IZVORUL TĂMĂDUIRII

Izvoare ale Tămăduirii

venerate de creştinii din întreaga lume

Autor: Mariana Borloveanu

În vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii din lumea întreagă prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care datează din cea de‑a doua jumătate a primului mileniu creştin. În ziua acestui praznic, după Sfânta Liturghie, în toate bisericile se săvârşeşte sfinţirea agheasmei mici. Pretutindeni în lume există izvoare tămăduitoare, a căror apă este vindecătoare tot timpul anului; în această zi însă, multe vindecări miraculoase s‑au întâmplat de‑a lungul vremii. Pe lângă izvoarele tămăduitoare de la noi din ţară, credincioşii caută cu evlavie izvoare cu apă vindecătoare precum cele din Turcia, Grecia, Israel şi alte aşezări creştine din întreaga lume.

Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol

Ajungând la Constantinopol, e greu să te hotărăşti în privinţa locurilor ce urmează a fi vizitate. Printre toate frumuseţile monumentale ale islamului, dincolo de zidurile vechi ale cetăţii Sfântului Constantin se află o adevărată comoară a creştinilor. Într‑un paraclis subteran, datând de prin veacul al cincilea, nu departe de Poarta Silivri, se află un izvor, care, conform Tradiţiei, a fost binecuvântat cu unul dintre cele mai iubite praznice ortodoxe: Izvorul Tămăduirii. Acest lucru i se datorează Împăratului Leon cel Mare, care în urma unei fericite întâmplări în care un orb şi‑a recăpătat vederea, a ridicat o biserică chiar peste acel izvor cu apă vindecătoare. Alături de orbul găsit de Înţeleptul Leon în pădure, cu apa izvorului s‑a tămăduit şi Teofana, soţia împăratului, şi Ştefan Patriarhul, fratele împăratului, ca şi alte personalităţi ale vremii, precum Patriarhul Ioan al Ierusalimului sau Împăratul Roman Lecapenul. Toate aceste vindecări şi multe altele au dus la împământenirea sărbătorii Izvorul Tămăduirii în toată lumea ortodoxă.

Astăzi, biserica ce adăposteşte acest izvor este, de fapt, un adevărat ansamblu monahal, aflat sub directa oblăduire a Patriarhiei Ecumenice. Dincolo de zidurile înalte ale mânăstirii, intrând în curtea interioară păşeşti pe un adevărat covor de jertfă, aceasta fiind pavată cu dale de marmură şi alte bucăţi de piatră funerară de pe mormintele grecilor, care au fost distruse şi profanate de turci. Coborând treptele care duc la izvor, te trezeşti în faţa unui adevărat edificiu din marmură albă, în mijlocul căruia te întâmpină icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, deasupra unei fântâni înconjurată de îngeri. În compoziţia icoanei este înfăţişat şi Leon, dar şi orbul despre care se spune că şi‑a găsit vindecarea în apa izvorului. Vechimea acestei icoane este legată de perioada de aur a Bizanţului, fiind minuţios realizată de meşterii vremii. De fapt este vorba despre o minune, care întregeşte minunea izvorului tămăduitor. Deşi foarte veche şi păstrată în locul acela cu multă umezeală, icoana nu a putut fi restaurată de nimeni, datorită faptului că „se curăţă singură”. Nimeni nu a reuşit să dea nici o explicaţie ştiinţifică acestui lucru neobișnuit. 

Revenind la izvor, acesta a vindecat mulţi credincioşi care au băut cu evlavie din apa sa tămăduitoare. O altă minunată întâmplare este şi aceea că în bazinul în care curge apa izvorului se află câţiva peşti aurii, despre care se spune că sunt acolo de sute de ani, numărul şi mărimea acestora rămânând neschimbate. Nici în această situaţie nimeni nu a reuşit să explice cu ce se hrănesc aceşti peşti şi cum se face că sunt aici de atâta amar de vreme.

Izvorul de la Efes al Maicii Domnului

Rămânând pe pământul Turciei, mi‑am propus să vizitez şi casa Fecioarei Maria, care se află pe Muntele Privighetorii, între localităţile Efes şi Seljuk. Aici se află o casă în care se spune că ar fi locuit Maica Domnului în ultimii săi ani de viaţă. Actuala clădire nu este însă cea originală, acest lucru fiind confirmat de arheologii care, în urma unor minuţioase cercetări, au ajuns la concluzia că aceasta este o construcţie din preajma secolului al 7‑lea. Dar, aşa cum multe dintre bisericile monumente istorice au fost ridicate pe vechile ruine, şi această casă se pare că a fost ridicată pe ruinele celei autentice. Deşi departe de alte aşezări omeneşti, în casa în care se presupune că a trăit Fecioara Maria este un permanent du‑te‑vino.

Casa este construită în formă de T şi are două camere, în prima sălăşluind astăzi un altar, iar cea de‑a doua a fost camera în care Fecioara Maria dormea. Pelerinii care au trecut pe aici au lăsat o mulţime de obiecte personale (lănţişoare, cruciuliţe, inele), în semn de mulţumire adusă Maicii Domnului. Vizitatorii sunt pelerini din întreaga lume, care vin aici pentru închinare şi rugăciune, dorind să vadă casa Maicii Domnului, dar şi pentru a bea din apa cu puteri tămăduitoare care izvorăşte chiar de sub odaia în care a locuit Fecioara. Pentru a lua din această apă, credincioşii trebuie să iasă din nou afară, pentru că acolo se află cele trei surse de apă captată din izvorul vindecător. În privinţa celor trei locuri cu apă, se spune că primul este bun pentru sănătate, al doilea pentru pace şi dragoste, iar cel de‑al treilea este aducător de bunăstare. Erau creştini care povesteau că vin de ani de zile în acest loc aducător de sănătate şi linişte.

Chiar de lângă izvoare, pelerinii trec întotdeauna şi pe lângă Zidul Dorinţelor, care la o primă vedere îţi dă impresia unui fluviu alb, ce curge întru împlinirea dorinţelor şi asta pentru că întregul zid este ticsit de mii (poate chiar zeci de mii) de bileţele, pe care vizitatorii şi‑au scris dorinţele cele mai tainice. Fiecare cu percepţia lui. Eu am băut doar din apa de izvor, cu sentimentul că poate, cândva, şi Fecioara Maria a băut din această apă. Până la urmă, pentru toţi cei ce îşi leagă speranţele de apele acestui izvor, credinţa este cea care le aduce tămăduire.

Izvorul de la Nazaret al Fecioarei Maria

Un pelerinaj în oraşul copilăriei lui Iisus este năzuinţa oricărui creştin care îşi propune să păşească pe urmele Mântuitorului Hristos şi a binecuvântatei Sale Maici, Sfânta Fecioară Maria.

Am ajuns în Nazaret în perioade diferite, în anotimpuri diferite, în dimineţi şi înserări deopotrivă, dar prospeţimea începutului de zi este mirifică pe străduţele înguste ale oraşului. Într‑o astfel de atmosferă urcam încet spre Biserica Sfântului Arhanghel Gavriil, conversând cu prietenii de drum, când unul dintre ei mi‑a atras atenţia asupra unui lucru oarecum de neînţeles. Oamenii cumpărau sticle cu apă (care în Israel este extrem de scumpă), beau din ea o cantitate oarecare, apoi, înainte de a intra în biserică, o vărsau în rondurile de flori de pe marginea drumului. Ulterior mi‑am dat seama că procedau aşa doar pentru a face rost de sticle goale, pe care să le umple cu apă tămăduitoare de la Izvorul Maicii Domnului, care se află în partea de jos a Bisericii Sfântului Arhanghel Gavriil. Despre acest izvor se spune că este locul fântânii de unde venea să ia apă însăşi Fecioara Maria şi unde s‑ar fi întâlnit cu îngerul Gavriil atunci când acesta i‑a vestit Naşterea cea mai presus de fire.

Biserica a fost construită chiar deasupra Izvorului Feciorei Maria, captat din Fântâna Mariei (Ain Sitti Mariam), cea care asigura alimentarea cu apă a Nazaretului din vremea aceea. Apa acestuia este foarte bună, răcoritoare şi vindecătoare, precum în vremurile acelea. Dar pentru a ajunge la izvorul Maicii Domnului trebuie să cobori treptele unui culoar ce porneşte din absida de nord şi care te duce la câţiva metri mai jos de nivelul actual al străzii. Lângă izvor se află icoane şi candele, care veghează duhul unui astfel de loc binecuvântat. Icoana Fecioarei Maria este redată într‑o manieră aparte, unică, aş putea spune, pentru că Maica Domnului este reprezentată cu Pruncul în pântece. Se spune că femeile care nu pot dobândi copii, la scurt timp după ce se roagă la această icoană, sunt binecuvântate cu naştere de prunci. De asemenea, bolnavii care au îndelungate şi grele suferinţe, aici îşi pot găsi vindecarea. Ultima oară am adus în ţară apă de la Izvorul Fecioarei Maria anul trecut. Peste apa aceea am mai adăugat şi apă de la Izvorul Sfântului Sava şi apă din Iordan. O păstrez lângă icoane, alături de alte sfinţenii, pentru că îşi păstrează încă prospeţimea, asemenea agheasmei. Chiar dacă eu mi‑am permis această fericită împreunare a apei de la mai multe izvoare, i‑am simţit personal puterea tămăduitoare, dăruind din ea şi altor persoane aflate în suferinţă. 

Spre deosebire de alte izvoare vindecătoare la care am ajuns de‑a lungul anilor, la Izvorul Fecioarei Maria din Biserica Sfântului Arhanghel Gavriil am întâlnit pelerini din toate colţurile lumii, cu toţii sub semnul aceleiaşi evlavii creştine.

Articolul integral – în revista Lumea Credinței