Busuiocul este leacul leacurilor

Autor: Mariana Borloveanu

În miraculoasa plantă de busuioc, îşi au originea multe dintre legendele care au circulat de-a lungul vremii. Despre busuioc se spune că  ar fi crescut deasupra locului unde Sf. Constantin şi soţia sa Elena, au descoperit Sfânta Cruce.

Busuiocul este considerat o plantă sfântă

Originar din India şi preţuit de-a lungul vremurilor de  mai toate popoarele europene, busuiocul este o plantă sfântă, o plantă a sufletului, care, pe lângă faptul că aduce noroc, aduce şi sănătate.

Busuiocul este una dintre cele mai folosite ieruburi aromatice din lume.  Originar din subcontinentul Indian acesta a fost cultivat şi în Italia în timpul Imperiului Roman. Originea cuvântului "busuioc" se regaseşte în grecescul "basileus"( care înseamnă rege, regal).  Aroma busuiocului este cu atât mai puternică, cu cât planta este mai expusă razelor solare. Miraculoasa plantă creşte atât la latitudinile tropicale cât şi la cele temperate.

Iarba medicinală creşte în grădinile mănăstirilor

Planta a fost adusă în Europa de Carol cel Mare şi a fost cultivată ca iarbă medicinală în grădinile de pe lângă mănăstiri. În culturile vechi precreştine din Orientul Apropiat, dar mai ales în Palestina, busuiocul era considerat de asemenea o plantă sfântă, folosită în scopuri religioase şi păstrată până în vremurile creştinării Europei.

O altă legendă, de origine greacă de această dată, ne transmite mesajul că busuiocul este dintotdeauna planta care vindecă orice rană, aşa cum a vindecat rana unui monstru, care era  jumatate şopârlă, jumătate dragon, în timpul unui atac. Toate aceste poveşti sau legende, despre planta sfântă de busuioc, au la originea lor apartenenţa divină şi proprietăţile miraculoase, care vin din îndepărtate vremi.

Terapii cu frunze şi flori de busuioc     

Busuiocul este considerat un antidepresiv sigur, având puternice efecte sedative. Planta de busuioc este o sursă importantă de fier, calciu şi vitamina A, conţinând şi vitamina B6, magneziu şi potasiu. Datorită acestor proprietaţi, calmează tulburările de stomac, balonarea şi anorexia, şi stimulează producţia lactică a tinerelor mame. Infuzia de busuioc ajută la procesul de transpiraţie sau la eliminarea mucusului, în anotimpul rece şi acţionează ca diuretic, carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal şi renal.

Leacuri din bătrâni cu busuioc proaspăt sau uscat

• Sucul din busuioc proaspăt se picură în urechi pentru a combate congestionarea internă sau se aplică pe leziunile verucoase (negi, papiloame), repetînd tratamentul pînă la dispariţia lor.

• Esenţa de busuioc, luată cîte 5-6 picături adăugate în lapte, ceai sau puse pe o bucată de zahăr cubic, are un rol benefic împotriva spasmelor gastrice, a durerilor de cap de origine atonă digestivă şi contra nevrozelor atonice.

• Macerat la rece obţinut prin ţinerea a 4-8 linguriţe de busuioc în apă, vreme de 8 ore, urmată de filtrare. Se bea acest preparat pe stomacul gol, de preferinţă dimineaţa. Acest remediu este considerat un adevărat elixir al tinereţii, recomandat în cazurile de îmbătrînire prematură, în tulburări de menopauză, andropauză, sterilitate masculină şi feminină, frigiditate, fiind un regenerator rapid, care opreşte procesele de uzură din organism.

• Infuzie din 1 lingură busuioc, uscat şi mărunţit, la 200 ml apă clocotită; se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze 10 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri călduţe pe zi, prin înghiţituri rare, după mesele principale, obligatoriu un ceai seara, la culcare. Ceaiul de busuioc este un foarte bun energizant. Ajută la combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare, insuficienţei circulatorii, a reumatismului şi la desfundarea mucoasei nazale.

• Decoct din seminţe de busuioc, o lingură la 500 ml apă rece; se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară şi se bea toată cantitatea în cursul zilei; combate unele boli reno-genitale.

 • Sirop de busuioc, din 75 g părţi aeriene la 1 litru de apă. Are aromă suavă şi este recomandat pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul intestinelor.

• Alifie de busuioc, din 20 g plantă uscată şi măcinată fin, amestecată cu 30 de g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc. Se pun la foc slab pînă se topesc şi se amestecă pînă la răcirea unguentului, după care se toarnă în cutii de plastic. Se foloseşte la tratarea rănilor purulente, a buzelor crăpate, călcîielor crăpate şi a ulceraţiilor infectate.

 • Cataplasmele din frunze proaspete, zdrobite şi aplicate pe răni deschise, favorizează vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţînţari), reducînd mîncărimea pielii şi prevenind infecţiile provocate prin scărpinat. Se aplică pe frunte, în cazul durerilor de cap.

Frunzele de busuioc sunt folosite în mai toate bucătăriile lumii

Gustul busuiocului este aromat, dulce şi piperat în mod plăcut, împrumutând mâncării o aromă proaspătă. Mirosul şi gustul busuiocului se datorează uleiurilor esenţiale pe care acesta le conţine. Frunzele şi florile de busuioc sunt folosite astăzi în mai toate bucătăriile lumii.  

Goji, fructul tinereţii veşnice

Autor : Mariana Borloveanu

Fructele de Goji sunt originare din Tibet şi răspândite ulterior în mai multe zone geografice. În Medicina Tradiţională Chineză se pune mare preţ pe efectele obţinute în urma consumării acestui fruct. Cercetători din domeniul medicinei naturiste, au ajuns la concluzia că Goji este fructul cu cea mai mare concentraţie de antioxidanţi, având o influenţă esenţială în stimularea longevităţii şi fortificarea sistemului imunitar.

 25 g de fructe Goji asigură necesarul de energie al zilei

Deşi există o multitudine de combinaţii cu cele mai exotice şi neobişnuite ingrediente, efectul maxim al fructelor Goji este dat de consumul acestora în stare naturală şi în afara oricăror amestecuri. Fructele se pot consuma atât proaspete, cât şi uscate şi pot fi folosite de asemenea ca ingrediente în prepararea îngheţatei, a prăjiturilor, a sucurilor de fructe Goji, a vinului de fructe Goji. Efectul energizant al acestora poate fi remarcat pe parcursul întregii zile. Condiţia este ca porţia de 25g de fructe Goji uscate, să se ia în fiecare dimineaţă pe stomacul gol, cu 30 de minute înaintea micului dejun.

 Cu Goji mai mulţi călugări tibetani au depăşit suta de ani

În literatura chineză există multe legende legate de proprietăţile fructelor Goji. Cea mai cunoscută dintre acestea se referă la viaţa sănătoasă pe care o ducea o comunitate de călugări tibetani, fiind lucizi şi plini de energie până la vârste care depăşeau 100 de ani. Curios este faptul că până la vârsta de 80-90 de ani acestora nu le încărunţea părul şi nu le era afectată nici dantura. Sănătatea acestor longevivi călugări şi-a găsit explicaţia în faptul că beau apă dintr-o fântână în care cădeau fructe dintr-un arbust Goji, care se afla chiar desupra acesteia.

 Efecte benefice ale fructelor Goji

Fructele Goji au o foarte mare concentraţie de antioxidanţi, conţinând aproape toţi aminoacizii, foarte multe minerale (Ca,Mg,P,Ge,Cr,Se,Zn,Cu), vitaminele E şi C şi o mare varietate de polizaharide şi acizi graşi. Datorită prezenţei acestor componente nutriţionale, consumul fructelor Goji stimulează longevitatea, fortifică sistemul imunitar, reglează circulaţia sanguină, conferă imunitate bacteriană şi virală. Este eficient în cure de slăbire şi în combaterea celulitei. Fitosterolii au un rol important în menţinerea nivelului colesterolului la un nivel cât mai mic, inhibând absorbţia lui intestinală. Conţinutul de geranium creşte abilitatea corpului de a  produce g-interferon. Interferonul este un element important , de care organismul are nevoie în lupta împotriva cancerului şi a altor boli incurabile. Prin conţinutul mare de fitonutrienţi şi SOD( superoxid dismutază), aceste fructe inhibă peroxidarea lipidelor şi distrug radicalii liberi. Păstrarea sănătăţii organismului duce implicit la mărirea duratei de viaţă şi la o permanentă stare de bine.

Vestea despre calităţile terapeutice ale acestui fruct s-a răspândit, planta fiind cultivată ulterior în Himalaya şi întreagă Asia.

Părintele Varsanufie: Mângâierea duhovnicească rodeşte neâncetata rugăciune

Interviu realizat de Mariana Borloveanu

Pe părintele Varsanufie l-am întâlnit într-un moment de mari încercări şi am ştiut că din clipa aceea dimensiunea profunzimii duhovniceşti  va căpăta valenţe aparte. Imensitatea Munţilor Builei, care de-atâtea ori mi-au limpezit gândurile, avea să pălească în faţa puterii pe care o emană rugăciunea pustnicilor din sihastria Pătrunsa, aceşti dătători de flacără duhovnicească şi de mântuitoare lumină. E greu de găsit părintele, pentru că permanenta ascultare pentru acest smerit monah, este neâncetata rugăciune. Mai târziu aveam să aflu câte lacrimi varsă pentru durerile celor care vin să-i ceară sfatul şi cât de profundă este încărcătura dobândită de la fiii săi duhovniceşti. Faptul că este stareţ al acestui aşezământ monastic îi sporeşte dragostea şi grija pentru obşte, neuitând nicio clipă că : “Cel care vrea să fie cel mai mare, trebuie să fie sluga tuturor.” Toate doctoratele din lume nu valorează nimic în faţa simplităţii, curăţiei, dragostei şi rugăciunii acestui desăvârşit monah. În smerenia sa, părintele Varsanufie a luat o învăţătură de căpătâi de la Sfântul Grigorie de Nazianz: „Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţesc pe alţii. Să fiu eu înţelept, ca să înţelepţesc pe alţii. Să fiu eu lumină, ca să luminez pe alţii. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să apropii pe alţii. Să fiu eu sfânt, ca să sfinţesc pe alţii” .

 Aflându-vă în permanentă cugetare duhovnicească, legătura cu Dumnezeu este pe cât de profundă, pe atât de vie. Ştiind că ascultările au o rostuire aparte în viaţa monastică, mă-ntreb cum se ajunge la ascultarea deplină?

Cei 40 de vieţuitori care se nevoiesc la Sfânta Mănăstire  Pătrunsa, duc o viaţă de obşte desăvârşită. Toţi suntem împreună la slujbe, la ascultări, la masă. Prin rânduiala mănăstirii, fiecare dintre noi îşi are propria ascultare. Cu toţii le îndeplinim în desăvârşită armonie, în tăcere şi încercând să spunem în permanenţă Rugaciunea lui Iisus : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Când vorbim despre ascultare, vorbim despre îmbinarea nevoinţei duhovniceşti, această lucrare lăuntrică a inimii, cu datoria noastră de a ne ruga tot timpul către Dumnezeu, de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru noi, pentru credincioşii care ajung cu atâta nevoinţă până la noi, pentru cei care au mari greutăţi şi probleme sufleteşti pe la casele lor, care vin şi ne cer ajutorul. Noi suntem tot timpul în această cugetare duhovnicească. În momentul în care întrerupem legătura cu Dumnezeu, întrerupem şi asculatrea pe care o avem, pentru că ascultarea deplină constă în săvâşirea lucrului pe care îl avem de făcut, plus rugăciunea neâncetată.Trebuiem să convieţuim în toată vremea pe care o trăim în sfânt locaşul acesta de-nchinăciune.

Deşi familia din lume a rămas undeva în Ardeal, Dumnezeu a rânduit să trăiţi o vreme la Frăsinei, după care aţi trudit la aşezarea şi temeinicia acestei frumoase familii monahale de la Pătrunsa. Cum s-a conturat acest traiect monastic şi cum aţi perceput chemarea?

Eu am venit la Sfânta Mănăstire la chemarea lui Dumnezeu. Am simţit dintotdeauna o chemare tainică, un glas lăuntric care m-a însoţit multă vreme în viaţa lumească. În prezent, cu mila lui Dumnezeu am săvârşit pe calea viaţii de mănăstire 21 de ani, care au trecut aşa...ca o zi, ca o singură clipă. Mă uit în urmă şi simt o bucurie nespusă pentru toată această vreme. Mulţumesc Cerului şi-i dau slavă lui Dumnezeu pentru această chemare, pentru această şansă, pentru această bucurie de a fi aici, în locul acesta pe cât de retras, pe atât de minunat. În colţul acesta de Rai, trăiesc bucuria de a putea să pun în practica vieţii mele sfaturile părinţilor din Pateric, din Filocalie sau din alte cărţi ale înţelepciunii duhovniceşti. Marea majoritate a călugărilor de aici, putem spune că am crescut împreună, pentru că viaţa noastră atunci a început, când am intrat în sfânt lăcaşul acesta. Şi tot împreună am învăţat să desluşim taina permanentei rugăciuni, a păşirii treaptă cu treaptă a urcuşului monastic şi a făgăduinţelor pe care le dăm Bunului Dumnezeu în a petrece viaţa noastră în luptă continuă, în descătuşare de păcate, până la sfârşit. 

 Prospeţimea zăpezii îmi şterge parcă toată întinăciunea păcatelor, iar duhul rugăciunii mă întăreşte. Gândind însă la frumuseţea clipei şi în egală măsură la asprimea vieţii de sihăstrie, mă-ntreb care este traiectul dintre revelaţie şi mărturisire?

Nu spun acelaşi lucru şi eu, că ar fi o viaţă foarte aspră în mănăstire sau practica personală a vieţii mele. Nici canoanele nu le adaptăm după locurile în care noi ca şi călugări vieţuim. Sunt bune exemple pentru fiecare dintre noi. Eu personal, încerc să mă îmbogăţesc la fiecare spovedanie, încerc să mă încarc cu pilda fiecăruia. Dacă cineva suferă şi eu sufăr împreună cu el. Dacă cineva pătimeşte, păcatele şi neputinţele lui le consider ale mele însumi, neputinţele, durerea celuilalt, le transpun prin inima mea, prin cugetarea mea. De aceea , atunci când cei care vin la noi să se spovedească aduc o povară în sufletul lor, o-mpart cu noi, fără ca ei să ştie. Ei pleacă mai liniştiţi, mai uşuraţi spre casele lor. Noi rămânem în inima noastră cu durerea, cu cugetarea la neputinţele şi la problemele lor. Bine-nţeles că prima îndatorire a noastră, a duhovnicilor, este de a ne ruga continuu pentru ucenicii pe care-i avem, a ne ruga lui Dumnezeu să-i ferească de încercările şi de ispitele acestei vieţi. Pentru păcatele cele mai grele, trebuie să suferim noi în locul lor, pentru durerea, neputinţa lor, încercarea lor, până când Bunul Dumnezeu le va limpezi şi lor viaţa, inima, le va lumina mintea şi le va înlătura primejdiile din calea vieţii pe care ei o trăiesc. 

Dumnezeu a rânduit să fiţi stareţul acestei sihăstrii din Munţii Builei. Deşi tânăr, am văzut că obştea vă preţuieşte, vă ascultă, vă caută sfatul. Cum reuşiţi  să păstraţi această stare de bucurie şi bună rânduială a obştei?

Aici cu toţii suntem una, vieţuind călăuziţi de înduhovnicită dragoste pentru aproapele nostru. Mântuitorul spune că: “Cel care vrea sa fie cel mai mare, trebuie să fie sluga tuturor.” De aceea în sihăstria de la Pătrunsa am încercat să formăm o familie, în care să dăinuie disciplina, pacea, buna rânduială şi bucuria celor de lânga noi. Fiecare dintre părinţi, fiecare dintre credincioşi, poate fi un foarte bun rugător, astfel încât putem să luăm sfaturi duhovniceşti, putem să luăm pilde de rugăciune de la ceilalţi confraţi ai noştri care vin la sfânta mănăstire. E minunat să îi asculţi atunci cînd aceştia îşi destăinuie frământările, lupta lor duhovnicească neâncetată. Măsura duhovnicească a fiecăruia dintre noi numai Dumnezeu o ştie. Cu toţii trebuie să creştem duhovniceşte, să nu ne mulţumim cu ceea ce suntem şi-n fiecare clipă suntem îndatoraţi să răspundem dragostei lui Dumnezeu cu această rugăciune : « Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul » . Această rugăciune exprimă bucuria noastră de a-L întâlni pe Dumnezeu, durerea din suflet pentru păcatele şi neputinţele noastre, durerea şi compătimirea pentru suferinţele celorlalţi semeni ai noştri.

 Cum se conturează permanenta stare a fiecăruia dintre monahii care vieţuiesc în această sihăstrie?

Aici fiecare clipă este unică, fiecare moment pe care îl trăim în Sfânta Mănăstire este diferit, faţă de cele pe care le-am trăit anterior. Noi trebuie sa ne întrămăm continuu duhovniceşte, să ne dorim o propăşire duhovnicească, nu trebuie să ne mulţumim cu starea noastră prezentă, nu trebuie să ne mulţumim cu ceea ce facem şi ce suntem. Trebuie să luptam continuu, să ne dorim o înbunătăţire atât personală, cât şi a comunităţii în care trăim. Rânduiala slujbelor de aici nu este ceva repetabil, de care să ne plictisim. Sfânta Liturghie este slujba în jurul căreia  gravitează întreaga noastră activitate, aici în Sfânta Mănăstire, în fiecare suntem îndatoraţi cu toţii a fi prezenţi. Excepţie fac doar călugării care au ascultare la bucătărie şi încă două ascultări extrem de importante pentru buna rânduială a obştei noastre. Noi toţi ceilalţi suntem împreună la toate slujbele pe care le impune viaţa de monah, începând cu Sfânta Liturghie şi culminând cu înălţătoarea slujbă de la miezul nopţii. Această împreunălucrare ajută la comuniunea noastră cu Dumnezeu. În această sihăstrie rugăciunea nu încetează niciodată, ea se continuă şi după ieşirea din biserică, ducând-o cu toţii în chiliile noastre şi la toate celelalte ascultări pe care le avem. Până şi ora mesei trebuie respectată cu sfinţenie, noi nu mergem acolo doar să ne hrănim, ci dornici de a asculta Cuvântul duhovnicesc de la masă, să ne îmbogăţim sufleteşte cu învăţăturile pe care părintele care citeşte în timpul mesei ni le transmite. Buna rânduială a programului liturgic este un bun prilej de a ne însuşi cuvântul de folos şi totodată de a ne manifesta dragostea pe care o avem pentru Bunul Dumnezeu, pentru aproapele nostru, pentru toţi cei dragi ai noştri, care deşi sunt la mare depărtare de locul în care Dumnezeu a ales să vieţuim, rămân în sufletele noastre şi-i pomenim în permanentă rugăciune. Vărsăm lacrimi pentru suferinţele lor, iar la priveghere ne gândim la necazurile şi nenumăratele probleme cu care se confruntă lumea de azi.

Rânduiala monastică de la această Sfântă Mănăstire este asemenea celei de la Muntele Athos, cu unele mici excepţii. Ce ne puteţi spune despre programul liturgic al Mănăstirii Pătrunsa, dar mai ales despre slujbele de la miezul nopţii?

Fiecare mănăstire îşi are rânduiala ei. Pentru că vieţuim în acest loc îndepărtat de lume, într-una din cele mai îndepărtate sihăstrii ale Olteniei avem şi un program duhovnicesc mai aparte. Şi mai este o rânduială căreia trebuie să ne supunem şi anume faptul că pe timpul nopţii în acest lăcaş nu rămâne nimeni de parte femeiască. După slujba Vecerniei, care se săvârşeşte în fiecare zi la ora 18,00, după ce apune soarele, noi rămânem în singurătatea mănăstirii, cu rugăciunile şi trăirile noastre. După bătaia clopotelor de la Pavecerniţă, slujba care încheie programul zilei, avem datoria de a ne retrage la chiliile noastre în tăcere şi linişte, pentru rugăciune.

 Am luat un cuvânt de folos, într-un pelerinaj pe care l-am făcut în Ţara Sfântă, de la un părinte român, Calinic; acesta ne-a arătat un ceas mare bizantin pe perete, după care călugării de la Mănăstirea Sfântul Sava îşi rostuiesc rugăciunea, după rânduiala acelui sfânt lăcaş. În fiecare zi, timp de opt ore monahii de acolo rostesc  Rugăciunea inimii. În locul acela de desăvârşită trăire şi rugăciune, după apusul soarelui toţi călugării se retrag la chiliile lor, în tăcere şi evlavie.Încercam şi noi să luăm aminte de la acei părinţi, chiar dacă rigorile de la Sfânta Mănăstire Pătrunsa sunt oarecum deosebite, iar noi cu smerenie recunoaştem asta. Suntem o obşte în formare şi asta implică ascultări dintre cele mai felurite, iar noi facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a face totul în neâncetată rugăciune.La miezul nopţii, la ora unu, ne adunăm iar în sfânta biserică, pentru slujba de Utrenie sau Slujba de la Miezul nopţii. Aceasta este o slujbă obligatorie pentru toţi călugării, indiferent de dimensiunea ascultărilor pe care le practicăm peste zi. Este o slujbă deosebită, iar puterea rugăciunii de la miezul nopţii este unică.Diminaţa, la ora 8,00 se săvârşeşte slujba Acatistului, a Ceasurilor şi ca o încununare a acestora, Sfânta Liturghie. Mai presus decât toate ascultările este prezenţa noastră la slujbele care se săvârşesc în Sfânta Mănăstire Pătrunsa. Altfel spus, aceasta este ascultarea ascultărilor. 

 Eu plec de-aici îmbogăţită sufleteşte, cu sentimentul că frageda zăpadă va cerne veşnică lumină în calea paşilor mei spre neâncetata rugăciune.

Vă mulţumesc pentru că aţi ajuns în sihăstria noastră şi tuturor acelora care vin aici cu mult drag, să ne îmbogăţească pe noi, să ne întărească sufleteşte, pentru toţi şi pentru toate, slavă lui Dumnezeu ! Noi încercăm să ne rugăm în numele tutror creştinilor care ajung până la noi, încercăm să spunem o smerită şi adâncă rugăciune, în timp de noapte, în timp de zi, după puterile fiecăruia, după măsura iubirii noastre faţă de Tatal Ceresc. Aşa să ne-ajute Dumnezeu !

Îngerii Domnului ne numără paşii spre fapta bună

Interviu realizat de Mariana Borloveanu

Dacă vreodată povara gândurilor vă copleşeşte şi vă simţiţi răpuşi de imensitatea unei clipe ce nu conteneşte să doară, priviţi în sus spre vârful Muntelui Cozia şi veţi vedea cum albastrul infinit al unui cer nefiresc de limpede picură lumină peste sfânt lăcaş din imensitatea munţilor. Urcând la pas drumul nu tocmai accesibil ce duce la Mănăstirea Stânişoara, la capătul lui veţi avea sentimentul că aţi păşit pe o gură de rai. 

La Stânişoara am avut bucuria să-l întâlnesc pe părintele Laurenţiu, o minune de om, de o inteligenţă şi o profunzime aparte, a cărui lecţie despre adevăratul monahism este un dar de mare preţ.

Preacuvioase părinte, cum aţi ajuns în această mănăstire şi cum au fost începuturile aici? 

La vremea când am venit pentru prima oară în aceste locuri, mănăstirea nu avea decât doi vieţuitori, ajunşi aici ca urmare a persecuţiilor din 1959, când călugării au fost scoşi afară din mănăstiri. În anul 1987, când am ajuns eu aici, Stânişoara era doar un loc de odihnă şi relaxare. Veneau tineri cu corturi din toate colţurile ţării, se distrau, ascultau muzică, dar nici vorbă de credinţă. Ţin minte că la prima Liturghie pe care am săvârşit-o în biserica Mănăstirii Stânişoara nu am avut nici un credincios. Veneau, se uitau ca la ceva straniu şi plecau. Vă daţi seama ce se petrecea în sufletul meu de călugăr venit de la mănăstirile din Moldova, cele cu o viaţă spirituală aparte, unde credincioşii veneau în număr foarte mare! Încet-încet, cu multă răbdare şi temeinică rânduială monastică, mănăstirea a ajuns pe un făgaş normal, iar oamenii locului au început să vină unul câte unul la slujbele noastre. Ierarhul locului, Înalt Preasfinţitul Gherasim al Râmnicului, ne-a ajutat să punem rânduială în sfânt lăcaşul acesta şi să transformăm Stânişoara într-o aşezare monahală, cu toate rigorile ei. 

După cum aţi pus început pe meleagurile oltene, se pare că a existat totuşi ceva care v-a determinat să rămâneţi. Cum aţi reuşit să puneţi în bună rânduială obştea de aici? 

N-a fost deloc uşor la început, mă hotărâsem chiar să mă întorc în Moldova, de unde venisem. O parte din călugării veniţi odată cu mine au plecat. Era totuşi o voce interioară care m-a ţintuit locului, ceva îmi spunea parcă să rămân aici pentru că este nevoie de mine. Am rămas atunci, iar astăzi dau slavă lui Dumnezeu pentru hotărârea pe care am luat-o. Acum lucrurile stau cu totul altfel. La Mănăstirea Stânişoara vin oameni cu credinţă, oameni care preţuiesc viaţa monahală şi participă cu evlavie la slujbele noasre. Mulţi dintre ei rămân chiar şi peste noapte, să simtă puterea rugăciunii. E-adevărat, posibilităţile de cazare sunt modeste, mănăstireşti, putem să le dăm şi o masă de seară credincioşilor care rămân la slujbele sfintei noastre mănăstiri. Mare bucurie am atunci când îi simt că împărtăşesc dorinţa de limpezire a sufletului, de adâncă pace spirituală. După slujbele de noapte şi după Sfânta Liturghie oamenii pleacă de aici mai liniştiţi şi, cred eu, mai împliniţi duhovniceşte. 

 Viaţa monahală de la Mănăstirea Sihăstria îşi are rigorile ei, iar faptul că acolo v-aţi format întru călugărie îmi dă sentimentul că aţi dorit să puneţi şi în obştea de la Stânişoara aceeaşi rânduială monastică...

Este adevărat, la Mănăstirea Stânişoara avem o rânduială mai aspră, asemenea mănăstirilor din Moldova. Eu am ajuns aici la îndemnul Înalt Preasfinţitului Calinic de la Argeş şi am venit cu tot sufletul, dar am pus o condiţie esenţială: să se respecte şi în această mănăstire întocmai rânduiala de la Mănăstirea Sihăstria de unde eu veneam şi, pentru întâia oară pe aceste meleaguri, aveau să se săvârşească slujbele de la miezul nopţii. Ispite au fost multe, pe toate planurile, atât de la autorităţi, cât şi de la fraţii din celelalte mănăstiri, care aveau impresia că vom strica rânduiala locului, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate şi ne vedem de rânduiala noastră şi astăzi.

Dumnezeu m-a învrednicit ca în peregrinările mele prin sfintele mănăstiri să particip de mai multe ori la slujbele de noapte, iar ce am trăit în clipele acelea nu se poate descrie în cuvinte. Părinte stareţ, de ce este atât de puternică rugăciunea de la miezul nopţii?

Părinţii din vechime spun că rugăciunea de la miezul nopţii este rugăciunea cea de aur, rugăciunea de dimineaţă este rugăciunea de argint, iar cea de după-amiază este rugăciunea de aramă. Datorită liniştii şi datorită evenimentelor prin care a trecut Mântuitorul în viaţa Sa, cea mai puternică rugăciune este rugăciunea de la miezul nopţii. Eu am simţit-o de când am venit în mănăstire şi întotdeauna am pus mare preţ pe aceasta. Dacă o dată nu mă duc la rugăciunea de la miezul nopţii, eu sunt un om neîmplinit în ziua aceea şi gândesc că am pierdut o zi degeaba din viaţa mea. De aceea, aşa am deprins-o, aşa am păstrat-o şi nădăjduiesc să-mi ajute Dumnezeu să mor cu această obişnuinţă. 

Aşa cum spuneaţi, rigorile monastice impun ca toţi călugării care vieţuiesc într-o mănăstire să participe atât la slujbele de la biserică, dar şi la ascultările pe care le au în obşte. Cum învingeţi oboseala de peste zi, astfel încât să trăiţi cu dăruire slujbele de la miezul nopţii? 

Dumnezeu ne-ntăreşte, nici nu bănuiţi cât de mare este puterea Domnului atunci când dai dovadă de oleacă de râvnă! Îmi amintesc cu drag cuvintele părintelui Cleopa, preluate de la părintele Ioanichie Moroi, care spunea: "Ce-aţi mai face aţi mai face, dar biserica să n-o lăsaţi!" Eu m-am străduit atât cât am putut pentru ca atât la Stânişoara, cât şi la Cozia Veche să fie slujbă tot timpul.

Rânduiala monahală aţi dobândit-o la Sihăstria, acolo unde s-au format şi au deprins urcuşul spiritual cei mai mari duhovnici ai noştri. Aţi crescut şi v-aţi desăvârşit duhovniceşte în locul acela în care harul se simte în toată profunzimea fiinţei umane. Cum au fost anii pe care i-aţi trăit în preajma părintelui Cleopa?

A fost o viaţă frumoasă duhovnicească. Chiar dacă la vremea aceea noi eram doar nişte copii, era minunat lucru că aveam de la cine deprinde adevărata viaţă monahală, cu toată rânduiala. De-acum, au cam plecat la Domnul mai toţi marii noştri duhovnici şi nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să stăruim în rugăciune şi să păstrăm canoanele Bisericii, aşa cum ne-au fost lăsate spre păstrare. Pentru mine părintele Cleopa a rămas ca un sfânt, un ideal la care tot timpul mă lupt să ajung. L-am ascultat şi l-am urmat atâta vreme cât am vieţuit la Sihăstria, după care mi-am făcut un crez din tot ceea ce ne-a rămas de la părintele nostru. 

Cum se face că un om de o simplitate aparte, cum era părintele Cleopa, a reuşit să formeze duhovnici desăvârşiţi, care să vieţuiască în asceză şi neobosită rugăciune? 

Mai greu se-mplinesc poruncile Bisericii astăzi. Părintele Cleopa nu avea nişte rânduieli aparte, dar a ştiut întotdeauna să preţuiască şi să urmeze rânduielile Sfinţilor Părinţi. Toate învăţăturile pe care ni le dădea părintele Cleopa se regăseau în cărţi: în Pateric, în Filocalii, deci toată iscusinţa şi dăruirea vieţii monastice veneau din scrierile Sfinţilor Părinţi. Chiar dacă astăzi este mai greu, avem o nădejde totuşi. Există o proorocie undeva în Pateric, care spune aşa: "La sfârşitul veacului călugării vor fi ca mirenii, iar mirenii vor fi ca dracii"… Dar tot acolo aflăm un amănunt esenţial: "Acei călugări care vor trăi în bună rânduială monastică, în asceză şi neîncetată rugăciune, vor fi asemenea părinţilor de la începuturile creştinismului". Deci, toţi cei care vor avea răbdare mai pot avea o speranţă. Nu mai putem noi împlini întocmai rânduielile de altădată, dar trebuie să săvârşim cu toată fiinţa noastră slujbele din sfintele noastre biserici. Mai înainte de toate, trebuie să le punem pe cele duhovniceşti. Dacă vom căuta neîncetat Împărăţia lui Dumnezeu, vom vedea că toate celelalte tot de la Dumnezeu ne vor veni.

 

În vremurile acestea tulburi pe care le trăim, cu sărăcie, cu necazuri, cu boli, cu ispite multe şi grele, mai vin oamenii la mănăstire, părinte stareţ?

 

Să ştiţi că mai vin. Ei ştiu că aici toate se mai curăţesc, toate se mai spală... Toţi cei care ajung la mănăstire vin într-o anumită stare şi întotdeauna când pleacă de la noi sunt altfel. Şi este normal să fie aşa. Prin spovedanie, prin rugăciune, dar şi prin osteneala cu care înfruntă muntele până la sfânta noastră mănăstire, credincioşii simt răsplata ce vine de la Dumnezeu. Îngerii Domnului numără toţi paşii noştri spre fapta cea bună. 

De la Sfântul Apostol Pavel am învăţat că fără dragoste nimic nu este cu putinţă. Cum rodeşte dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele? 

Îndelunga răbdare duce la smerenie. Smerenia face să rodească dragostea. Fără smerenie nu putem avea dragoste adevărată faţă Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. 

Cum percepeţi diferenţa dintre generaţii, prin prisma credincioşilor care ajung la Mănăstirea Stânişoara? 

Încă mai avem copii buni, încă mai sunt suflete bune. De când lumea au existat diferenţe între generaţii şi-ntotdeauna cei mai vârstnici au considerat că sunt mai desăvârşiţi în tot ceea ce fac. Nu ştiu dacă noi, înainte de a-L cunoaşte aşa cum se cuvine pe Dumnezeu, am fost mai buni ca ei… Chemarea lui Dumnezeu şi lucrarea Duhului Sfânt în lume pot să facă din aceşti tineri nişte creştini de toată nădejdea. Dumnezeu lucrează. Noi n-avem căderea de a judeca pe nimeni, doar Bunul Dumnezeu o va face la vremea potrivită. Dacă tinerii abia au început urcuşul spre cele sfinte, oamenii mai în vârstă încearcă o statornicie a credinţei. Am cunoscut mulţi oameni care la început nici nu voiau să audă de Dumnezeu, dar s-au întors şi mare mi-a fost bucuria când i-am regăsit ca buni slujitori ai lui Hristos, poate ca şi Pavel de-altădată.

De multe ori am întâlnit semeni ai noştri care, deşi nu intră în biserică decât la Paşti şi la Crăciun, afirmă "eu am credinţa mea" sau "eu cred în felul meu". Putem vorbi despre credinţă, în afara Sfintei Liturghii?

Fără Biserică nu există mântuire. Nu se poate concepe credinţă fără Sfânta Liturghie. Aşa, şi dracii cred în Dumnezeu, cred de se cutremură, dar dacă nu fac porunca lui Dumnezeu, credinţa lor n-are nici o valoare. Dacă aceşti rătăciţi ai soartei ne caută, noi le arătăm calea cea dreaptă, dar fără voia lor, din păcate, nu putem face nimic. Fără biserică, fără spovedanie, fără pocăinţă nu poate fi vorba despre credinţă. 

Părinte, cât de grea este calea până la Rugăciunea inimii? 

După cum aflăm din scrierile Sfinţilor Părinţi, Rugăciunea inimii dacă o are unul la zece mii... De multe ori poate fi doar o părere, o-nşelăciune. Este nevoie de multă şi temeinică rugăciune. Aşa cum ne spune Sfântul Macarie Egipteanul: "Duhul Sfânt ne cercetează adeseori şi ne învaţă cum să ne rugăm". Multă lume care vine la mănăstire ne-ntreabă dacă poate spune Rugăciunea inimii. Aşa cum spuneam, până la Rugăciunea inimii este mult de urcat, această rugăciune este aceea rostită cu buzele, înţeleasă cu mintea şi simţită cu inima. În rest, putem vorbi doar despre începuturi de rugăciune. Abia după îndelungă răbdare şi foarte multă osteneală, putem să ne apropiem de trăirea acestei înălţătoare rugăciuni. Simţeau cu adevărat puterea rugăciunii pustnicii, schimnicii care se rugau în Duh, lepădându-se întrutotul de grija cea lumească. Noi mai avem cale lungă până acolo, dar dacă te osteneşti şi sporeşti în rugăciunile pe care le faci, Dumnezeu te ajută să ajungi la o anumită treaptă a rugăciunii. 

De curând am întâlnit o pustnică în inima munţilor şi am dat slavă lui Dumnezeu că mai există asemenea oameni. Mai sunt mulţi sihaştri prin pădurile noastre? 

Apăi, numai Dumnezeu poate şti. Sfinţii Părinţii spuneau că un călugăr poate nădăjdui la viaţa în pustie, la adevărata sihăstrie, doar după 20 de ani de călugărie, în ascultare, în tăierea voii şi în supunere desăvârşită. Vedeţi dumneavoastră, în mănăstire te lupţi cu oamenii, dar în sihăstrie te lupţi cu dracii. Dacă nu eşti bine învăţat şi dacă n-ai deprins smerenia aceea adevărată, poţi să cazi! Nici părintele Cleopa nu ne dădea uşor voie să ne retragem în sihăstrie şi asta m-a făcut să mă port la fel cu cei din obştea de la Stânişoara şi să ţin cont că pentru a face asta, un călugăr trebuie să ajungă la viaţa îngerească, la a-şi câştiga singur pâinea cea de toate zilele. Dumnezeu nu îngăduie nimănui să mănânce pâine nemuncită. Apoi, cei care se duc în pustie trebuie să fie nişte postitori desăvârşiţi. Am auzit şi eu că adevăraţii sihaştri trebuie să mănânce o dată sau de două ori pe săptămână, să facă în jur de o mie de metanii pe zi, să citească o Psaltire, să zică de zece-cincisprezece mii de ori pe zi "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Abia atunci putem spune că sihastrul are o lucrare. Dar dacă se duce să doarmă prin pustie şi să caute buruieni sau mai ştiu eu ce, apăi, asta numai sihăstrie nu e. 

Ce părere aveţi despre cei care aleg viaţa monahală relativ târziu, undeva după 50 de ani? 

Orice om care simte chemarea lui Dumnezeu, în orice timp s-ar întâmpla acest lucru, este bine primit în mănăstire. Dar şi aici este o problemă: ei toţi au chemare, dar depinde de răspunsul pe care i-L dau lui Dumnezeu. Singurul scop al venirii la mănăstire este scopul de a se mântui şi de a dobândi viaţa veşnică. Fără acestea, nu se poate! 

Părintele Arsenie Papacioc spunea că "trebuie să învăţăm să murim în fiecare clipă". Cum ar trebui desluşit acest îndemn al marelui duhovnic? 

Trebuie să nu uităm nici o clipă faptul că suntem muritori şi că viaţa este foarte scurtă. Dumnezeu a dăruit tuturor acest dar de a trăi pe pământ, prin care să ne răscumpărăm sufletele, păcatele strămoşeşti, pe care le moştenim şi să trăim în învăţăturile Evangheliei, prin care să dobândim viaţa veşnică. De aceea trebuie să ne gândim că murim în fiece clipă, cum spunea părintele Cleopa: "Moaaar-tea!" Dacă ne-am născut, trebuie să ştim că, la un moment dat, murim. Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă că "moartea este cea mai înaltă filozofie la care putem gândi toţi". Şi-atunci gândul care trebuie să ne preocupe pe toţi deopotrivă este acela de a gândi cum ne vom prezenta în faţa lui Dumnezeu la Dreapta Judecată. Şi din nou mă-ntorc la Sfinţii Părinţi, care spun că povăţuitorul cel mai mare spre viaţa veşnică este moartea. 

Dumnezeu să ne dea răbdare, să ne dea înţelepciune să preţuim darul vieţii acesteia, ca prin aceasta să dobândim viaţa veşnică. Să mai lăsăm oleacă grijile veacului acestuia, pentru că Dumnezeu poartă grijă de toate, dacă noi căutăm să facem poruncile lui. Părintele Paisie, de câte ori ne duceam pe la el, la plecare ne spunea: "Să ne vedem la poarta Raiului!" Să ne-ajute Bunul Dumnezeu să ne vedem la poarta Raiului, dar pe partea dinăuntru, nu pe cea dinafară!

Cuviosul Antonie veghează sihăstria de la Iezer

Mariana Borloveanu

Zăpezile de lângă noi ne dau întotdeauna sentimentul unei limpezimi ce vine din nebănuită lumină. La Schitul Iezer, în cea mai izolată sihăstrie de maici din Oltenia, am găsit o dalbă imensitate, care domnea peste sfinţenia locului şi o obşte vegheată de permanenta binecuvântare a Cuviosului Antonie de la Iezer. O mare încărcătură spirituală are sfânt lăcaşul acesta, spiritualitate a cărei imensitate este dată de urme ale bordeielor pustnicilor care s-au nevoit în asceză şi rugăciune prin aceste binecuvântate locuri. Rugăciunea de lângă racla cu moaştele sfântului, continuată cu privegherea de la Peştera Cuviosului, aduce tămăduirea celor aflaţi în suferinţă şi înălţătoare pace sufletească.

 Cine a trecut pe la Râmnicu Vâlcea şi nu a ajuns la Iezer, a pierdut bucuria de a se desfăta cu frumuseţile şi binefacerile acestor locuri binecuvântate. Şi pentru că drumul care le leagă trece prin Băile Olăneşti, este binevenit şi un popas la izvoarele cu miraculoasele ape minerale, care au ajutat în lecuirea multor boli trupeşti ale celor suferinzi. Dar alături de grija pe care o purtăm trupului, întotdeauna trebuie să veghem şi la tămăduirea sufletească şi-atunci, continuăm drumul spre munţii sihaştrilor. Drumul forestier care urcă spre munţi începe de la satul Cheia şi după numai câteva sute de metri, îţi dă senzaţia că ai păşit într-o lume de poveste. Rădăcinile ieşite din stâncă şi copacii care parcă stau să cadă, îţi taie respiraţia, lăsându-te uimit de sălbăticia pădurii ce străjuie drumul. Din când în când, câte o troiţă ne aminteşte că e vremea unui scurt popas, iar fiecare popas înseamnă rugăciune. Drumul devine parcă mai prietenos, iar pădurea îşi scutură crengile, lăsând lumina să curgă peste acele locuri fascinante, pe lângă care un râu de munte îşi leagănă limpezimea printre pietrele străjuite de o dantela de gheaţă. Aerul tare şi liniştea care parcă-ţi înfundă urechile, îţi dau senzaţia că ai desluşit, în sfârşit, taina celei mai curate singurătăţi. Ajungând la Iezer, înainte de a descoperi minunile din incinta mănăstirii, straşnicele ziduri de piatră îţi dau sentimentul unei adevărate fortăreţe.  

Aurul secular a fost înlocuit cu aur din candela credinţei

O poartă masivă, din lemn cu meşteşug sculptată, a fost primul semn că am ajuns la Schitul Iezer. Am deschis cu grijă poarta, de teamă să nu trezim acea imensitate a rugăciunii, care te întâmpină încă de la intrare. O altă revelaţie am trăit în momentul în care am zărit bisericuţa veche a schitului, era ca şi cum o siluetă elegantă ne dădea bineţe... Şi când te gândeşti câtă vreme s-a scurs de când Radu cel Mare şi fiul său, Mircea cel Bătrân, au ctitorit acest sfânt lăcaş, iar bisericuţa a dăinuit peste timp, zveltă şi zugravită în alb, de o puritate care vine să întregească albul zăpezii. Înscrisurile istorice atestă faptul că vechimea acestui aşezământ monahal datează de la sfârşit de secol al XV-lea, iar din scrierile lui Alexandru Odobescu aflăm de zăcământul de aur care exista pe atunci în aceste locuri: „Pe lângă Iezer, se zice, că au fost mine de aur exploatate de saşii din Ardeal. Tradiţia spune, ca însuşi Mihai Vodă -Viteazul şi-a lăsat la Iezer rezerva vistierei sale, mai înainte de a pleca în războiul din Ardeal, şi că după ce a fost ucis pe Câmpia Turzii, mănăstirea a fost devastată de năvălitori straini, care au omorât 300 de călugari ce locuiau pe atunci întrânsa şi au luat cu ei comorile ascunse de Mihai, la Iezer." Ajungând la Iezer, am trăit însă certitudinea sentimentului că bogăţia aurului secular a fost înlocuită cu aurul spiritual din candela vie a credinţei.

 O fericită îngemănare între artă şi spiritualitate

În pacea adâncă ce sălăşluieşte la schit, chiliile maicilor strălucesc în marea de lumină în care razele de soare se îmbină armonios cu strălucirea zăpezii. După un scurt popas de rugăciune, am ieşit din bisericuţa veche şi nu ne mai săturam de priveliştea albă, ce ne înconjura cu mărinimie. În această lume de vis am întâlnit-o pe maica Mihaela Popa, stareţa mănăstirii, care ne-a arătat cu mare drag aşezământul monastic, dar care ne-a îngăduit să pătrundem şi-n viaţa de obşte a mănăstirii, minunându-ne de impresionantele ascultări pe care le aveau măicuţele în acea binecuvântată după-amiază. Am stat ore în şir în atelierele de ţesătorie şi pictură. Culorile naturale ale covoarelor olteneşti, fac din aceste ţesături o adevărată operă de artă. Această fericită îngemănare între artă şi spiritualitate îţi dă senzaţia că frumosul s-a născut aici, în sacralitatea schitului Iezer. Maica Ecaterina picta o icoană a Maicii Domnului, iar maica Nectaria desăvârşea o reprezentare a cuviosului Antonie de la Iezer. Aceste icoane pictate în post şi rugăciune vor fi de mare preţ în casele creştinilor de pretutindeni. M-a fascinat dăruirea cu care măicuţele pictau acele icoane şi mi-am amintit ce mare dreptate avea maica Marina de la Nürnberg, când îmi spunea că: „Adevăraţii iconari nu reprezintă realitatea exterioară, ci pe cea spirituală, care este adevărul prin excelenţă”. După ce ne-am limpezit privirea în faţa minunăţiilor făurite cu migală de măicuţe, ne-am oprit în cerdacul chiliilor. De-acolo de sus, priveliştea curţii paradisiace îţi dă senzaţia că nu se mai termină. Curtea aceea extrem de mică, pare acum o imensitate, accentuată de albul pur al zăpezii.

 Rugăciunea la racla sfântului aduce tămăduire

Când am intrat în noul sfânt lăcaş al schitului, maicile începuseră pregătirile pentru Utrenie. Biserica nouă a mănăstirii este oarecum diferită, fiind de fapt o prelungire a corpului de chilii din partea stângă. Spre deosebire de bisericuţa veche, cea nouă se conturează într-o lumină aparte. Nu are turlă, iar intrarea în biserică se face printr-o uşă laterală, în timp ce pereţii exteriori sunt prevăzuţi cu un brâu median. Dincolo de aceste particularităţi, abia după intrarea în biserică trăieşti adevărata revelaţie. În lumina difuză dinaintea slujbei, am încremenit în faţa baldachinului pe care se află racla cu moaştele Cuviosului Antonie de la Iezer. Am simţit atunci o eliberare de toate cele lumeşti şi o limpezime a firii, care îţi dă senzaţia că pluteşti, într-o lume a rugăciunii, încununată cu o pace sufletească de nedescris. Lângă moaştele sfântului, toate relele lumii rămân uitate, undeva departe, iar harul care se coboară peste cel îngenuncheat lângă raclă, este aducător de sănătate, în acelaşi timp sporind nădejdea şi dorinţa de mântuire. Mare evlavie au la acest cuvios creştinii de pe toate meleagurile şi-n preajma „Sfântului Antonie Sihastrul”, cum îl numesc oamenii locului, toate nevoinţele îşi găsesc împlinire. Oameni în grele suferinţe şi-au găsit vindecarea, după rugăciunea lângă sfintele moaşte  şi asta pentru că, aşa cum ne-a mărturisit părintele Vartolomeu, Exarhul acestor sfinte mănăstiri: „Pentru nevoinţa Sfântului Cuvios Antonie, pentru posturile, privegherile, rugăciunile şi multele sale osteneli, a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al tămăduirii”.

Cu priveghere şi rugăciune Cuviosul Antonie a sfinţit Iezerul

Cu o privire caldă şi o limpezime a minţii cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, stavrofora Mihaela  ne-a făcut inedite confesiuni, legate de calea trecerii Sfântului Antonie prin aceste binecuvântate locuri, unde de sute de ani s-au nevoit călugării însetaţi de schimnicie. „Este impresionant, ca un un om care până la vârsta de 64 de ani a trăit în lume, alături de familie, să găsească cu atâta uşurinţă calea spre mântuire. Acel machedon înstărit, ajuns pe aceste meleaguri după ce o vreme s-a ocupat cu negustoria în Grecia, într-o bună zi a renunţat la cele lumeşti şi s-a retras să mediteze, la Mănăstirea Sărăcineşti. Avea să fie însă doar un scurt popas. Într-o dimineaţă, după slujba Ceasurilor, a plecat fără să spună un cuvânt.Târziu s-a aflat că şi-a găsit liniştea în pustiul din pădurile Builei, fiind tuns în monahism la Schitul Iezer. Aici a trăit în nevoinţă şi permanentă rugăciune, uitând pentru totdeauna desfătările vieţii lumeşti. Şi-a făurit propriul lăcaş de rugăciune, astfel încât timp de trei ani de zile a săpat singur un mic paraclis în stâncă. Ziua lucra, iar noaptea privegea şi se ruga, făcând sute de metanii şi plângându-şi păcatele, apropiindu-se din ce în ce mai mult de bucuriile nemuritoare ale Veşniciei. După ce micul paraclis a fost sfinţit, de sărbători mai venea câte un ieromonah de la schit şi săvârşea Sfânta Liturghie. În tot acest timp sfântul s-a hrănit numai cu grăunţe aduse de păsări şi cu lăstari din pădure. Doar permanenta rugăciune îi dădea puterea de a se lupta cu neputinţele firii, în neâncetata luptă cu duhurile rele, pentru că nebănuit de grele sunt ispitele celor care aleg pustnicia. Multă lume îl căuta pentru puterea de tămăduire sufletească şi trupească şi schimnici din tot muntele Builei veneau să-i ceară sfaturi. La 92 de ani a trecul la Domnul, după 28 de ani de sihăstrie şi desăvârşită asceză. Multe lacrimi au curs pentru cuviosul iubitor de Dumnezeu şi pustnicească  rugăciune. Noi niciodată nu vorbim despre Cuviosul Antonie la timpul trecut, pentru că el a rămas aici, în lăcaşul pe care l-a sfinţit, iar harul lui ne ajută şi ne întăreşte în rugăciune”.

 Urme ale bordeielor de sihaştri sporesc rugăciunea

Chilia din peşteră a Sfântului Cuvios Antonie s-a transformat în loc de pelerinaj, meditaţie şi închinăciune. Maica Antonia, care cunoaşte Iezerul ca pe propria sa fiinţă, ne-a povestit multe despre peştera sfântului, dar şi despre lumina nescrisă, care coboară peste aceste locuri. Şi mai are maica un crez, pe care şi l-a asumat după ani şi ani de convieţuire în această sihăstrie. Ea spune că: „ Nimeni nu ajunge la Schitul Iezer şi la Peştera Cuviosului Antonie, fără îngăduinţa Bunului Dumnezeu. Mulţi au pornit înspre schit, dar foşnetul pădurii le-a dat fiori, iar vuietul vântului i-a întors din drum. Aici ajunge doar cel căruia îi este rânduit să ajungă. Nimic nu este la întâmplare, ci doar după voia Domnului, nu oricui îi este îngăduit să ajungă în acest loc de plângere a păcatelor şi de permanentă închinăciune. Vedeţi urmele acelea de bordeie din pământ sau din stâncă, de sute de ani, pe aici s-au nevoit cei mai râvnitori sihaşrti. Acesta este misterul locului: tot muntele Builei era ca o adevărată biserică, un imens lăcaş de-nchinăciune. Ultimul călugăr care s-a nevoit în Peştera Sfântului a fost monahul Silvestru Stancu. El povestea adesea cum în toiul nopţii era vrăjit de frumuseţea psalmilor, pe care un cor nevăzut îi cobora peste sfinţenia locului”. Şi astăzi puterea rugăciunii este nespus de mare la peştera sfântului. Iarna este mai greu de ajuns, dar de primăvara şi până toamna târziu vin pelerini de pretutindeni şi rămân chiar şi peste noapte aici, pentru rugăciuni şi pentru priveghere, închinându-se în Peştera Cuviosului Antonie, pentru a primi binecuvântarea şi ajutorul sfântului.

 „Pentru nevoinţa Sfântului Cuvios Antonie, pentru posturile, privegherile, rugăciunile şi multele sale osteneli, a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al tămăduirii”.      

Arhimandritul Vartolomeu Androni

Acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil

 8 NOIEMBRIE
Rugăciuni începătoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului!

Icosul 1 :

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condacul 2 :

Pe ingerii cei nemultumitori vazindu-i trufindu-se si din cerul cel infocat cazand, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob multumitor stand, ai strigat : " Sa stam bine si sa luam aminte ", cantand Sfintei Treimi : Aliluia !

Icosul 2 :

Gavriil, al mintiior celor ascunse si al tainelor Celui Preainalt partas te-ai aratat, facand mai inainte cunoscute cele ce aveau sa fie si bunele vestiri de bucurie oamenilor spunandu-le. Pentru aceasta, cu dorinta ma grabesc a-ti canta tie :

Bucura-te, vazatorule al luminii celei necunoscute;
Bucura-te, partasule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce descoperi cele ascunse ale vointei;
Bucura-te, vestitorule de cele negraite ale lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca stralucesti cu mintea in stiinta cea ascunsa;
Bucura-te, ca intru aceasta stiinta inveti pe fata pe oameni;
Bucura-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiesti;
Bucura-te, vestitorul lucrurilor celor imbucuratoare;
Bucura-te, aratarea multor nestiinte;
Bucura-te, ca mai inainte ai cunoscut cele ce aveau sa fie;
Bucura-te, prin care in lume s-a adus bucuria;
Bucura-te, prin care intristarea a fost indepartata afara;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului!

Condacul 3 :

Proorocului Daniel mai mult decat tuturor proorocilor ai aratat taina cea straina a venirii celei infricosatoare a lui Hristos si a iconomiei, preamare Gavriile; si pe el l-ai inteteptit a canta cu bucurie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Avand numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiasca minte puternic in razboaie pururea te-ai aratat; si pe Iacov in lupta l-ai intarit ca sa biruiasca neamurile straine; pentru aceea marim puterea ta, zicand :

Bucura-te, cel ce esti mai puternic decat focul;
Bucura-te, cel ce esti maa ascutit decat vapaia;
Bucura-te, cel ce ai inecat ostile egiptenilor;
Bucura-te, cel ce ai invins cetele canaanenilor;
Bucura-te, ca pe Moise si Aaron i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe Isus al lui Navi indraznet l-ai facut;
Bucura-te, cel ce deodata ostirea asirienilor ai taiat;
Bucura-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucura-te, pierzarea lui Og, imparatul Vasanului;
Bucura-te, paza a marelui Moise;
Bucura-te, prin care se pierd cei raucredinciosi;
Bucura-te, prin care dreptcredinciosi se inalta;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 4 :

Mihaile, capetenie a ingerilor, roaga cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi care prealaudatul tau praznic cu dragoste il cinstim, ca zilele noastre in fapte bune sa le petrecem, si ne invredniceste ca, viata cea mai buna dobandind, lui Dumnezeu impreuna cu tine sa-I cantam : Aliluia !

Icosul 4 :

Venit-ai de la Cel Preainalt, Gavriile, minte dumnezeiasca, aducand Anei si lui Ioachim bunele vestiri de bucurie cu dezlegarea sterpaciunii lor; pentru care, bucurandu-ne, tie cu credinta iti graim :

Bucura-te, aducatorule al stirilor frumoase;
Bucura-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucura-te, cel ce esti rodire data de Dumnezeu celor neroditori;
Bucura-te, nastere placuta a lui Dumnezeu, a celor fara de copii;
Bucura-te, ca fericitului stramos i-ai adus nastere marita;
Bucura-te, ca fericitei stramoase i-ai dat odrasla pantecelui;
Bucura-te, cel ce dezlegi legaturile nasterii de prunci;
Bucura-te, cel care povatuiesti darul celor ce se nasc;
Bucura-te, lauda a multor parinti;
Bucura-te, mangaierea maicilor celor bune;
Bucura-te, prin care creste neamul omenesc;
Bucura-te, prin care nasterea mai inainte se vesteste;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 5 :

Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si Doamna lumii, venind in biserica Domnului, trimis ai fost, o Gavriile, sa-i aduci cu ingrijire hrana cereasca si totdeauna ai desteptat-o spre a canta lui Dumnezeu : Aliuia !

Icosul 5 :

Pe stramosii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mantuit din multe rele, o Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost inaintemergator; de aceea intr-acest fel graim tie:

Bucura-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucura-te, cel ce pe insetatul Ismaii l-ai racorit;
Bucura-te, straina mangaiere a Agarei celei ce plangea;
Bucura-te, stalpul cel in chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucura-te, norul cel aurit, care pe Israel in cale il acopereai;
Bucura-te, ca pe cei intai-nascuti ai evreilor i-ai pazit;
Bucura-te, ca pe cei intai-naseuti ai egiptenilor i-ai omorat;
Bucura-te, lauda stralucita a evreilor;
Bucura-te, ingradire tare a Legii;
Bucura-te, ca pe popor din Egipt ai scos;
Bucura-te, ca pe el la pamant bun l-ai adus;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 6 :

Cand S-a pogorit in muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrand sa dea Lege evreilor, prin slujirea si mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit si l-ai invatat sa cante: Aliluia !

Icosul 6 :

Lui Zaharia celui sfintit, care odinioara - in locasul lui Dumnezeu - cerea scapare si mantuire pentru popor, i-ai vestit, o Gavriile, nasterea dumnezeiescului inaintemergator. De aceea de bunele tale vestiri spaimantandu-ne, graim tie acestea:

Bucura-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucura-te, cel ce pe ingerul Tatalui l-ai aratat;
Bucura-te, graire imbucuratoare catre Zaharia;
Bucura-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucura-te, ca pe Botezatorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucura-te, ca pe el al doilea Ilie, mai inainte l-ai vestit;
Bucura-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocaintei;
Bucura-te, trambita cea tare rasunatoare a candelabrului luminii;
Bucura-te, vestitorul inceperii Darului;
Bucura-te, vestirea zorilor zilei;
Bucura-te, semnul mantuirii oamenilor;
Bucura-te, temelia imparatiei cerurilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 7 :

Dumnezeu Cuvantul, vrand mai inainte a Se intrupa pentru noi, taina aceasta numai tie, o Gavriile, a incredintat-o si slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu cugetand in sineti la minunea aceasta cantai asa : Aliluia !

Icosul 7 :

Pe cei trei tineri de demult, din vapaia cuptorului i-ai scapat, Mihaiie arhanghele, aratandu-te preamarit si luminat cu chipul si asemanarea lui Dumnezeu , incat de minunea aceasta tiranul s-a inspaimantat; de aceea graim tie :

Bucura-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucura-te, atatarea vapaii celei pururea vii;
Bucura-te, scaparea tinerilor feciori;
Bucura-te, pazire a trupurilor celor neintinate;
Bucura-te, ca tu, cu infatisarea ta, pe tiranul ai infricosat foarte;
Bucura-te, ca tu pe Daniel proorocul, l-ai imputernicit;
Bucura-te, cel ce ai rapit pe Avacum proorocul;
Bucura-te, ca pe el in graba l-ai dus la Babilon;
Bucura-te, invingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucura-te, infrangerea cea stralucita a lui Madiam;
Bucura-te, prin care se intaresc credinciosii;
Bucura-te, prin care se infricoseaza tiranii;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 8 :

Straina minune, vazandu-te pe tine Balaam vrajitorul, si in urma David proorocul, tie, o fericite Mihaile in graba cazand, s-au inchinat : unul de frica incremenind, iar celalalt lui Dumnezeu graind : Aliluia !

Icosul 8 :

Ca un purtator de fulger atotstralucit si atotvoios ai venit catre cea plina de dar, Gavriile, aducindu-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta si noi, bucurandu-ne, te fericim pe tine, cantandu-ti :

Bucura-te, vestitorule al bucuriei celei nesfarsite;
Bucura-te, dezlegatorule al blestemului celui de demult;
Bucura-te, ridicarea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, mangaierea Evei celei intristate;
Bucura-te, inalt lamuritorule al intruparii Cuvantului;
Bucura-te, marite cunoscator al pogorarii lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce, bucurandu-te, ai zis celei pline de dar : " Bucura-te ";
Bucura-te, cel ce ai dezlegat cu " Bucura-te " toata intristarea;
Bucura-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucura-te, luminatorule care ne-ai aratat lumina cea neapropiata;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, prin care intunericul s-a desfiintat;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 9 :

Nasterea Mantuitorului o ai vestit cu bucurie pastorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurandu-te; si la inchinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasa, i-ai condus si pe toti i-ai inteleplit a canta Celui nascut asa : Aliluia !

Icosul 9 :

Ravnitor si puternic aparator al Tesalonicului celui nou te-ai aratat, Mihaile, purtatorule de lumina; si ajutator mare esti pururea popoarelor crestine, de multe nevoi scapandu-le si indemnandu-le a canta tie:

Bucura-te, cetatea poporului celui nou;
Bucura-te, taria neamurilor crestine;
Bucura-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai intarit;
Bucura-te, cel ce pe martiri tari i-ai facut;
Bucura-te, ca pe Petru din legaturi si din inchisoare l-ai slobozit;
Bucura-te, ca tu pe Irod indata l-ai omorit;
Bucura-te, al Bisericii pazitor neinvins
Bucura-te, cel ce esti asupra ereticilor secure cu doua ascutisuri;
Bucura-te, intarire puternica a cuviosilor;
Bucura-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucura-te, prin care se lateste credinta;
Bucura-te, prin care se micsoreaza ratacirea;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 10 :

Sfarsitul a toata lumea cand se va face, Mihaile, trambita cea mai de pe urma vei trambita, dupa care mortii din pamant, sculandu-se, cu frica vor sta inaintea judecatorului nepartinitor, cantand impreuna cu tine cantarea : Aliluia !

Icosul 10 :

Totdeauna numele tau, o Gavriile, purtatorule de lumina, arata luminat inaltimea randuielii tale, caci, dupa chemarea lui Dumnezeu, te-ai aratat cu cuviinta slujitor vrednic al Cuvantului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim, graind :

Bucura-te, prin care logodnicul in taina s-a invatat;
Bucura-te, prin care Fecioara de dansul a fost luata;
Bucura-te, cel ce numele lui Iisus mai inainte l-ai spus;
Bucura-te, cel ce ai vestit mantuirea lumii;
Bucura-te, ca lui Iosif, logodnicului, i-ai descoperit taina;
Bucura-te, ca pe Iisus in Egipt L-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Hristos din Egipt inapoi L-ai chemat;
Bucura-te, cel ce ai vestit ca El va locui in cetatea Nazaret;
Bucura-te, cel ce pe credinciosii magi, taina i-ai invatat;
Bucura-te, ca pe dinsii de Irod i-ai scapat;
Bucura-te, prin care Iisus a fost pazit;
Bucura-te, prin care Irod a fost luat in ras;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 11 :

Deasupra pietrei mormantului celui primitor de Viata, sezand imbracat in alb si ca fulgerul stralucind, Gavriile, invierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicand lor " nu plangeti !" si cantand cantarea : Aliluia !

Icosul 11 :

Faclie lumii esti, Mihaile arhanghele, stralucind mintile credinciosilor si povatuindu-le catre cunostinta cea dumnezeiasca si catre mantuire, luminand si mantuind de rautatile amagitoare pe toti care graiesc :

Bucura-te, aparatorule al tuturor credinciosilor;
Bucura-te, facatorule a feluri de minuni;
Bucura-te, neimputinata tamaduire a bolnavilor;
Bucura-te, grabnica scapare a celor din robie;
Bucura-te, cel ce ai aparat Manastirea Dochiarului;
Bucura-te, ca pe aceasta o ai izbavit de navalirea saracinilor;
Bucura-te, scaparea tanarului celui afundat;
Bucura-te, aratarea aurului celui ascuns;
Bucura-te, cel ce ai facut sa izvorasca izvor de aghiasma;
Bucura-te, cel ce pe apa faci minuni;
Bucura-te, infrumusetatorul Bisericii crestine;
Bucura-te, ajutatorul Bisericii acesteia;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 12 :

Dar dumnezeiesc daruieste celor ce serbeaza cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, si celor ce te cheama pe tine la iesirea lor din viata arata-te ajutator si mai ales pazeste-ne pe noi cei ce in biserica ta cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

De la tine, o ingere al darului, invatandu-ne a canta in psalmi laude de bucurie dumnezeiestii intrupari, tie cele de multumire cu dor cantam si ca unui bun vestitor, marindu-te, asa-ti graim :

Bucura-te, bucuria celor intristati;
Bucura-te, pazitorul celor asupriti;
Bucura-te, bogatia nefurata a saracilor;
Bucura-te, liman de mantuire al celor ce inoata;
Bucura-te, arma prea puternica a credinciosilor;
Bucura-te, lauda preamarita a preotilor evlaviosi;
Bucura-te, intaritorule al manastirilor;
Bucura-te, ingrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucura-te, aparatorule al celor ce pe tine te maresc;
Bucura-te, preabunule aducatorule de bucurie al sufletelor;
Bucura-te, binecuvantare dumnezeiasca a credinciosiior;
Bucura-te, buna povatuire, a calugarilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 13 :

(acest condac se zice de trei ori)

O, dumnezeiestilor capetenii ale ingerilor, Mihaile si Gavriile, care stati aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheena ne izbaviti pe noi, ca impreuna cu voi sa cantam : Aliluia !

Apoi se zice iarasi

Icosul întâi

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

si  Condacul întâi

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !