Prima mănăstire a pustnicilor pe pământ românesc:

Locul în care Rugăciunea inimii

nu încetează nici o clipă

Autor: Mariana Borloveanu

A vorbi despre viața pustnicească din Munții Builei, trebuie neapărat să ajungi în colțul acela de rai. Este cu neputință să descrii o stare de lucruri, dacă nu devii tu însuți, parte din lumea aceea. Cu acest gând, priveam spre înălțimile semețe ale Builei, gândind că este aproape imposibil să ajung la bisericuța pustnicilor. Aceste gânduri mă frământau, în timp ce sorbeam absentă dintr-o cafea aburindă, dăruită ca de obicei, de măicuța Ecaterina. Mănăstirea Sfântului Antonie de la Iezer va rămâne întotdeauna mănăstirea mea de suflet și totuși, aici în cerdacul bucuriilor și tristeților mele de-o viață, gândul la mănăstirea din creierul munților nu-mi dădea pace, aproape că începuse să doară. Și cum Dumnezeu le rânduie pe toate cum numai El știe, întorcând privirea, am rămas mută, când de la capătul celălalt al cerdacului, îmi zâmbea duhovnicul meu, părintele Varsanufie, despre care știam că este în munți. În nemărginita Lui bunătate, Dumnezeu îmi ascultase gândurile și îmi adusese în prag cea mai cunoscătoare călăuză a tărâmului pustnicesc. Ce a urmat e lesne de-nțeles. În numai o oră și jumătate eram pe Muntele Hădărău.

Un lucru extraordinar care se întâmplă aici este rostirea neâncetată a Rugăciunii inimii. Această rugăciune sfântă și curată, care se face dinlăuntrul sufletului, este atât de puternică încât, străbătând cerurile, înaintează până la tronul Preasfintei Treimi, în fața căreia se înfățișează precum tămâia minunat mirositoare.  Prin această rugăciune si din bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, în sufletul celui care o rostește sălășluiește Harul lui Dumnezeu și îți atinge inima, iar ochiul cugetului tău rămâne treaz si contemplă. Nu trăiești nici o clipă pe Hădărău, fără să fii protejat de Rugăciunea lui Iisus. Fiecare pustnică se roagă trei ore, apoi vine alta și alta și se rotesc tot timpul. Până și la ascultări, măicuțele nu se abat de la rânduiala din obște, își văd de rugăciune, de canoanele lor. ”Dau slavă lui Dumnezeu că îl avem pe părintele Valerian, cu care împart această plăcută ascultare duhovnicească, mai spune părintele Varsanufie.  Slujim cu rândul Sfânta Liturghie, dar pentru că eu mai am și alte ascultări, părintele este cel care viețuiește mai mult în mănăstirea pustnicilor. Și o face cu multă dăruire și dragoste, pustnicia fiind un dor permanent al părintelui și o împlinire. Eu dimineața cobor la Pătrunsa, înainte urcam ( zâmbește părintele!), acum cobor, pentru că mănăstirea pustnicilor este în vârful muntelui, pe un tăpșan, într-un hotar fără hotar, aș putea spune. Când am timp, mă mai strecor spre inima pustiei, acolo unde totul pare desprins dint-o poveste. Am văzut zilele-acestea un peisaj pustnicesc, scăldat de lumina blândă a soarelui și întregit de susurul unui izvor limpede cu unduiri de cristal, minunată îngemănare între lumina cerului și prospețimea vie a apei ce izvorăște din munte. Imaginați-vă un pustnic, în locul acesta neștiut de lume, contopindu-se cu Rugăciunea inimii, în caldă binecuvântare”.

”Lumea sihaștrilor trebuie să rămână cu tainele ei”

E minunat să ajungi la mănăstirea pustnicilor, să simți căldura rugăciunii, îngemănată în prospețimea pădurii care străjuiește sfântul lăcaș. Să simți că trăiești în rugăciune, prin rugăciune. Dumnezeu m-a învrednicit să simt acest lucru până-n adâncul ființei mele. Am intrat în bisericuța mănăstirii, cu grijă să nu tulbur rugăciunea unei pustnice, care era de rând. O vreme m-am rugat într-un colț, atât cât mai încăpea un suflet acolo, pentru ca dintr-odată să mă prindă focul Rugăciunii inimii și mi-am făcut curaj să gust și eu din dulcea binecuvântare a înfrățirii întru Hristos: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa!”. Sunt încă departe… și mare curaj am avut că am încercat, dar trebuia să trăiesc această experiență, pentru a-mi da seama cât de sporit trebuie să fii rugăciune, cât de limpezit de gândurile lumești, cât de aproape de Dumnezeu! Sfânta Eufimia m-a ajutat! Am trăit apoi o tresărire lăuntrică, amintindu-mi cuvintele pe care tot ava mi le-a spus, după o noapte de rugăciune:„Lumea aceasta a sihaştrilor trebuie să rămână cu tainele ei, netulburată de oamenii din lume. Sihaştri sunt acolo şi acolo trebuie să rămână, pentru că altfel rostul lor se pierde, iar viaţa noastră a tuturor are nevoie de rugăciuni care să ne ridice din căderile noastre”.

Am zăbovit ceva vreme în raiul de pe Hădărău. Priveam cu uimire fiecare filă de viață pustnicească , dând slavă lui Dumnezeu că am ajuns să trăiesc și astfel de clipe. Fără cuvinte a fost și întâlnirea cu părintele Valerian, pe care, de fiecare dată îl împovărez cu ale mele cele lumești.

Despre părintele nu pot vorbi în câteva cuvinte și nici nu am blagoslovenie să o fac, dar poate că într-o zi, voi aduna într-o carte, toate aceste trăiri. Poate…Până atunci, adâncă plecăciune acestui sfetnic desăvârșit, care mângâie, ceartă, iubește, iartă…și fără de care ne-am pierde, îngenuncheați de păcatele noastre.

( Articolul integral – în revista Lumea Credinței)

Leacuri mănăstirești: MENTA

Autor: Mariana Borloveanu

Menta (gr: míntha)  face parte dintr-o familie foarte extinsă, alături de alte plante aromatice din Grădina Domnului. Ce poate fi mai răcoritor decât un ceai de mentă cu gheață sau un sirop rece cu frunzulițe de mentă?! Această minunată plantă pe care majoritate dintre noi o folosim zilnic, ne înviorează, dar ne și ajută în calmarea și chiar vindecarea multor afecțiuni. De la banalele bomboane cu mentă, până la macerate, tincturi, cataplasme, creme, săpunuri naturale, lumânări parfumate, toate acestea vin în ajutorul nostru de ne reconforta sau de a ne lecui de anumite afecțiuni nedorite. Din îndepărtate vremuri, oamenii aflați la drum își potoleau setea cu frunze de mentă, considerând-o un dar de la Dumnezeu pentru cei obosiți sau însetați. Peste veacuri, această plantă sfântă a reintrat în alimentația noastră, în casele noastre, în obiceiurile tămăduitoare păstrate din bătrâni.

Florile de mentă au fost miraculoase dintotdeauna

Încă de-acum sute de ani, galii își puneau buchețele de mentă  ( verde sau uscată) sub pernă, pentru a avea somnul profund și vise dintre cele mai odihnitoare. Asemenea lor, femeile slave prețuiau foarte mult menta înflorită. În ziua nunții, acestea își împleteau în păr crenguțe cu frunze și flori proaspete de mentă, ceea ce în tradiția mai multor popoare înseamnă o familie fericită și o căsnicie rodnică și îndelungată. În credința populară, menta face parte din ierburile sfinte, care trebuie să fie nelipsită din bagajele celor care călătoresc, aceasta inducând siguranță și optimism. La fiecare popas e bine ca cel aflat la drum să mestece câteva frunze de mentă, care îl vor revigora și-i vor potoli setea. Acesta era crezul viețuitorilor din Orientul Mijlociu, care știau că drumul va fi mai relaxant, dacă un buchețel de mentă înflorită va fi purtat într-un buzunar, cât mai aproape de inimă. Cu ani în urmă, în Bucovina și Maramureș, odată cu  începutul verii, se măturau odăile de șapte ori, în șapte zile la rând, cu mături făcute din tulpini de mentă proaspătă, spre a alunga boala din familiile respective.

Bomboane mentolate și bezele cu mentă, pentru astmatici

Astmul bronșic este una dintre cele mai perfide boli, necesitând modalități de calmare și ieșire din criză, într-un timp foarte scurt. În cazul în care nu aveți un spray antiastmatic, e bine ca în permanență să aveți la îndemână bomboane foarte mentolate, care pot fi găsite în comerț, sau bezele cu mentă, ce pot fi făcute în casă. Sunt ușor de făcut și se păstrează relativ bine, cu condiția să fie ținute în locuri lipsite de umezeală. Pentru o tavă de bezele, avem nevoie de 2 albușuri, 50g zahăr brun, 100g zahăr farin brun, 50g frunze proaspete de mentă, o linguriță suc de lămâie și un praf de sare. Se bat bine albușurile, amestecate cu menta mărunțită, zahăr și sare, după ce in prealabil au fost ținute timp de o jumătate de oră la temperatura camerei, iar când compoziția devine foarte tare, se adaugă și zahărul farin, împreună cu zeama de la lămâie. Se bate totul încă 10 minute, până când se întărește bine, apoi se dozează cu ajutorul unui pos, direct în tava de copt, cu oarecare distanță între ele, pe hârtia așezată pe fundul tăvii. Se introduce tava în cuptorul încins, apoi se dă focul la mic și cu ușa cuptorului întredeschisă, se coc timp de aproximativ 90 de minute. După aceea se stinge focul, iar bezelele nu se scot din cuptor, până când acestea nu sunt complet reci. Pentru consumul uzual se asezonează cu ciocolată amăruie, dar pentru calmarea crizelor de astmă se consumă ca atare.

Înghețata și jeleul cu mentă calmează oboseala cronică

După îndelungate perioade, petrecute în fața calculatorului, dar și în timpul oricăror alte activități solicitante, există un remediu care ne poate face să uităm stresul și să ne bucurăm de binevenite momente de relaxare totală. Pentru aceasta trebuie să avem la îndemână jeleu natural, făcut cu mentă, pe care îl savurăm într-o primă fază, pentru ca după aproximativ un sfert de oră să continuăm cu o porție de înghețată de mentă, servită între feliuțe de măr verde.

 Aceasta din urmă constituie cel mai rapid antidot, pentru a scăpa de oboseala cronică. După câteva astfel de porții delicioase, veți constata că sunteți odihniți și binedispuși.

Lumânări mentolate pentru afecțiuni respiratorii

În componența acestor lumânări parfumate intră atât ceară curată, cât și ulei de mentă, extras din planta întreagă, chiar înainte de a înflori, prin distilare cu abur. Alături de mentol, care este componenta esențială, aceste lumânări mai conțin și acid oleanolic și cetone. Respirând aerul dintr-o încăpere în care arde o astfel de lumânare, beneficiem de mai multe efecte terapeutice: are proprietăți decongestionante și antispasmodice, foarte utile în bolile de astm, sinuzită sau bronșită. Aceste lumânări mentolate acționează eficient și rapid în cazul crizelor cauzate de afecțiuni respiratorii, fiind foarte eficiente în calmarea acceselor de tuse convulsivă sau tuse tabagică. Culoarea și parfumul acestor lumânări constituie un alt factor calmant și relaxant.

( articol publicat în revista Leacuri și Rețete mănăstirești)

Leacuri mănăstirești: ZĂPADA

Peregrinările din timpul iernii la mănăstirile din creierul munților sau chiar la cele din zona de câmpie, te încarcă sufletește cu o stare de bine, această încărcătură fiind datorată atât viețuirii monastice, dar și a abundenței de alb, cu care iarna ne răsfață pe toți. Întotdeauna călugării sunt binevoitori în a ne împărtăși din cunoștințele lor în privința tratamentelor naturiste, dar despre zăpadă, mărturisesc sincer că n-aș fi căutat niciodată metode de vindecare a bolii.  Sora Maria, părintele Nifon, părintele Simeon, cu toții mi-au împărtășit experiențe proprii, dar aflate și de la alți călugări, prin care zăpada nu le-a adus viroze, ci mai degrabă vindecare.

Cine ar fi crezut că zăpada poate ameliora reumatismul?

Maica Serafima de la Mănăstirea Bistrița, dar și alte maici din Bucovina, mi-au povestit despre un preot german, Sebastien Kneipp, renumit pentru tratamentele naturiste cu apă, care recomandă atât bolnavilor cu probleme circulatorii, dar şi oamenilor perfect sănătoşi mersul desculţ prin rouă şi prin zăpadă. Acesta prescrie zăpada ca mijloc de vindecare şi revitalizare a întregului organism, dar şi ca măsură profilactică pentru cei predispuşi la bolile anotimpurilui rece. Mersul cu tălpile goale prin zăpadă este fabulos, dar acesta nu trebuie să depăşească 1–2 minute. După aceea trebuie să punem în picioare şosete de lână şi să mergem câteva sute de metri, rulând bine talpa pe sol. Prin această metodă, sângele se pune în mişcare. Picioarele se încălzesc foarte tare, transmiţând căldura şi în restul organismului, iar senzaţia imediată este de înviorare totală şi de tonus excelent. Acest exerciţiu trebuie făcut zilnic, mărind progresiv mersul în zăpadă până la 5 minute. Bineînţeles, metoda nu este recomandată persoanelor care sunt deja bolnave, deoarece ar putea agrava afecţiunea. Pentru femei însă, este extrem de benefic, fiind un mijloc sigur de prevenire a cistitelor şi a infecţiilor urinare, anexitelor, artritelor şi reumatismului.  De asemenea, picioarele nu vor mai fi reci, iar crizele de sciatică vor fi mai rare şi mai puţin dureroase. În privinţa cârceilor, dar şi a deranjamentelor digestive ce apar din cauza frigului, acestea vor dispărea cu desăvârşire.

Copiilor frecați cu zăpadă le crește imunitatea

Într-o iarnă extrem de geroasă, părintele Christodulos, care venise de la Sfântul Munte, stătea sub nucul din curtea mănăstirii şi îşi freca mâinile cu zăpadă. În momentul acela n-am înţeles mare lucru, dar seara, la trapeză, ne-a desluşit taina acelui moment. ”Dacă tot aţi ajuns în zăpadă (spunea părintele), încercaţi şi să vă frecaţi mâinile puternic cu ea, nu mai mult de două minute, după care puneţi mănuşi călduroase şi faceţi mişcări ale degetelor şi încheieturilor. Circulaţia la nivelul mâinilor va fi mai bună, nu vor degera, iar dacă aveţi eczeme şi infecţii dermatologice ale degetelor, acestea se vor vindeca mai rapid“. Pe vremuri, copiii erau băgaţi în nămeţi şi frecaţi cu zăpadă pe întregul corp pentru a avea poftă de mâncare şi rezistenţă la boli. Erau înfăşuraţi apoi în pături groase şi aduşi apoi să transpire lângă soba încinsă. De la părintele Christodulos am aflat că prin terapia cu zăpadă se ameliorează şi tulburările psihice, fobiile şi eczemele de la nivelul întregului corp.

 Asociată cu mișcarea, zăpada contribuie la călirea organismului

Zăpada este un factor terapeutic cu efecte extraordinare, considerat de unii chiar un „medicament” special. Îl avem la îndemână, dar nu ştim să profităm de el. Călirea organismului cu ajutorul zăpezii are efecte miraculoase asupra sistemului imunitar. Zăpada este un puternic antiinflamator, calmant, vasoconstrictor şi tonic pentru piele. Zăpada, în asociere cu mişcarea, duce la reglarea circulaţiei periferice şi a ritmului cardiac. După cum se ştie, alternanţa între cald şi rece tonifică pielea, iar apa rezultată din topirea zăpezii, care e, de fapt, apă de ploaie, este indicată pentru întreţinerea pielii şi a părului. Terapia cu apă de zăpadă este în mod cert o ramură a hidroterapiei, o metodă naturistă ce ajută nu numai la vindecarea unor boli, ci şi la prevenirea acestora.

Zăpada le vine de hac atacurilor de panică!

Frecând cu zăpadă proaspăt ninsă, atât fața, cât și palmele, se va simți o căldură cu totul altfel, decât cea obișnuită. Vechii călugări aveau o metodă proprie: își frecau mai întâi fața cu zăpadă, apoi mâinile timp de 2-3 minute, după care își puneau mănuși groase de lână, mișcând alte 4-5 minute degetele și plimbându-se prin zăpadă. În scurt timp, se încălzeau puternic și aveau o inexplicabilă stare de bine. Acest leac îmbunătățește reflexele pe vreme geroasă, previne atacurile de panică, îmbunătățește circulația sangvină și previne apariția degerăturilor.

Mariana Borloveanu

Leacuri mănăstirești: Durerile cervicale cedează la unguentul cu MESTEACĂN

Mesteacănul în toată splendoarea lui, ne impresionează în orice anotimp. La fel şi frunzele şi mugurii săi, se folosesc atât vara cât şi iarna. Pentru obţinerea miraculoasei alifii de mesteacăn se foloseşte de preferinţă un vas de lut, sau, în cel mai rău caz, de porţelan. Ideal este ca la prepararea unguentului să se folosească muguri tineri şi frunze verzi, proaspete.

La o mână de frunze şi una de muguri de mesteacăn, se adaugă 100g unt de casă fără sare. Acestea se pun în straturi subţiri, în vasul de lut sau de porţelan, aşezându-se un rând de frunze, unul de unt, unul de muguri, din nou unul de unt şi tot aşa până când se epuizează cantităţile propuse. Vasul este apoi închis ermetic şi lăsat timp de 24 de ore într-un loc mai cald. După aceea se strecoară totul printr-o sită deasă, se adaugă o linguriţă de pudră de camfor şi se mestecă bine, până la dizolvarea completă a pudrei. Acest unguent calmează majoritatea durerilor reumatice, având un efect deosebit în cazul spondilozei cervicale. Se aplică pe suprafaţa dureroasă numai seara, până la dispariţia durererii. Se poate relua la nevoie şi se păstrează la rece 8-10 luni de zile.

Autor: Mariana Borloveanu  - Din ghidul terapeutic ”Leacuri mănăstirești”

Leacuri mănăstirești: TĂMÂIA

Autor: Mariana Borloveanu

Sfântul Apostol Pavel, în înălţătoarele sale epistole, fiind inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, ne învaţă că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi „spre miros de bună mireasmă” (Efeseni 5, 2), iar în Corinteni II 2, 15, vorbind despre Sfinţii Apostoli, spune că ” ei sunt bună mireasmă” a lui Dumnezeu, adică balsam de tămâie. Despre tămâie am aflat multe lucruri interesante, în nenumăratele întâlniri duhovnicești, pe care ani de zile le-am avut cu părintele Pahomie, de la Mănăstirea Cozia.

Însoţeşte toate rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu     

  

De câte ori intru pe poarta unei mănăstiri am senzaţia că simt adiere de flori din grădina Raiului, dar, dincolo de acest balsam, la intrarea în biserică, o altă mireasmă mă învăluie în binecuvântat parfum de tămâie. N-am să uit niciodată o trăire pe care am avut-o la Mănăstirea Cozia, cu multă vreme în urmă. Era o frumoasă seară din Săptămâna Patimilor şi, după ce am ieşit de la Denie, simţeam că plutesc. În pridvorul mănăstirii m-am oprit pentru binecuvântare la părintele stareţ Gamaleil şi i-am mărturisit ce încărcătură specială simţeam şi ce prospeţime a respiraţiei îmi conferea mirosul acela de brad şi flori de primăvară ce plutea în aer. A zâmbit îngăduitor părintele şi mi-a arătat uşile larg deschise ale bisericii. În clipa aceea m-am simţit ca un copil care tocmai făcuse o poznă şi, retrăgându-mă în chilie, am meditat până noaptea târziu la Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul, ce ne dezvăluie imaginea unei Liturghii cereşti, în care tămâia este elementul esenţial ce însoţeşte toate rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (Apocalipsa 8, 3-4). Şi mai este o cântare ce ne mângâie în suferinţă: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta!“ (Psalmul 140, 2).

Magii au adus-o pentru Iisus Mântuitorul

Magii care au venit să se închine la Ierusalim au adus aur, smirnă şi tămâie. Ultima este simbolul rugăciunii de cinstire a lui Dumnezeu. Şi magii care au venit să se închine Fiului lui Dumnezeu I-au adus în dar aur, smirnă şi tămâie: „Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s-au închinat; şi deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă“. (Matei 2, 11). Tămâia a fost folosită din cele mai vechi timpuri în ritualuri religioase, având menirea de a favoriza o respiraţie profundă, calmă, fapt ce induce o stare de spirit ideală pentru rugăciune şi meditaţie. De fapt, aceasta este o răşină obţinută dintr-un arbust (Boswelia sacra) ce creşte în Orientul Mijlociu. Este înalt de aproximativ 3-6 metri şi are florile alburii. Acesta creşte prin crăpăturile stâncilor din munţi sau prin pietrişurile din vecinătatea mării. Prin incizii longitudinale în scoarţă se scurge un lichid lăptos ce, în momentul în care intră în contact cu aerul, se solidifică, formând bucăţi de dimensiuni diferite, de culoare gălbuie.

Scăpaţi de pietrele la rinichi şi la fiere

Pe lângă durerile de cap şi complicaţiile legate de acestea, nebănuite sunt metodele prin care vieţuitorii din mănăstiri îşi tămăduiesc afecţiunile de orice fel. De la părintele Casian de la Mănăstirea Gura Motrului am aflat că un tratament cu tămâie şi ulei de măsline care te scapă pentru totdeauna de pietrele nedorite ce se depun la rinichi sau la fiere. Pentru aceasta va trebui ca timp de 23 de zile să respectaţi următoarea schemă de tratament: În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, veţi urma tratamentul cu tămâie şi ulei de măsline. În prima zi se ia un bob de tămâie şi o lingură cu ulei de măsline. În cea de-a doua se iau două bobiţe şi o lingură cu ulei măsline. Din ziua a treia se iau trei bobiţe de tămâie şi o lingură cu ulei de măsline, apoi patru, cinci, şase... până în ziua a 12-a, când se consumă 12 bobiţe şi trei linguri cu ulei. După 12 zile se continuă tratamentul în ordine descrescătoare: în ziua 13 se iau 11 bobiţe şi trei linguri. În ziua 14 - 10 bobiţe şi două-trei linguri, apoi nouă, opt, şapte... până în ziua 21.După această cură se face pauză de o zi, apoi se beau timp de trei zile câte două căni cu ceai de pelin pe zi (una dimineaţa şi una seara). În timpul tratamentului trebuie să aveţi mare grijă să puneţi tămâia direct pe limbă, fără să atingeţi dantura şi apoi să înghiţiţi uleiul de măsline. După pauza de o zi, pe lângă ceaiul de pelin, mai beţi şi o cană cu suc de lămâie la fiecare masă de prânz.   

Absoarbe cheagurile de sânge şi vindecă vasele sparte ale capului

Vestitul vindecător de la Mănăstirea Dervent, părintele Elefterie, pe lângă cunoscuta călcătură monahală, mai avea şi alte leacuri, printre care şi tratamentul cu tămâie şi miere împotriva durerilor de cap. Pe o piele de miel sau de oaie, proaspăt jupuită, întindea miere de albine lichidă şi tămâie foarte bine pisată. Punea pe capul bolnavului blana şi o ţinea până când mierea se usca. Astfel cu acest tratament, părintele Elefterie vindeca durerile de cap, dar şi sechelele loviturilor, inclusiv vasele sparte şi cheagurile de sânge ce, în urma aplicării acestui tratament, se trăgeau şi dispăreau.

…continuarea în volumul  ”LEACURI MĂNĂSTIREȘTI”

Leacuri mănăstirești: LUCERNA energizează organismul și subțiază sângele

Autor: Mariana Borloveanu

Tămăduitorii tradiţionali  din China, recomandau lucerna în majoritatea afecţiunilor şi asta pentru că, înainte de toate, era considerată: ” cel mai puternic fortifiant al sistemului imunitar, echilibrând capacitatea fizică a organismului ”. Și la noi, vechii monahi foloseau ceaiul de lucernă ca leac, datorită clorofilei, nutrienţilor, mineralelor şi vitaminelor pe care această plantă le conţine. Despre efectele miraculoase ale lucernei, care abundă în vitameine B și E, am aflat de la maica Ecaterina de la Iezerul Vâlcii, când într-o seară, înainte de a porni spre un loc de rugăciune din pustie, maica mi-a pregătit un sandwich cu pâine pustnicească și germeni de lucernă.

Planta înmagazinează o cantitate foarte mare de clorofilă, motiv pentru care, acest remediu este recomandat în tratarea afecţiunilor hematologice şi în stagnarea evoluţiei varicelor esofagiene. De asemenea, vitaminele B6, E şi D, precum şi calciul, magneziul, fosforul şi potasiul conţinute de lucernă ajută la întărirea sistemului osos, dar şi la fortifierea imunităţii. Frunzele şi florile de lucernă se pot mânca zilnic, sub formă de salată, la care se adaugă doar ulei de măsline şi lămâie, după gust. Efectele se văd după o lună de zile.

Germenii de lucernă subţiază sângele

Dacă la început tămăduitorii recomandau consumul frunzelor proaspete de lucernă, cu timpul au găsit o altă modalitate de a se folosi de binefacerile acestei plante şi anume consumarea în stare proaspătă a germenilor. În perioada de iarnă, seminţele germinate de lucernă sunt un deliciu, dar şi un remediu naturist foarte benefic, ajutând la subţierea sângelui şi la o bună circulaţie periferică. Într-un borcan de 800ml se pun 5 linguri cu seminţe de lucernă, după ce în prealabil au fost bine spălate şi se acoperă cu apă. Se acoperă borcanul cu un tifon şi se lasă la temperatura camerei timp de patru zile şi patru nopţi. În tot acest timp, la fiecare12 ore, se scurge apa din borcan şi se spală seminţele, adăugându-se din nou apă proaspătă ( cam un 100ml) şi se acoperă totul. După primele două zile, borcanul se înclină şi se aşează cu gura în jos, pe o farfurie, astfel încât surplusul de apă să se poată scurge prin tifon. În cea de-a treia zi se vor observa seminţele încolţite şi se vor mai lăsa încă 24 de ore la lumină şi căldură, astfel încât să avem în borcan germenii de lucernă înverziţi. Se scot apoi din borcanul în care au germinat şi se clătesc sub un jet de apă rece. Se mănâncă totul pe parcursul unei zile.

…continuarea în volumul  ”LEACURI MĂNĂSTIREȘTI”

Leacuri mănăstirești: DETOXIFIEREA NATURISTĂ,mai eficientă decât medicamentele

Autor: Mariana Borloveanu

Pentru călugării care trăiesc în mănăstiri ce se află în locuri izolate, un lucru de mare preț este menținerea unei sănătăți care să le permită viețuirea într-o astfel de lume. În primăvara anului 2004, pe când mă aflam într-un pelerinaj în Grecia, am cunoscut-o pe stavrofora Evghenia de la Mănăstirea Kato Xenia. La cei 78 de ani, maica parcurgea zece-paisprezece km zilnic, culegându-și ea însăși ierburi de leac. Și pentru că ne-am întâlnit într-un anotimp propice purificării organismului, mi-a destăinuit câteva dintre metodele de detoxifiere, pe care maicile le practică de sute de ani. Leacurile cu ceaiuri, asociate cu macerate din fructe şi legume detoxifiază și energizeză, ajutând la eliminarea masivă a deşeurilor, iar un tratament eficient ne scapă de tulburări digestive, renale şi hepatice dintre cele mai grave. Maica Evghenia spunea că: ” Leacul vine întotdeauna pe aripi de înger și nu se poate ajunge la o desăvârșită vindecare, dacă nu i-l dai trupului și sufletului în cele patru posturi mari ale anului”.

6 ceaiuri elimină masiv toxinele din organism

Detoxifierea organismului se face periodic, de preferinţă în cele patru posturi mari ale anului : Naşterea Domnului, Învierea Domnului, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Adormirea Maicii Domnului. Perioadele de post reprezintă ocazii foarte bune pentru detoxifierea organismului, ajutaţi fiind şi de puterea rugăciunii. După cum bine ştim, acumularea în exces a rezi­duurilor în anumite organe ale corpului, dar şi în sânge afectează funcţionarea nor­mală a sistemului limfatic, ceea ce face ca toxinele să fie acumulate de la nivelul pielii, până la ficat sau splină, determinând apariţia eczemelor  şi afecţiuni hepatosplenice severe. O cură cu ceaiuri din plante elimină toxinele şi redau sănătatea organismului. Acestea se vor administra, după cum urmează: În prima zi se beau trei căni cu ceai verde, înaintea meselor principale; a doua zi, înaintea micului dejun se bea o cană cu ceai de urzică, urmând ca după mesele de prânz şi seară să se mai bea câte o cană din acelaşi ceai; în ziua a treia se bea un litru de ceai de muşeţel, pe parcursul întregii zile; în cea de-a patra zi, la orele 08,00 şi 16,00 se bea câte o cană cu ceai de ciulinul laptelui, iar la orele 12,00 şi 20,00, câte o cană cu ceai de trei fraţi pătaţi; în ziua a cincea se va bea dimineaţa o cană cu ceai de ciulinul laptelui, iar între orele 10,00 şi 20,00 se va bea un litru de ceai de soc, cu înghiţituri mici. Aceste ceaiuri, consumate pe parcursul a cinci zile elimină masiv toxinele, regenerează ficatul şi accelerează funcţiile de detoxifere ale acestuia. În cele cinci zile de tratament nu se vor consuma prăjeli, dulciuri, carne sau alcool.

Cel mai bun detoxifiant pentru persoanele vârstnice

Pentru absorbţia gazelor şi a substanţelor toxice acumulate sau rezultate în urma metabolismului, există un remediu naturist, care grăbeşte eliminarea toxinelor din organism. Pentru aceasta avem nevoie de:  ½ kg ţelină, ½ kg sfeclă roşie, ½ kg morcovi, ½ kg mere, ½ kg miez de nucă, ½ kg miere de albine, zeama de la 4 lămâi,1 litru vin alb de ţară. Se spală bine fructele şi legumele,se taie în bucăţi mici şi se trec prin blender, după care se toarnă peste ele zeama de lămâie şi vinul alb. Se amestecă totul cu o lingură de lemn, până la omogenizarea completă, apoi se păstrează într-un vas închis ermetic, la frigider, timp de o săptămână. După aceea se vor administra câte două linguri din acest amestec, înaintea celor trei mese principale, până la terminarea întregii cantităţi. Acest tratament se poate face din trei în trei luni şi ajută la detoxifierea și energizarea persoanelor de vârsta a treia.

...continuarea în volumul  ”LEACURI MĂNĂSTIREȘTI”