Lipnița sub picături de har și dalbă iarnă dobrogeană

Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul,

înveșmântată în alb

Autor: Mariana Borloveanu

O dalbă mănăstire, înveșmântată asemenea lăcașurilor grecești de închinare, mi-a înseninat privirea făcându-mă să mă opresc într-unul din locurile binecuvântate ale Dobrogei. Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul este așezată pe o ridicătură de pământ asemenea unui altar, de-a dreapta șoselei ce leagă Peștera Sfântului Andrei de Mănăstirea Dervent. Bisericuța de la intrarea în mănăstire poartă hramul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei și al Cuviosului Paisie Aghioritul, semn că popasul la Mănăstirea Lipnița este aducător de sănătate trupească și sufletească. Dar sfințenia sporește cu fiecare pas pe care îl faci în incinta mănăstirii. Atât în biserica mare, cât și în paraclisul de la demisol sau în cel de la intrare, simți mângâierea harului, care până la urmă te copleșește prin sfințeniile care sălășluiesc între zidurile mănăstirii.

Mulțime de moaște frumos mirositoare împodobesc biserica

Străbătând pustia brăzdată de viscolul dobrogean, am ajuns în vatra carstică a Dobrogei dunărene. Plămădită pe acest pământ binecuvântat, așezarea monahală de la Lipnița poartă amprenta unei îndelungate tradiții monahale, temeinic înrădăcinată în ținutul dintre Dunăre și mare.

Dacă dinafară, totul se conturează într-o mare de lumină și rugăciune, cu locuri și momente distincte, abia când ajungi în interiorul lăcașului monastic, când simți pulsul de taină al obștii, abia atunci începi să simți dulceața și intensitatea fiecărei clipe. Dincolo de frumusețea slujbelor mănăstirești din acest tărâm binecuvântat, o mare de har emană din numeroasele moaște aduse cu binecuvântare aici. Alături de moaştele Sfântului Mucenic Dasie, în biserica mănăstirii se află spre închinare şi o părticică din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul.

Tot aici, aflăm moaştele Sfântului Onufrie cel Mare, precum și părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Sfântului Ierarh Ciprian, Sfântului Andrei Criteanul, Sfintelor Mari Mucenițe Ecaterina și Varvara, Sfintelor Mucenițe Tatiana, Marina și Haritina, Sfântului Ioan Damaschin, Sfintelor Cuvioase Macrina și Singlitichia. Adevărată comoară de har și lumină!

Credincioșii care ajung aici pot găsi spre închinare și o părticică din lemnul Sfintei Cruci, precum şi o copie adusă din Rusia a icoanei făcătoare de minuni „Maica Domnului - Potoleşte întristările noastre”, dar și o copie a icoanei  ”Trihirusa” (Maica Domului cu trei mâini), primită în dar de la Sfântul Munte. Pelerinii din întreaga țară vin să se închine acestor sfințenii pe tot parcursul anului, dar, se spune că cei care se încumetă să înfrunte gerul năprasnic al iernii pentru a simți duhul acestor locuri, mare bucurie duhovnicească va avea.

”Orice lucru făcut pentru Dumnezeu cere jertfă”

Obștea acestei sfinte mănăstiri s-a format în anul 2004, pe pământul ce poartă urmele pașilor Sfântului Apostol Andrei. Piatra de temelie a bisericii cu hramul ”Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost pusă de către Înaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, in ziua de 29 august 2006. Atât biserica, dar şi întregul ansamblu monahal, au fost construite în stil bizantin, cu elemente de arhitectură tradiţională dobrogeană.

Cât despre jertfa de început a viețuitoarelor acestei sfinte mănăstiri, maica stareță Onufria Matei spune că: ”Orice lucru făcut pentru Dumnezeu cere jertfă, astfel încât şi noua mănăstire a pornit de la un simplu grajd amenajat, donat de un localnic. Acest adăpost  a servit multă vreme atât ca paraclis, dar ca și corp de chilii pentru mica obşte de maici adunată aici. Prin aceasta, mănăstirea aminteşte parcă de începuturile creştinismului, de catacombele sărăcăcioase în care se slujea în primele secole creştine cu multă jertfă, dar şi cu multă dragoste”.

 

Prin toate vetrele monastice prin care am trecut în Dobrogea, am simțit acea picătură de har care sporește puterea rugăciunii. La Lipnița am găsit o altfel de obște. Maica Onufria a sădit acea sămânță a dragostei pentru aproapele, care mai târziu a dat rod frumos și bineplăcut Domnului.

”Este esențial să gândim și să viețuim în același Duh”

Pe ieromonahul Luca Nicolcea l-am cunoscut pe când nu era preot. Tânăr profesor de religie, purtând un frumos strai popular, stătea de vorbă cu părintele Ioan. După cum vorbea și după cum își cerceta duhovnicul, puteam să jur că era deja ”pe cale”. Mare bucurie am avut când l-am revăzut, tânăr călugăr, dar și duhovnic al obștii de la Mănăstirea Lipnița, cu o impresionantă poveste de viață: ”După multă stăruinţă şi răbdare, întâiul chiriarh duhovnicesc al Dobrogei, Sfântul Apostol Andrei, mi-a rânduit loc de slujire între podgoriile vinului dulce euharistic de lângă localitatea Lipniţa. Gândul mi s-a dus atunci la un uriaş al duhului care a slujit 35 de ani într-o obște de monahii: Părintele Arsenie Papacioc, un smerit Avvă al timpurilor noastre, care mi-a fost model de slujire în obştea de călugăriţe, în care sunt azi. Ştiut este faptul că Dumnezeu lucrează prilej de mântuire tuturor oamenilor şi, aşa cum a trimis în lăcaşul său preoţi destoinici de la Evanghelicus (sau Marcu), până la vrednicii slujitori smeriţi din zilele noastre, aşa am descoperit aici cu adevărat cele mai minunate particularităţi ale slujirii într-o obşte de monahii: rugăciunea cu durere, răbdarea până la sânge şi îngăduinţa până la cer, iar smerenia până aproape de porţile Edenului.  Duhovnicul nu face   parte   din obşte, dar obştea face parte din el prin liturghisire, spovedanie şi lucrare duhovnicească. Astfel, lucrurile funcţionează în unitate, care este liantul ce trebuie  creat  şi păstrat de duhovnic, de un singur duhovnic, care trăieşte şi observă în mişcare obştea şi care poate corija cu mult tact duhovnicesc urcuşul fiecărui   vieţuitor. De aceea este bine să se spovedească toată lumea în mănăstire, pentru a se păstra unitatea şi simţirea obştii. Ca preot de mănăstire trebuie să ascult cu bucurie cu multă dragoste şi smerenie, nefiind părtinitor, iubind smerita   comunitate  monahală în care vieţuiesc, dar şi mănăstirea care-mi este casă. Astfel, iubind şi ţinând la obşte, le primesc pe toate cele grele şi prin dragoste le arăt uşoare. Sunt greutăţi pe care le întâmpin, dar întotdeauna am la îndemână rugăciunea şi nădejdea în Hristos care copleșește prin bucuria şi uimirea nemărginită a dragostei Sale. În mănăstire, slujirea duhovnicului depăşește cu mult aspectul dezlegării de păcate, căci el prin Dumnezeu caută să pună în valoare darurile şi vocaţia fiecărui fiu duhovnicesc ce-i calcă pragul, căutând pe Hristos.

Gândind toţi în acelaşi duh, fiecare îşi descoperă adevărata filiaţie, care este ascultarea de fiu al lui Dumnezeu şi de aproapele al omului. Ştiind că Duhul suflă unde vrea, ce minunat ar fi ca atunci când suflă să ne găsească pe toţi laolaltă”.

Despre obștea Mănăstirii ”Sfântul Ioan Botezătorul” multe ar mai fi de spus, dar pentru asta va trebuie să revenim în aceste locuri binecuvântate. Vă îndemn pe toți cei iubitori de Hristos, să vă opriți măcar o dată la această sfântă mănăstire, să cunoașteți această obște deosebită, dar în primul rând să vă închinați la toate aceste sfințenii tămăduitoare.

Articol apărut în revista ”Lumea Credinței”