Biserica Ortodoxă a rânduit ca
în toate cele şase sâmbete din Postul Mare să fie pomeniţi de către familii,
toţi cei care au trecut la cele veşnice. Se fac parastase, care sunt însoţite de colivă
îndulcită cu miere, coliva reprezantând nădejdea în învierea celui răposat, iar
mierea, credinţa noastră în viaţa tihnită şi plăcută a mortului. De asemenea se
dau de pomană colaci, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi
Lumina lui Hristos. E bine ca pomana să fie făcută săracilor, pentru ca
milostenia să fie primită.
Pomenirea morţilor în perioada Postului Mare
În toată perioada Postului Mare,
sâmbăta se fac pomeniri pentru cei morţi.
Aceste pomeniri încep cu sâmbăta lui
Teodor, care se mai numeşte şi sâmbăta colivelor. Pentru a înţelege însă de ce
Sfântul Teodor este pomenit în prima sâmbătă din Postul Mare, trebuie să
precizăm faptul că împăratul Iulian Apostatul a poruncit la un moment dat, să
se stropească cu sângele animalelor sacrificate idolilor, toate produsele care
se vindeau în piaţa cetăţii imperiale, pentru a întina astfel prima săptămână
din Postul Mare al creştinilor. Mucenicul Teodor i s-a arătat în vis
arhiepiscopului Eudoxie, descoperindu-i acestuia planul lui Iulian şi
sfătuindu-l să fiarbă graunţe de grâu şi să le împartă tuturor locuitorilor
Constantinopolului, pentru ca aceştia să nu meargă să cumpere de la piaţă.
Fiind astfel izbăviţi de întinăciunea
idolatriei, graţie acestui mucenic nimicitor al idolilor, arhiepiscopul a
poruncit credincioşilor să serbeze în fiecare an, la încheierea primei săptămâni
a Postului Mare, un praznic care să comemoreze acest eveniment. Această primă
sâmbătă din post este prilejul unei duble bucurii: încheierea primei perioade a
postului şi prăznuirea mucenicului Teodor:
“ Să ne odihnim în sâmbăta de astăzi, oamenilor, încetând ostenelile
cele de ieri, pentru Cel ce a binecuvântat această zi cu odihna şi cu prăznuirea
cea de acum a mucenicului".
Parastasul este
slujba prin care ne pomenim morţii
Slujba prin care sunt pomeniţi toţi cei care au trecut le cele veşnice, este cunoscută sub denumirea de “parastas". Parastasele sunt acela slujbe speciale, în cadrul cărora trupul mortului, nefiind de faţă, este simbolizat prin colivă. Verbul grecesc "paristemi" înseamnă a se alinia alături de cineva, a sta în rând cu cineva, a fi camaradul, apropiatul cuiva. Parastasul este slujba prin care noi ne alăturăm prin rugăciune celui mort, şi ne înfăţişăm lui Dumnezeu cu tot cu rugăciuni, prin intemediul cărora El să ierte păcatele celui adormit. Acestea se pot face ori de câte ori dorim să ne rugăm pentru morţii noştri, împreună cu Biserica şi cu preoţii parohiei de care aparţinem.
Slujba prin care sunt pomeniţi toţi cei care au trecut le cele veşnice, este cunoscută sub denumirea de “parastas". Parastasele sunt acela slujbe speciale, în cadrul cărora trupul mortului, nefiind de faţă, este simbolizat prin colivă. Verbul grecesc "paristemi" înseamnă a se alinia alături de cineva, a sta în rând cu cineva, a fi camaradul, apropiatul cuiva. Parastasul este slujba prin care noi ne alăturăm prin rugăciune celui mort, şi ne înfăţişăm lui Dumnezeu cu tot cu rugăciuni, prin intemediul cărora El să ierte păcatele celui adormit. Acestea se pot face ori de câte ori dorim să ne rugăm pentru morţii noştri, împreună cu Biserica şi cu preoţii parohiei de care aparţinem.
Se dă de
pomană săracilor, nu rudelor
Toţi cei care au plecat din această lume nu-şi mai pot schimba
starea de dincolo. O singură scăpare mai este. Aceasta ne este arătată în
"Mărturisirea Credinţei Ortodoxe", în care se spune: "Credinţa
ne învaţă că un mare număr de păcătoşi care s-au căit în clipa de pe urmă, sunt
scăpaţi din iad, prin rugăciunile şi milosteniile celor vii". Prin
rugăciunile celor vii înţelegem: rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie,
rugăciunile noastre, ale fiecăruia, pentru răposaţi şi parastasele pentru
pomenirea morţilor, pomelnicele morţilor pe care le dăm preotului la Sfânta
Liturghie. Acestea trbuie să fie însoţite de o prescură din care se
scoate Trupul Domnului la Sfânta Jertfă; de o lumânare, ca să aibă mortul parte
de lumină şi de vin, din care se pregăteşte Sângele Domnului. Parastasele se
însoţesc de colivă îndulcită cu miere sau zahăr, căci coliva închipuieşte
nădejdea noastră în învierea celui răposat, iar mierea sau zahărul, credinţa
noastră în viaţa tihnită şi plăcută a mortului. De asemenea se dau de pomană colaci,
vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos.
Alături de acestea mai avem nevoie de tămâie şi untdelemn - toate fiind jertfe
plăcute Domnului. Prin milosteniile care se fac în cadrul parastaselor
înţelegem: mâncarea care se dă pentru sufletul mortului, vasele, hainele şi
orice alte lucruri date de pomană, toate sunt doar pentru sufletul celui
răposat. Se cuvine însă, ca aceste pomeni să fie împărţite săracilor, nu
rudelor noastre sau celor avuţi, căci atunci pomana nu-i deplină şi, prin
urmare, aceasta nu este primită.
No comments:
Post a Comment