Slujbe si obiceiuri in Sapatamana Patimilor

 Cele mai impresionante slujbe şi ceremonii liturgice se oficiază în vinerea din Săptămâna Patimilor. Acestea reproduc într-o formă aleasă patimile, moartea şi îngroparea Mântuitorului Hristos, manifestându-se într-un mod impresionant şi cu o puternică încărcătură spirituală asupra sufletelor credincioşilor. Prohodul Domnului se cântă la denia din Vinerea Mare în toate bisericile ortodoxe. Cântarea are trei stări(variante) şi între acestea preotul face câte o scurtă slujbă, specifică prohodirii. Prohodul reprezintă bocetul Fecioarei Maria la punerea în mormânt a lui Iisus, iar în această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi se ţine post negru.

 Se spune că în Joia Mare morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Sărbătoarea Moşilor, atunci când se împarte pentru plecarea sufletelor acestora. Despre ouăle înroşite în ziua de Joi Mare, se spune că nu se strică tot anul. Unii oameni le păstrează şi cred că dacă acestea se strică se vor îmbolnăvi, iar dacă "seacă" voi fi sănătoşi. Vorbe din popor spun că nu e bine ca Joi, în Săptămâna Patimilor, să se spele rufe, iar în Vinerea Mare nu se coase şi nu se mănâncă urzici şi oţet.

În Sfânta şi Marea Joi, la sfârşitul Sfintei Liturghii există rânduiala spălării picioarelor, în amintirea gestului făcut de Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Cina cea de Taină, când a spălat picioarele celor 12 apostoli. Această rânduială se săvârşeşte în mănăstiri şi este oficiată de stareţul mănăstirii, care spală picioarele a 12 dintre vieţuitorii acelei obşti.

Există obiceiul ca în Vinerea Patimilor credincioşii să treacă de trei ori pe sub masa pe care se află Sfântul Epitaf, consi­derând că astfel se vor însănătoşi dacă sunt bolnavi sau vor avea zile mai bune în toate cele.

Credincioşii Bisericii noastre ştiu că în această perioadă ne apropiem de Dumnezeu mai mult decât oricând. Pregătirile pentru sărbătoarea Învierii Domnului trebuie făcute cu multă cumpătare, pentru a nu tulbura din profunzimea spirituală a acestei perioade. În toate casele românilor candela trebuie să ardă neâncetat, iar în miros de smirnă şi tămâie, evlavia să sporească în aşteptarea marii sărbători. De la rugăciunile de dimineaţă şi până la deniile din fiecare seară a săptămânii, totul trebuie să devină o permanentă rugăciune.