Aproape
de Podul lui Dumnezeu
De cum ajungi pe plaiurile de legendă din Mehedinţi, mai ales dacă
se-ntâmplă să fie în luna lui mai, mirajul pădurii de liliac de la Ponoarele
te-nvăluie dintru început. Cu greu te poţi hotărî, pentru că ai de ales între
aerul proaspăt al pădurii şi farmecul cu totul aparte al Peşterii şi Podului
lui Dumnezeu, străjuit de cele două lacuri ale Zătonului. În această lume de
vis, te trezeşte silueta albă a Bisericii „Sfântul Nicodim de la Tismana“, care
întregeşte vatra de spiritualitate a acestor meleaguri, prin care sfântul se
pare că a trecut. Oamenii locului poartă cu ei legendele veacurilor,
pentru ca astăzi să trăiască bucuria de a fi păstoriţi de un ierarh care s-a
născut pe meleagurile acelea şi pentru care Dumnezeu a rânduit ca la călugărie
să primească numele Nicodim.
O adevărată arcadă de calcar ce se arcuieşte parcă peste timp îţi
dezvăluie un pod de piatră nefăcut de mână de om, o minune a naturii care
mângâie privirea şi fascinează în egală măsură mintea. Podul poate fi admirat
în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre
Valea Pragului, cu structura sa etajată, formată prin eroziunea apelor şi a
vântului. Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele este al doilea pod natural din
Europa, ca mărime, şi singurul care este şi funcţional, având în vedere că pe
deasupra sa trece şoseaua care leagă Drobeta-Turnu Severin de localitatea
mehedinţeană Baia de Aramă, ajungând în final la staţiunea Băile Herculane.
Acest miraculos pod natural s-a format prin prăbuşirea unui perete al peşterii
Ponoarele, care este brăzdată de mii de galerii subterane şi care, prin
arhitectura interioară deosebită, este de o mare atracţie turistică. Deasupra
peşterii şi a podului se află un adevărat labirint de formaţiuni carstice.
Aceste încreţituri calcaroase, cunoscute sub numele de „lapiezuri îngropate“,
alcătuiesc Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei, formaţiuni unice pe
continentul european. Frumuseţea se continuă şi dincolo de pereţii calcaroşi,
până la ieşirea din peşteră, acolo unde te întâmpină într-un cadru natural de
excepţie lacul Zătonul Mare.
Locul cu multe legende
Se spune
că pe aici a trecut la un moment dat şi Sfântul Nicodim, care se nevoia în
căutarea cascadei ce i se arătase în vis şi deasupra căreia trebuia să
construiască o mănăstire. Aşa s-a oprit la Ponoarele, chiar în locul de unde
izvorăşte râul Bulba, gândind la lăcaşul pe care urma să-l ridice în slujba
Domnului. Două familii foarte înstărite, lipsite de credinţă şi de orice
legătură cu Dumnezeu, l-au ademenit şi, în timp ce se odihnea, au luat cuţitul
de tăiat pâine al sfântului şi au tăiat cu acesta o găină pe care ulterior i-au
strecurat-o în traista pe care o avea asupră-i. În urma acestui vicleşug l-au
acuzat de furt, scoţându-i găina din traistă şi făcându-l de ruşine în faţa
tuturor. Ruşinat şi cu durere în suflet, Sfântul Nicodim a plecat în căutarea
unui alt loc în care să ridice mănăstirea visată, care astăzi este sfânta
Mănăstire Tismana. Coborând pe Valea Găinii, s-a oprit pe marginea râului
Bulba, care curgea prin partea stângă a văii, şi privind abătut spre apa
limpede cu miros de ferigă, a blestemat-o ca aceasta să fie zbuciumată pe veci,
lipsită de peşti şi să o înghită pământul. Sătenii povestesc înfioraţi cum că
acest blestem s-a împlinit, având în vedere zbuciumul creat de cele opt mori
existente pe cursul râului. Nici peştii nu trăiesc în râu, exact cum a hărăzit
sfântul, iar pe timp de secetă, vara, apa dispare înghiţită de pământul
însetat, şi asta pentru că traiectoria albiei sale trece peste o peşteră. Din
cauza secetei, apa intră brusc în cavitatea subterană, dând impresia că a fost
înghiţită de pământ.
O altă legendă spune că acum multe veacuri aici locuia necuratul,
chiar în peştera de la Ponoarele. Mult rău pricinuia diavolul oamenilor, motiv
pentru care toată suflarea a început să se roage lui Dumnezeu să-i scape de
nenorocirile pe care acesta le pricinuia localnicilor. Dumnezeu ar fi lovit cu
palma tavanul peşterii, astfel încât acesta s-a prăbuşit peste intrare. Cu
toate astea, diavolul s-a strecurat pe căi numai de el ştiute şi a ieşit pe sub
deal, pe cealaltă gură a peşterii, cea care duce spre lacul Zătonul Mare.
Văzându-se învins, acesta a început să se agaţe cu ghearele de vârful Dealului
Peşterii, în furia sa formând şanţuri în formaţiunile calcaroase şi ajungând în
câmpiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Legenda mai spune că necuratul
s-ar fi urcat apoi pe stânca numită a diavolului, din locul acela observând
oamenii care intrau în peşteră şi pe care de multe ori a încercat să îi înece în
lacul Zătonul Mare.
O biserică nouă în semn de plecăciune în faţa Sfântului
Nicodim
Pe aceste meleaguri, oamenii cred cu tărie că toate legendele
lăsate de strămoşii lor sunt reale. Şi când ajungi lângă lac, n-ai cum să nu
observi că în tot universul acesta mirific nu există nici o fărâmă de viaţă.
Sătenii sunt oameni gospodari, cu frică de Dumnezeu şi se roagă de veacuri
pentru răscumpărarea acelei nelegiuiri care i s-a întâmplat sfântului,
dorindu-şi cu ardoare ca într-o bună zi în apa de la Ponoarele să mişune peştii
şi alte vietăţi. Pentru că visul Sfântului Nicodim a fost ca în locul acela să
înalţe un lăcaş de-nchinăciune, oamenii locului au hotărât ca aici, în imediata
apropiere a Podului lui Dumnezeu, să construiască o biserică, spre a ridica blestemul.
Georgică Pătraşcu, primarul comunei Ponoarele, a avut
iniţiativa înălţării lăcaşului de închinare, fiind alături de oameni,
sfătuindu-se tot timpul cu ei şi ocupându-se personal de construcţia şi pictura
bisericii. „Cu toate vicisitudinile cu care ne confruntăm în aceste vremuri
destul de tulburi pentru omenire, cu toate lipsurile şi nevoile localnicilor,
ne-am străduit să împlinim visul din bătrâni al consătenilor noştri. Biserica
«Sfântul Nicodim de la Tismana» este aproape gata, o adevărată bijuterie, şi
trebuie să vă spun cu mare bucurie că pictura bisericii este de o cromatică şi
o tehnică picturală aparte, fiind executată de un fiu al locului, în tehnica
fresco, după erminiile Bisericii, într-un autentic stil bizantin, ceea ce rar
se mai pictează astăzi.
(pictorul Ioan Borloveanu)
Toată suflarea din acest ţinut al Mehedinţiului aşteaptă o
primenire a vieţii spirituale, sub lumina care se cerne peste lăcaşul
de-nchinăciune, coborând spre Zăton, pentru ca în final să-mbrăţişeze Podul lui
Dumnezeu“, a spus primarul comunei Ponoarele.
No comments:
Post a Comment