Puterea rugăciunii trăite
în pustie
Doar pustnicii mai ştiu să traiască viaţa la
apogeul ei. Ei sunt cu adevarat „purtători de Dumnezeu“, trăind viaţa lui Hristos,
în trupuri istovite de nevoinţă şi de slujirea aproapelui. Aceşti nevoitori sihaştri
trăiesc în acelaşi timp şi credinţa şi faptele. Credinţa fără fapte este o iluzie,
iar faptele fără credinţă sunt amăgire. Dumnezeu m-a învrednicit să trăiesc puterea
rugăciunii în pustie. Dar despre asta nu
ştiu dacă voi putea vorbi vreodată…
Racoarea munţilor iţi ţine mintea trează, iar
stâncile cu vârfurile lor ascuţite, străpung cerul asemenea “Rugăciunii Inimii”.
Când te rogi în pustie, simţi cum Duhul Sfânt
coboară dintr-o dată, învăluindu-te, prinzându-te. Sunt clipe în care te
cuprinde teama, dar şi dorinţa de a ramâne acolo.
Noaptea
în pustie este lucrul cel mai de folos cu putinţă.
Voi pastra întotdeauna
în suflet fiecare secundă a trăirilor pe care le-am avut în pustietatea
munţilor, în locurile acelea unde cerul coboară pe pământul însetat de
rugăciune.
Amin!
No comments:
Post a Comment