Părintele Varsanufie: Mângâierea duhovnicească rodeşte neâncetata rugăciune

Interviu realizat de Mariana Borloveanu

Pe părintele Varsanufie l-am întâlnit într-un moment de mari încercări şi am ştiut că din clipa aceea dimensiunea profunzimii duhovniceşti  va căpăta valenţe aparte. Imensitatea Munţilor Builei, care de-atâtea ori mi-au limpezit gândurile, avea să pălească în faţa puterii pe care o emană rugăciunea pustnicilor din sihastria Pătrunsa, aceşti dătători de flacără duhovnicească şi de mântuitoare lumină. E greu de găsit părintele, pentru că permanenta ascultare pentru acest smerit monah, este neâncetata rugăciune. Mai târziu aveam să aflu câte lacrimi varsă pentru durerile celor care vin să-i ceară sfatul şi cât de profundă este încărcătura dobândită de la fiii săi duhovniceşti. Faptul că este stareţ al acestui aşezământ monastic îi sporeşte dragostea şi grija pentru obşte, neuitând nicio clipă că : “Cel care vrea să fie cel mai mare, trebuie să fie sluga tuturor.” Toate doctoratele din lume nu valorează nimic în faţa simplităţii, curăţiei, dragostei şi rugăciunii acestui desăvârşit monah. În smerenia sa, părintele Varsanufie a luat o învăţătură de căpătâi de la Sfântul Grigorie de Nazianz: „Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţesc pe alţii. Să fiu eu înţelept, ca să înţelepţesc pe alţii. Să fiu eu lumină, ca să luminez pe alţii. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să apropii pe alţii. Să fiu eu sfânt, ca să sfinţesc pe alţii” .

 Aflându-vă în permanentă cugetare duhovnicească, legătura cu Dumnezeu este pe cât de profundă, pe atât de vie. Ştiind că ascultările au o rostuire aparte în viaţa monastică, mă-ntreb cum se ajunge la ascultarea deplină?

Cei 40 de vieţuitori care se nevoiesc la Sfânta Mănăstire  Pătrunsa, duc o viaţă de obşte desăvârşită. Toţi suntem împreună la slujbe, la ascultări, la masă. Prin rânduiala mănăstirii, fiecare dintre noi îşi are propria ascultare. Cu toţii le îndeplinim în desăvârşită armonie, în tăcere şi încercând să spunem în permanenţă Rugaciunea lui Iisus : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Când vorbim despre ascultare, vorbim despre îmbinarea nevoinţei duhovniceşti, această lucrare lăuntrică a inimii, cu datoria noastră de a ne ruga tot timpul către Dumnezeu, de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru noi, pentru credincioşii care ajung cu atâta nevoinţă până la noi, pentru cei care au mari greutăţi şi probleme sufleteşti pe la casele lor, care vin şi ne cer ajutorul. Noi suntem tot timpul în această cugetare duhovnicească. În momentul în care întrerupem legătura cu Dumnezeu, întrerupem şi asculatrea pe care o avem, pentru că ascultarea deplină constă în săvâşirea lucrului pe care îl avem de făcut, plus rugăciunea neâncetată.Trebuiem să convieţuim în toată vremea pe care o trăim în sfânt locaşul acesta de-nchinăciune.

Deşi familia din lume a rămas undeva în Ardeal, Dumnezeu a rânduit să trăiţi o vreme la Frăsinei, după care aţi trudit la aşezarea şi temeinicia acestei frumoase familii monahale de la Pătrunsa. Cum s-a conturat acest traiect monastic şi cum aţi perceput chemarea?

Eu am venit la Sfânta Mănăstire la chemarea lui Dumnezeu. Am simţit dintotdeauna o chemare tainică, un glas lăuntric care m-a însoţit multă vreme în viaţa lumească. În prezent, cu mila lui Dumnezeu am săvârşit pe calea viaţii de mănăstire 21 de ani, care au trecut aşa...ca o zi, ca o singură clipă. Mă uit în urmă şi simt o bucurie nespusă pentru toată această vreme. Mulţumesc Cerului şi-i dau slavă lui Dumnezeu pentru această chemare, pentru această şansă, pentru această bucurie de a fi aici, în locul acesta pe cât de retras, pe atât de minunat. În colţul acesta de Rai, trăiesc bucuria de a putea să pun în practica vieţii mele sfaturile părinţilor din Pateric, din Filocalie sau din alte cărţi ale înţelepciunii duhovniceşti. Marea majoritate a călugărilor de aici, putem spune că am crescut împreună, pentru că viaţa noastră atunci a început, când am intrat în sfânt lăcaşul acesta. Şi tot împreună am învăţat să desluşim taina permanentei rugăciuni, a păşirii treaptă cu treaptă a urcuşului monastic şi a făgăduinţelor pe care le dăm Bunului Dumnezeu în a petrece viaţa noastră în luptă continuă, în descătuşare de păcate, până la sfârşit. 

 Prospeţimea zăpezii îmi şterge parcă toată întinăciunea păcatelor, iar duhul rugăciunii mă întăreşte. Gândind însă la frumuseţea clipei şi în egală măsură la asprimea vieţii de sihăstrie, mă-ntreb care este traiectul dintre revelaţie şi mărturisire?

Nu spun acelaşi lucru şi eu, că ar fi o viaţă foarte aspră în mănăstire sau practica personală a vieţii mele. Nici canoanele nu le adaptăm după locurile în care noi ca şi călugări vieţuim. Sunt bune exemple pentru fiecare dintre noi. Eu personal, încerc să mă îmbogăţesc la fiecare spovedanie, încerc să mă încarc cu pilda fiecăruia. Dacă cineva suferă şi eu sufăr împreună cu el. Dacă cineva pătimeşte, păcatele şi neputinţele lui le consider ale mele însumi, neputinţele, durerea celuilalt, le transpun prin inima mea, prin cugetarea mea. De aceea , atunci când cei care vin la noi să se spovedească aduc o povară în sufletul lor, o-mpart cu noi, fără ca ei să ştie. Ei pleacă mai liniştiţi, mai uşuraţi spre casele lor. Noi rămânem în inima noastră cu durerea, cu cugetarea la neputinţele şi la problemele lor. Bine-nţeles că prima îndatorire a noastră, a duhovnicilor, este de a ne ruga continuu pentru ucenicii pe care-i avem, a ne ruga lui Dumnezeu să-i ferească de încercările şi de ispitele acestei vieţi. Pentru păcatele cele mai grele, trebuie să suferim noi în locul lor, pentru durerea, neputinţa lor, încercarea lor, până când Bunul Dumnezeu le va limpezi şi lor viaţa, inima, le va lumina mintea şi le va înlătura primejdiile din calea vieţii pe care ei o trăiesc. 

Dumnezeu a rânduit să fiţi stareţul acestei sihăstrii din Munţii Builei. Deşi tânăr, am văzut că obştea vă preţuieşte, vă ascultă, vă caută sfatul. Cum reuşiţi  să păstraţi această stare de bucurie şi bună rânduială a obştei?

Aici cu toţii suntem una, vieţuind călăuziţi de înduhovnicită dragoste pentru aproapele nostru. Mântuitorul spune că: “Cel care vrea sa fie cel mai mare, trebuie să fie sluga tuturor.” De aceea în sihăstria de la Pătrunsa am încercat să formăm o familie, în care să dăinuie disciplina, pacea, buna rânduială şi bucuria celor de lânga noi. Fiecare dintre părinţi, fiecare dintre credincioşi, poate fi un foarte bun rugător, astfel încât putem să luăm sfaturi duhovniceşti, putem să luăm pilde de rugăciune de la ceilalţi confraţi ai noştri care vin la sfânta mănăstire. E minunat să îi asculţi atunci cînd aceştia îşi destăinuie frământările, lupta lor duhovnicească neâncetată. Măsura duhovnicească a fiecăruia dintre noi numai Dumnezeu o ştie. Cu toţii trebuie să creştem duhovniceşte, să nu ne mulţumim cu ceea ce suntem şi-n fiecare clipă suntem îndatoraţi să răspundem dragostei lui Dumnezeu cu această rugăciune : « Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul » . Această rugăciune exprimă bucuria noastră de a-L întâlni pe Dumnezeu, durerea din suflet pentru păcatele şi neputinţele noastre, durerea şi compătimirea pentru suferinţele celorlalţi semeni ai noştri.

 Cum se conturează permanenta stare a fiecăruia dintre monahii care vieţuiesc în această sihăstrie?

Aici fiecare clipă este unică, fiecare moment pe care îl trăim în Sfânta Mănăstire este diferit, faţă de cele pe care le-am trăit anterior. Noi trebuie sa ne întrămăm continuu duhovniceşte, să ne dorim o propăşire duhovnicească, nu trebuie să ne mulţumim cu starea noastră prezentă, nu trebuie să ne mulţumim cu ceea ce facem şi ce suntem. Trebuie să luptam continuu, să ne dorim o înbunătăţire atât personală, cât şi a comunităţii în care trăim. Rânduiala slujbelor de aici nu este ceva repetabil, de care să ne plictisim. Sfânta Liturghie este slujba în jurul căreia  gravitează întreaga noastră activitate, aici în Sfânta Mănăstire, în fiecare suntem îndatoraţi cu toţii a fi prezenţi. Excepţie fac doar călugării care au ascultare la bucătărie şi încă două ascultări extrem de importante pentru buna rânduială a obştei noastre. Noi toţi ceilalţi suntem împreună la toate slujbele pe care le impune viaţa de monah, începând cu Sfânta Liturghie şi culminând cu înălţătoarea slujbă de la miezul nopţii. Această împreunălucrare ajută la comuniunea noastră cu Dumnezeu. În această sihăstrie rugăciunea nu încetează niciodată, ea se continuă şi după ieşirea din biserică, ducând-o cu toţii în chiliile noastre şi la toate celelalte ascultări pe care le avem. Până şi ora mesei trebuie respectată cu sfinţenie, noi nu mergem acolo doar să ne hrănim, ci dornici de a asculta Cuvântul duhovnicesc de la masă, să ne îmbogăţim sufleteşte cu învăţăturile pe care părintele care citeşte în timpul mesei ni le transmite. Buna rânduială a programului liturgic este un bun prilej de a ne însuşi cuvântul de folos şi totodată de a ne manifesta dragostea pe care o avem pentru Bunul Dumnezeu, pentru aproapele nostru, pentru toţi cei dragi ai noştri, care deşi sunt la mare depărtare de locul în care Dumnezeu a ales să vieţuim, rămân în sufletele noastre şi-i pomenim în permanentă rugăciune. Vărsăm lacrimi pentru suferinţele lor, iar la priveghere ne gândim la necazurile şi nenumăratele probleme cu care se confruntă lumea de azi.

Rânduiala monastică de la această Sfântă Mănăstire este asemenea celei de la Muntele Athos, cu unele mici excepţii. Ce ne puteţi spune despre programul liturgic al Mănăstirii Pătrunsa, dar mai ales despre slujbele de la miezul nopţii?

Fiecare mănăstire îşi are rânduiala ei. Pentru că vieţuim în acest loc îndepărtat de lume, într-una din cele mai îndepărtate sihăstrii ale Olteniei avem şi un program duhovnicesc mai aparte. Şi mai este o rânduială căreia trebuie să ne supunem şi anume faptul că pe timpul nopţii în acest lăcaş nu rămâne nimeni de parte femeiască. După slujba Vecerniei, care se săvârşeşte în fiecare zi la ora 18,00, după ce apune soarele, noi rămânem în singurătatea mănăstirii, cu rugăciunile şi trăirile noastre. După bătaia clopotelor de la Pavecerniţă, slujba care încheie programul zilei, avem datoria de a ne retrage la chiliile noastre în tăcere şi linişte, pentru rugăciune.

 Am luat un cuvânt de folos, într-un pelerinaj pe care l-am făcut în Ţara Sfântă, de la un părinte român, Calinic; acesta ne-a arătat un ceas mare bizantin pe perete, după care călugării de la Mănăstirea Sfântul Sava îşi rostuiesc rugăciunea, după rânduiala acelui sfânt lăcaş. În fiecare zi, timp de opt ore monahii de acolo rostesc  Rugăciunea inimii. În locul acela de desăvârşită trăire şi rugăciune, după apusul soarelui toţi călugării se retrag la chiliile lor, în tăcere şi evlavie.Încercam şi noi să luăm aminte de la acei părinţi, chiar dacă rigorile de la Sfânta Mănăstire Pătrunsa sunt oarecum deosebite, iar noi cu smerenie recunoaştem asta. Suntem o obşte în formare şi asta implică ascultări dintre cele mai felurite, iar noi facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a face totul în neâncetată rugăciune.La miezul nopţii, la ora unu, ne adunăm iar în sfânta biserică, pentru slujba de Utrenie sau Slujba de la Miezul nopţii. Aceasta este o slujbă obligatorie pentru toţi călugării, indiferent de dimensiunea ascultărilor pe care le practicăm peste zi. Este o slujbă deosebită, iar puterea rugăciunii de la miezul nopţii este unică.Diminaţa, la ora 8,00 se săvârşeşte slujba Acatistului, a Ceasurilor şi ca o încununare a acestora, Sfânta Liturghie. Mai presus decât toate ascultările este prezenţa noastră la slujbele care se săvârşesc în Sfânta Mănăstire Pătrunsa. Altfel spus, aceasta este ascultarea ascultărilor. 

 Eu plec de-aici îmbogăţită sufleteşte, cu sentimentul că frageda zăpadă va cerne veşnică lumină în calea paşilor mei spre neâncetata rugăciune.

Vă mulţumesc pentru că aţi ajuns în sihăstria noastră şi tuturor acelora care vin aici cu mult drag, să ne îmbogăţească pe noi, să ne întărească sufleteşte, pentru toţi şi pentru toate, slavă lui Dumnezeu ! Noi încercăm să ne rugăm în numele tutror creştinilor care ajung până la noi, încercăm să spunem o smerită şi adâncă rugăciune, în timp de noapte, în timp de zi, după puterile fiecăruia, după măsura iubirii noastre faţă de Tatal Ceresc. Aşa să ne-ajute Dumnezeu !