Sf. Cuv. Ioan Casian Românul şi Gherman din Dobrogea

Loc al nevoinței Sfinților Ioan Casian și Gherman

                                       

         

Trăind o vreme în Dobrogea, m-am legat mult de oamenii și locurile acelea încreștinate. Fiecare așezământ monahal își are propriile rigori monastice, dar ceea face din aceste locuri aride un univers al limpezimii trupești și sufletești, m-a impresionat întotdeauna. După ce am străbătut agale drumul de țară, prăfuit și cu mult pietriș, care începe de lângă linia ferată de la Târgușor, am ajuns la poarta Mănăstirii Sfântul Ioan Casian. Dintr-o dată, m-am trezit într-o altă lume și-acolo, în locul acela unde cerul se-ntâlnește cu pământul, am discutat îndelung cu părintele Iustin, starețul acestei sfinte mănăstiri.

La Mănăstirea Ioan Casian ajungi doar pe jos, luând-o de-a dreptul peste dealuri şi văioage, printre ciulini uscaţi şi tufe răzleţite de păducel. Nu e deloc uşor. Iarna, mai ales, Dobrogea e încruntată şi ostilă. Un vânt tăios, cu margini ca de sticlă ciobită, mătură în permanenţă Dealul Casienilor. Mănăstirea e chiar pe vârful platoului - stingheră, însingurată şi fără ziduri de apărare. Pare aproape, dar durează mult până să ajungi la ea. În rafale scurte, duşmănoase, vântul îţi taie răsuflarea, iar locul acela pare desprins din cărțile sfinte. Despre acest loc, părintele Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sf. Ioan Casian, are o viziune de suflet:

”IN MEMORIA SI INTRU VESNICA POMENIRE A DUHOVNICULUI SI INDRUMATORULUI MEU IN ARTA BISERICEASCA, PR. ARHIM. ARSENIE PAPACIOC.
Acolo unde tarana tresalta vie sub picioare, aidoma pruncului din pantecele mamei...
Acolo unde rugaciunea de foc a calugarilor sciti, trage brazda-n ceruri, facand loc vulturilor de stepa pontica, acolo unde timpul are o singura coordonata: PREZENTUL CONTINUU!
Acolo unde, seara, in tainitele pesterilor, poti asculta freamatul rugaciunii de foc a inimilor calugarilor sciti... Acolo unde exista ferestre catre cer, dar nici o usa, pentru a putea oricine sa intre nestingherit... Acolo unde batranii cu plete de lumina pana la talpi,ne-asteapta-n prag sa ne tamaduiasca... ACASA LA SFINTII NOSTRI DRAGI: IOAN CASIAN SI GHERMAN SI DIONISIE CEL MIS SI TEOTIM SI BRETANION...
ACOLO UNDE TARANA SFANTA TRESALTA VIE SUB PASII TAI... ACOLO UNDE NU SCUIPI PE UNDE CALCI... ACOLO UNDE, DUPA CE-AI FOST INTAIA DATA, ITI VINE SA ZBORI, PENTRU A NU-I CALCA PE CEI PE-AI CAROR UMERI CALCI...”

”În multe sihăstrii am poposit de-a lungul anilor, dar viața austeră a monahilor din Dobrogea, mă face să cred că tot ceea ce sălășluiește aici, este doar o continuitate a drumului pustnicesc al cărui început a fost marcat de rugăciunea și asceza desăvârșită a Cuvioșilor Ioan Casian și Gherman. Și pentru ca locul acesta binecuvântat să fie deopotrivă, lăcaș de rugăciune și liniștitoare vatră de popas, Dumnezeu a rânduit ca dulceața privegherilor să fie întregită de un mirific decor dobrogean.

Tăcerea locului nevoinței sfinților, se definește printr-o altă tăcere, a sufletului. La capătul acestui orizont al desăvârșitei tăceri, se conturează un perete stâncos, din care se deschide o mulțime de ochi uriași. Așa arată grotele, înșirate de o parte și alta a văii, în care astăzi am ajuns pentru întâia oară. O adiere mângâie privirea fascinată de frumusețea locului, iar duhul celor doi trăitori ai acestor locuri, Sfântul Ioan Casian și Sfântul Gherman, înveșnicește clipa de pustnicească nevoință. Cei doi străromâni s-au născut în același sat, în ținutul Casimcei, după care au învățat la aceleași școli, până și la oaste au fost împreună, iar prietenia statornică i-a ținut alături și pe drumul dragostei pentru Hristos. Iubind nespus de mult viața monahală, au ajuns până și în sihăstrii din Palestina, Siria și Egipt, purtând adesea convorbiri duhovnicești cu părinții aleși din chinovii și din pustie. Sfântul Ioan Casian a scris mult despre urcușul spiritual, parcurs alături de prietenul său Gherman, iar în cartea sa ,,Convorbiri cu Părinţii din Pustie’’, acesta îl numește „Sfântul Părinte Gherman’’. Există mărturii ale nevoinței acestora în Peștera Sfântului Ioan Casian, cât și în Peștera Sfântului Andrei. Cele câteva icoane din grote stau mărturie începuturilor vieții creștine pe binecuvântatul pământ dobrogean. Simțind răcoarea grotelor, fiorul rugăciunii ancestrale te face să trăiești în duh cu locul creștinat și fiecare pas te face să gândești că este cu putință ca locul pe care îl atingi să poarte urme ale pașilor sfinților rugători ai acestor meleaguri, pe pământ românesc.

Cât timp am zăbovit în aceste locuri de vis, ceața s-a ridicat, iar vântul rece, împletit cu razele soarelui dobrogean, ne-a mângâiat cu duhul Cuvioșilor Casian și Gherman, în semn de bun rămas. Îi mulțumesc Sandei, sora mea întru Hristos, cu care am împărțit bucuria acestei zile binecuvântate și fără de care nu știu dacă aș fi ajuns vreodată în acestă Hozevă românească”.             ( Mariana Borloveanu)