Mare
bucurie avem ori de câte ori părintele Laurenţiu ne dăruieşte cuvinte de
învăţătură, care rămân pentru totdeauna în cămara sufletului. Este sfătos
părintele, iar atunci când ne vorbeşte, o face cu multă dragoste. Astăzi era în
pădure când am ajuns la Mănăstirea Cozia
Veche, dar auzind că ne dorim să-l ascultăm, a coborât de îndată şi ne-a vorbit
despre rugăciunea şi postul celor aflaţi în suferinţă. Multe a învăţat de la
părintele Cleopa, dar cu mare bucurie ne dăruieşte şi nouă din învăţătura
acestui mare duhovnic, al cărui ucenic a fost, la Mănăstirea Sihăstria.
Pentru că traversăm această perioadă de
curăţire trupească şi sufletească a Postului Mare, m-am gândit că cel mai
potrivit ar fi să vorbim despre
smerenie şi rugăciune, despre grija faţă de cei bolnavi de lângă noi şi
să găsim împreună calea prin care să le uşurăm suferinţa.
Postul şi rugăciunea au mers dintotdeauna mână-n mână. Chiar dacă
nu există o academie a rugăciunii, cel care doreşte să sporească întru aceasta,
trebuie să cântărescă rostuirea fiecărui pas, a fiecărei trepte care duce omul
spre mântuire. În situaţia în care omul este bolnav, bătrân sau neputincios e
bine să asculte de duhovnicul lui, care-i cunoaşte întrutotul suferinţa şi
temeinicia bolii şi să postească după putere. Şi-apoi şi bolile-astea trebuie
să fie foarte bine cântărite, nu pentru o banală durere de cap să dăm prilej
diavolului să ne orească din post şi rugăciune. Rânduiala postului pentru omul
bolnav este oarecum mai permisivă, duhovnicul fiind cel care hotărăşte care
este măsura rugăciunii şi a postului pentru această categorie de oameni. Dar
trebuie să avem conştiinţa dimensiunii bolii, abia apoi să delimităm ascultarea
celui suferind şi asta pentru că postul trebuie sa fie o permanentă bucurie,
când posteşti, nu te chinui. Suferinţa
celui care posteşte este fără-ndoială o batjocură, Dumnezeu nu vrea un astfel
de post.
Ce
părere aveţi despre înfrânare, atunci când cel care posteşte este bolnav?
Părintele Cleopa ne învăţa să avem mare grijă
când stabilim natura bolii şi a suferinţei:” Dacă cineva este bolnav să se
înfrâneze de la mâncare după putere, dar să postească de mânie, de tutun, de
beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gânduri şi
imaginaţii necurate, de păcate urâte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de
minciună, de vrăjitorie, de avorturi, de dezbinări între rude şi de tot păcatul.
Că mai mare este postul sufletesc de gânduri şi de faptele rele, decât postul
trupesc de mâncare. Cine se înfrânează de la toate aceste răutăţi, se va putea
cu uşurinţă înfrâna şi de la mâncare şi băutură.” Postul este înainte de
toate înfrânare, degeaba nu mănănci carne, dacă muşti din carnea aproapelui,
degeaba nu mănânci de dulce, dacă mănânci de post mai mult decât trebuie, sau
mâncăruri din cele îmbunătăţite cu tot felul de arome înşelătoare şi
nesănătoase. Acela nu mai este post.
Este păcat ca în
rugăciunile noastre de fiecare zi să-i cerem lui Dumnezeu sănătate?
Să nu uităm că toţi marii sfinţi au fost bolnavi, dar
fără nicio excepţie, aceştia primeau cu mare bucurie suferinţele, iar boala îi
ajuta să fie în permanenţă cu mintea la Bunul Dumnezeu. Spre deosebire de noi,
care înainte de toate, în toate rugăciunile noastre ne rugăm pentru sănătate,
sfinţii se rugau neâncetat să le dea Dumnezeu boli grele, urâte, chinuitoare.
Ori în aceste condiţii, oricare dintre semenii noştri care trece printr-o grea
suferinţă, înainte de a se grăbi să se roage pentru sănătate, trebuie să-i mulţumească
lui Dumnezeu pentru boală, să aibă răbdare şi să se roage la Bunul Dumnezeu
pentru iertarea păcatelor. Dumnezeu nu-i cere celui bolnav nici rugăciune la
miezul nopţii, nici metanii, nici post, ci doar să aibă puterea să-i
mulţumească pentru că i-a dat această boală pentru iertarea păcatelor lui. Noi
toţi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu, să răbdăm cu bucurie şi cu smerenie
bolile pe care ni le dă Dumnezeu pentru păcatele noastre.
Autor: Mariana Borloveanu
No comments:
Post a Comment