit în fața raclei cu Sfintele Moaște o rugăciune către Sfântul Ioan Noul Hozevit și a binecuvântat coliva pregătită cu migală de maicile românce ostenitoare la Așezământul Românesc de la Ierihon. În cadrul Sfintei Liturghii, după momentul împărtășirii, Patriarhul Ierusalimului a urcat pe solee și a dat citire Actului Sinodal de proclamare a sfințeniei Sfântului Ioan Noul Hozevit, care a fost rânduit să fie pomenit de acum în fiecare an pe data de 28 iulie, ziua descoperirii sfintelor sale moaște.

Cel care i-a închis ochii sfântului, a slujit în chilia sa

Cuviosul Ioan Iacob Noul Hozevit este unul dintre sfinții noștri contemporani, care vreme de 24 de ani s-a nevoit în Țara Sfântă, atât pe Valea Iordanului, cât și în pustia Hozevei, dar și în Pustiul Iudeii și în peșterile de la Qumran, aproape de Marea Moartă. Însetat de viețuirea în pustie, s-a nevoit în desăvârșită asceză și neâncetată rugăciune, în inima pustiei de la Hozeva, pe valea părâului Cherit, în peștera Sfintei Ana. Peștera are trei încăperi. Cea dintâi are aproximativ doisprezece metri pătrați, cu o firidă săpată în piatră, acesta fiind locul în care sfântul se ruga, scria, medita și, foarte puțin timp, se odihnea. Cea de-a doua încăpere este ceva mai mică, având cinci-șase metri pătrați. Trecerea dintre cele două încăperi se face printr-o spărtură în peretele de piatră. În acest loc Cuviosul Ioan Iacob își păstra puțina hrană pe care ucenicul său Ioanichie i-o aducea din când în când. De obicei, sihastrul se hrănea cu pâine uscată și bea apă din pârâul Cherit, adusă tot de schimonahul Ioanichie, pentru că Sfântul Ioan Iacob cobora foarte rar. În ultima încăpere se află oseminte ale pustnicilor care de-a lungul timpului s-au nevoit în locul acesta și în care și cuviosul a trecut la cele veșnice, la numai 47 de ani. În acest paraclis a slujit în ultima parte a vieții Sfântul Ioan Hozevitul. Tot aici, în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, după ceremonia oficială de canonizare, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Mitropolitul Timotei de Vostra (Cipru), împreună cu un ieromonah de la Sfântul Mormânt și cu Părintele Vasilos Vaekas, cel care i-a închis ochii Sfântului Ioan Iacob când a murit, fiind în vremea aceea elev seminarist și însoțind pe starețul Amfilohie de la Hozeva și pe părintele Ioanichie Pârâială la ultima cuminecătură și pregătirea pentru îngropare.

Un pustnic român păstrează aprinsă candela Hozevei

Chilia din Valea Hozevei, unde s-a nevoit Sfântul Ioan Iacob a rămas la fel ca în vremea viețuirii sale, adică simplă și netulburată de nimeni,  în peretele abrupt de stâncă. Monahii de la Mănăstirea Hozeva au închis intrarea pentru a nu se adăposti acolo animale ale deșertului. Cuviosul Ioan Iacob a găsit aici locul pe care întotdeauna l-a căutat și pe care Bunul Dumnezeu până la urmă i l-a hărăzit. În prezent, pe Valea Hozevei mai viețuiește, permanent, doar un pustnic macedonean (sau sârb), schimonahul Vlaje, chiar în apropierea Paraclisului Sfânta Ana. În fiecare an însă, un călugăr român din Pustia Builei, se nevoiește aici luni de zile, purtând cu el trăirile monahilor din ”Athosul românilor”, dar și nevoințele fiilor săi duhovnicești. Părintele se smerește și nu dorește să-i fie cunoscută identitatea, dar acolo, foarte aproape de chilia Sfântului Ioan Iacob Noul Hozevit, acest schimonah iubitor de viață pustnicească , se roagă pentru toți românii. Restul chiliilor pusnicești din Valea Hozevei sunt astăzi pustii și sunt cercetate doar întâmplător de beduinii rătăcitori printre stâncile deșertului.

”Dorul de țară alinat de rugăciunea la Sfântul Ioan Iacob Românul”

Sfântul Ioan Iacob a pășit pentru prima dată pe pământul Țării Sfinte în anul 1936 și nu a mai plecat de aici până la sfârșitul vieții sale pământești din 5 august 1960. ”Nici după mutarea sufletului său la Ceruri, nu a părăsit Pământul Sfânt, continuând să ardă în taină precum o candelă sfântă de Paști, purtând lumina dorului după Cer. Locurile unde s-a nevoit și a slujit Sfântul Ioan Iacob în Țara Sfântă poartă duhul rugăciunilor sale, pe care le simțim toți cei care avem ascultarea la Așezămintele Românești de la Jerusalim, Jordan și Ierihon. În fiecare din aceste locuri a rămas o picătură din harul și binecuvântarea sfântului. Firește, ne este dor de casă, dar dorul de țară se alină atunci când ne rugăm la Sfântul Ioan Iacob Românul și când vin grupuri de pelerini români la Sfintele Locuri și poposesc în bisericile Așezămintelor Românești. Săvârșim împreună slujbe în graiul străbun și îi pomenim pe toți românii de pretutindeni. Așa ținem aprinsă candela de rugăciune românească, aici la Sfintele Locuri, aproape de Sfântul Mormânt al lui Hristos”.

Ori de câte ori ajung la Hozeva, simt că pășesc într-o altă lume, că mă identific cu duhul locului. De data aceasta însă, pentru toate trăirile, pentru toate imaginile vii, cât și pentru cele de dincolo de prezent, pentru toată feeria coborâtă din ceruri pe Valea Hozevei, pentru frumusețea clipei, duhovnicește împărtășită, îi mulțumesc părintelui Arhimandrit Teofil. Deși foarte tânăr, are un simț al locului și un urcuș duhovnicesc cu totul aparte. Multe din fotografiile acestui popas spiritual, mi le-a dăruit din arhiva personală, iar dialogul nostru duhovnicesc, cu siguranță va fi reluat iar și iar…De-acum știm că acolo, în Țara Sfântă, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, este un om pe care ne putem baza și care ne va însoți ori de câte ori va fi nevoie, în peregrinările noastre duhovnicești.

Articolul integral – în revista Lumea Credinței