Autor: Mariana Borloveanu
Într-o imensitate
spirituală aparte, “părintele monahilor” veghează ca cei care doresc să primească
binecuvântarea rugăciunii ascetice a Sfântului Antonie cel Mare, să poată gusta
şi din puterea harică a pustiei Egyptului. După un drum lung şi anevoios prin
deşert, după înfruntarea unor stânci a căror imensitate îţi dă fiori, când
păşeşti pe poarta Mănăstirii Sfântului Antonie şi simţi boarea blândă a
palmierilor care străjuiesc sfântul lăcaş, începi să te rogi fără să-ţi dai
seama. Impresionantă stare, având în vedere permanenta nevoinţă a sfântului, în
lupta neîncetată cu diavolii. Acesta este duhul pustiei, al sfântului care a
renunţat la tot şi a pus dumnezeiesc început al rugăciunii monastice, al
sfântului care a trăit şi a plecat la Domnul în asceză şi neâncetată rugăciune.
Zi toridă în plin deşert, cu binecuvântare şi nevoinţă pe măsura
imensităţii spirituale a locului.Rugăciunea în pustiul Egyptului îşi are
dimensiunile proprii, având în vedere drumul pe care trebuie să îl parcurgi
până acolo. Călătoria prin deşert, este ea însuşi o neâncetată rugăciune, având
în vedere nevoinţa la care te obligă acele locuri. Privind spre munţii
stâncoşi, la început am trăit senzaţia că niciodată nu-i voi putea înfrunta. Pe
măsură ce înaintezi spre Al Zaafarana, te simţi împins de o forţă interioară
nebănuit de puternică, pentru ca revelaţia acestui popas spiritual să o
trăieşti din plin la poalele munţilor Al-Qalzam, acolo unde dintr-o dată se
iveşte ca din pământ o fascinantă bijuterie a deşertului. Mănăstirea Sfântul
Antonie cel Mare, acest lăcaş sculptat din uriaşe blocuri de piatră, este parcă
voit ascuns între culmile uriaşe ale munţilor care înconjoară Marea Roşie.
Acest uriaş lăcaş monahal se întinde pe aproape 10 hectare, cuprinzând toate
cele şapte biserici ale aşezământului. Aproape că nu este nevoie să se
precizeze de când datează aceste vetre monastice, pentru că harul pe care îl
simţi încă se la intrare, confirmă faptul că Mănăstirea Sfântul Antonie cel
Mare este cea mai veche mănăstire din lume, că aici îşi are începutul asceza şi
nevoinţa călugărilor de pretutindeni.
Faptul că a rămas orfan de
tânăr, la vârsta de 18 ani, a făcut ca Sfântul Antonie cel Mare să devină mai
sensibil la mesajul Sfintei Evanghelii. Chemarea la pustnicie a simţit-o în
timpul Sfintei Liturghii, la auzul cuvintelor Mântuitorului : “Dacă voieşti să
fii desăvârsit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în
cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Întorcându-se acasă,
primul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a-şi duce sora într-o comunitate
de fecioare, după care, sfântul şi-a vândut
toate proprietăţile şi toate bunurile, iar banii i-a dăruit săracilor. Din
clipa aceea, s-a retras în post şi rugăciune, nevoindu-se într-o colibă de
lângă satul său natal. A făcut apoi ascultare pe lângă un ascet care stăpânea
cu rigurozitate calea pustniciei, iar când a simţit că a sosit vremea să se
nevoiască de unul singur, Sfântul Antonie s-a retras la marginea deşertului,
într-un loc în care, zile şi nopţi se lupta din răsputeri pentru a face faţă
atacurilor diavoleşti. Cu toate astea sfântul a iubit mult viaţa monastică din
pustiul Egiptului. Ajuns la desăvârşirea duhovniciei, a rămas pentru o vreme la
Nitria si Sketis. În ltimii ani ai vieţii s-a retras împreună cu doi dintre
ucenicii săi în adâncul pustiei, pe muntele Kolzim. Unul dintre aceştia,
Sfântul Atanasie cel Mare, ne-a lăsat cele mai relevante mărturii despre
Sfântul Antonie, dintre care şi aceea a trecerii sfântului la cele veşnice: “… mă
văd singur chemat de Domnul; iar voi treziţi-vă, ca pustnicia voastră cea veche
sa nu o pierdeţi, ci ca si cum aţi face început de pustnicie, aşa sârguiţi-vă
să păziţi osârdia voastră întreagă. Că ştiţi pe diavolii cei ce vă bântuiesc,
ştiţi cum sunt de sălbatici, dar neputincioşi cu puterea; deci, nu vă temeţi de
dânşii, ci mai vârtos să credeţi în Hristos de-a pururea. Apoi, ca şi cum
fiecare aţi muri, aşa să vieţuiţi, luand-aminte şi pomenind sfatuirile pe care
le-aţi auzit de la mine…să nu lăsaţi pe nimeni să ia trupul meu şi să-l ducă în
Egipt, ca nu cumva să-l pună în casele lor, după cum au obicei, căci pentru
aceasta am venit aici în munte. Ştiţi cum de-a pururea opream pe cei ce fac
aceasta şi le porunceam să înceteze un obicei ca acesta; deci, voi îngropaţi
trupul meu şi sub pământ ascundeţi-l. Apoi să păziti taina între voi, ca nimeni
să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu la învierea morţilor îl voi lua
nestricăcios de la Mântuitorul… şi mântuiţi-vă fiilor, fiţi sănătoşi; că
Antonie acum se mută şi nu mai este împreună cu voi". După cum a dorit, aşa a şi fost îngropat şi ascuns, astfel încât
nimeni în afara celor doi ucenici, nu a aflat unde este locul acela. Biserica Ortodoxă îl
prăznuieşte pe Sfântul Antonie cel Mare în ziua de 17 ianuarie.
Cuvânt de învăţătură al Sfântului Antonie cel Mare: "Pecetluiţi-vă cu semnul crucii pe voi înşivă şi casa voastră şi vă rugaţi. Veţi vedea pe demoni făcându-se nevăzuţi, căci sunt laşi şi se tem foarte mult de semnul Crucii Domnului. Se mistuiesc îndată, mai ales dacă omul se întăreşte cu credinţa şi se împrejmuieşte cu semnul crucii".
No comments:
Post a Comment