Predica la Pogorârea Duhului
Sfânt
PARINTELE GALERIU
Odraslita prin si din sangele lui Hristos pe Cruce, Biserica se naste
din Duhul Sfant la Cincizecime si intra vizibil in istorie.
Dupa Cina cea de Taina, Mantuitorul rosteste ucenicilor Sai acest cuvant
greu: “Eu va spun adevarul: va este de folos ca sa Ma duc Eu” (Ioan
16,7). Ucenicii se intristeaza. Cum, Doamne, “este de folos” Sa ne despartim?
Iisus explica: “De M-ati iubi, v-ati bucura ca Ma duc la Tatal… Ca, daca nu Ma
voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite
la voi.” Iisus Hristos dezvaluie taina duhului: spiritualizarea si
universalizarea prezentei Lui in noi, in Duhul Sfant, deci a mantuirii noastre.
Iisus petrecuse cu ucenicii trupeste in acei ani ai harului. A fost cu ei fata
catre fata; cu ei, langa ei. Cat L-au inteles, cunoscut? Ispitit de o slujnica
in curtea arhiereului despre Mantuitorul, Petru va spune: “nu cunosc pe omul
acesta” (Matei 26,72). Si noi, trupeste, putem petrece langa cineva ani si zeci
de ani fara sa-l cunoastem, fara sa stim ce se petrece in sufletul lui. E o
marginire, o limitare a materiei in timp si spatiu. Numai cand se deschid ochii
duhului, cand se lumineaza “ochii gandului” in trupul sfant, intelegi, cunosti
cu adevarat lumea cerului si a pamantului si te rezidesti in ea. Pentru aceasta
a venit Hristos si a trimis Duhul Sfant de la Tatal.
Si a savarsit acest lucru temeinic, prin Inviere si Inaltare. Inca in
Inviere lucreaza in ucenici o trecere pascala de la trup la duh, fiind cu ei
cand vazut, cand nevazut.
Dar cresterea in simtirea duhovniceasca, spirituala, devine tot mai
revelatoare prin Inaltare. Inainte de a Se “desparti” si Inalta la cer, Iisus Hristos
fagaduieste ucenicilor: “Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul
veacului” ( Matei 28,20). Deci Se va inalta fara sa Se desparta de ei, de
noi, de lume. Preamareste, in acest sens, cantarea Bisericii: “Pe cele de pe
pamant unindu-le cu cele ceresti, Te-ai inaltat intru slava, Hristoase,
Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despartit, ci ai ramas nedepartat,
graind celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra”
(Condacul Inaltarii Domnului). Suirea, Inaltarea la cer inseamna umplerea tot
mai deplina a firii Lui omenesti cu infinitul dumnezeirii, in Duhul Sfant, pana
la dreapta Tatalui; or, nu era departare, ci, dimpotriva, o tot mai adanca
apropiere si unire cu noi – o coincidenta intre tronul dumnezeiesc si intimitatea
noastra, datorita si faptului ca Insusi Trupul omenesc al Domnului sade pe
“tronul dumnezeiesc”. Dupa aceasta plinire a inaltarii firii umane in Hristos
pana la dreapta Tatalui, urmeaza lucrarea, raspandirea, extinderea mantuirii si
suirii noastre in harul si Adevarul Lui. Duhul Sfant, de la Care S-a intrupat
Fiul, pogoara – trimis de la Tatal – pentru ca Fiul “sa ia chip” luminos si in
fiii oamenilor. Faptul se petrece la cincizeci de zile dupa Inviere.
Si, intr-adevar, in acea zi, “din cer, fara de veste s-a facut un vuiet
ca de suflare de vant ce vine repede si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si
li s-au aratat impartite limbi de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au
umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le
dadea lor Duhul a grai. Si erau in Ierusalim locuitori iudei, barbati cucernici
din toate neamurile care sunt sub cer. Si, iscandu-se vuietul acela, s-a adunat
multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe Apostoli vorbind in limba
sa… Multime de parti so mezi, si elamiti, si cei ce locuiesc in Mesopotamia, in
Iudeea si Capadocia, in Pont si Asia, In Frigia, in EgiptLibia, romani in
treacat… iudei si prozeliti” (Fapte 2, 2-11).
Si, intrucat unii dintre
iudei, auzindu-i pe Apostoli graind in felurite limbi, huleau zicand ca sunt
“plini de must”, beti, atunci Petru Apostolul, ridicandu-se in mijlocul lor, a
inaltat cuvantul. Si, precum incredintase Hristos: “Cel ce crede in Mine… rauri
de apa vie vor curge” (Ioan &, 38) (adica din inima si din gura lor),
intr-adevar, asa se petrece acum prin Apostolul care rosteste: “Barbati iudei
si toti… luati in urechi cuvintele mele. Acestia nu sunt beti, ci se plineste
acum spusa Proorocului: in zilele din urma, zice Domnul, vor turna din Duhul
Meu peste tot trupul” (Fapte 2, 14-17); si, vestindu-L pe Hristos in puterea
Duhului Sfant – Care topise in el si frica, si nestiinta – incheie cuvantul:
“Sa stie toata casa lui Israel ca Dumnezeu pe acest Iisus, pe Care voi L-ati
rastignit, L-a facut Domn si Hristos” (Fapte 2, 3-6). Si Duhul Il vestea, Il
raspandea, pentru ca Hristos sa ia chip chiar din acea zi, in Duhul Sfant, in
mii de inimi; raspandirea prezentei in duh a lui Hristos, a spiritualizarii si
universalizarii mantuirii. Duhul nu are hotar, Si asa, la propovaduirea
Apostolilor, cei de fata, patrunsi la inima, au intrebat cu ravna pe Petru si
pe ceilalti Apostoli: Barbati frati, ce sa facem? Si a zis catre ei: Pocaiti-va
si sa se boteze fiecare in numele lui Iisus Hristos… si veti primi darul
Duhului Sfant. Si s-au botezat in acea zi ca la trei mii de suflete.” (Fapte 2,
37-41). Rasadul Parintelui ceresc, Fiul prin Care toate s-au facut si se refac,
S-a semanat si Se seamana de atunci mereu, in Duhul Sfant, in fiecare suflet.
Trei cuvinte smerite de de lgatura (prepozitii) ne stau la inima,
talcuind aceasta taina: “prin”, “din” si “in”. “Prin” ne indreapta cugetul la
Fiul, la Hristos: “Prin El, toate s-au facut” si iarasi: “prin Mine, de va
intra cineva, se va mantui”. “In” ne indreapta cugetul la Duhul: “nimeni nu
poate sa zica: Domn este Iisus, decat in Duhul Sfant” (ICorinteni 12,13). “Din”
ne inalta cugetul deopotriva la Fiul si la Duhul Sfant: “voi turna din Duhul
Meu” zice Domnul prin profetul Iolil. Pentru ca, apoi, Mantuitorul sa adauge:
“cand va veni Acela, Duhul Adevarului… Ma va slavi, pentru ca din al Meu va lua
si va vesti” (Ioan 16,14).
Duhul Sfant, cu puterea infinitului Sau divin, ia rasad din infinitul
divin al Fiului si raspandeste prin El si impreuna cu El chipul Lui in fiecare
suflet botezat. Amin.
No comments:
Post a Comment