Mariana Borloveanu
Mare bucurie avem noi românii pentru darul pildei Sfinţilor Brâncoveni! Duhul Sfânt Însuşi lucrător în Sfinţi a coborât şi pe plaiuri oltene, la Sfânta Mănăstire Brâncoveni, acolo unde Liturghia arhierească a reunit ierarhi din toate colţurile ţării, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Sute de credincioşi au înfruntat arşiţa necruţătoare a verii, pentru a primi binecuvântarea Harului Divin. Slavă lui Dumnezeu că mai trăim şi astfel de clipe, cu o încărcătură spirituală aparte.
Rugăciune către Sfinţii Împăraţi Brâncoveni
O, Sfinţilor martiri Brâncoveni, care, prin înţelepte osteneli, comoara sfintei şi dreptei credinţe până în sfârşit o aţi păzit şi de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejita cunună muceniceasăa aţi primit! Ce graiuri vom îndrazni a va aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viaţă, de buni iconomi şi credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum şi sfârşitul vostru vitejesc, de adevăraţi eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ţti făcut privelişte de multă mirare oamenilor şi îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem ingreuiaţi de multe, mari, grele, şi nepocăite păcate şi nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări şi de sfintele voastre virtuţi şi să ne dea o cuvioasă îndrăzneala, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde şi către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul şi Atotştiitorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi şi către voi, ca şi către aceia care, călătoria vieţii prin valea ispitirii şi a plângerii acestui veac înşelator bine săvârşind, ca aurul trecut prin foc de şapte ori v-aţi lămurit şi aţi ajuns lăcaşuri sfinţite, în care Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălăşluit.
No comments:
Post a Comment